Filmul incendiului din Turcia, unde au murit 76 de persoane. Oamenii au încercat să se salveze sărind pe geam

 1 comentariu

Șaptezeci şi şase de oameni au murit, iar alți 51 au fost răniți în incendiul care a mistuit un hotel, în noaptea de luni spre marţi, într-o staţiune de schi, în centrul Turciei, potrivit unui nou bilanţ prezentat marţi seara de ministrul de interne, Ali Yerlikaya, care a vizitat locul incendiului, relatează AFP.

UPDATE, ora 22.12: Bilanţul incendiului de la hotelul din Turcia a crescut la 76 de morţi, anunţă ministrul de interne. Potrivit unui nou bilanţ, ministrul de interne, Ali Yerlikaya, a anunțat că bilanțul tragediei a crescut la 76 de morți, relatează News.ro.

Un bilanţ anterior indica 66 de morţi şi 52 de răniţi, a precizat ministrul, fără să precizeze dacă numărul răniţilor s-a modificat.

Potrivit lui Tanju Ozcan, primarul oraşului Bolu (capitala provinciei cu acelaşi nume), de care aparţine staţiunea Kartalkaya, incendiul a reuşit să fie controlat spre sfârşitul dimineţii, după 10 ore, iar autorităţile locale se tem acum că hotelul, o clădire cu 12 etaje, s-ar putea prăbuşi.

Aproape 270 de pompieri şi salvatori au fost mobilizaţi pentru a stinge incendiul, care a izbucnit la etajele superioare dintr-un motiv încă necunoscut. Acesta s-a extins apoi rapid la restul clădirii din cauza placării cu lemn a clădirii, a relatat presa turcă, ce a prezentat imagini care arată flăcări mari ieşind de la ferestrele superioare şi de pe acoperiş, precum şi coloane de fum negru.

Mai mult de 230 de oaspeţi erau cazaţi în hotel, fiind în vacanţa de iarnă.

Știre inițială: Un bilanţ anterior anunţa zece morţi şi 32 de răniţi.

„Numărul morţilor în incendiul de la hotel a crescut la 66. Alte 51 de persoane au fost rănite, una grav”, a anunţat ministrul, care s-a dus la faţa locului.

Ali Yerlikaya a anunţat, marți după-amiază, că incendiul „a fost stins”.

Martorii tragediei au povestit că oaspeții au încercat să scape de foc folosind frânghii, iar mai multe imagini au arătat cearșafuri atârnând de ferestre. Mass-media sugerează că unii au murit după ce au încercat să sară de la etaj.

Mai mulți miniștri au sosit la fața locului, în stațiunea Kartalkaya, situată la aproximativ 170 de kilometri nord-vest de capitala Ankara, iar oficialii au declarat că incendiul a fost în prezent lichidat.

„Durerea noastră este mare”, a declarat ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, reporterilor la Kartalkaya. „66 de cetățeni și-au pierdut viața și alți 51 au fost răniți”.

Incendiul a izbucnit la ora 3.27 a.m. (00.27 GMT) în hotelul Grand Kartal cu 12 etaje, a spus el. 238 de oaspeți se aflau cazați la hotel, în acel moment, a adăugat ministrul.

Tragedia coincide cu vacanța de iarnă a elevilor, când multe familii se relaxează la schi.

Potrivit televiziunii NTV, printre morți se numără trei persoane care au sărit de la ferestrele hotelului.

Se crede că incendiul a izbucnit în restaurant și s-a extins rapid, însă nu s-a stabilit, deocamdată, de la ce au pornit flăcările.

O parte a structurii clădirii se sprijină pe o stâncă, ceea ce a îngreunat lupta pompierilor cu focul.

Sursa: AFP

Martor: „Am auzit țipete”

Președintele Recep Tayyip Erdogan a întrerupt un discurs la congresul partidului de guvernământ, spunând că „vor fi luate toate măsurile necesare pentru a face lumină în această tragedie și pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili".

Imaginile televizate au arătate coloane uriașe de fum înălțându-se spre cer, cu un munte acoperit de zăpadă în spatele hotelului.

„Am auzit țipete în jurul miezului nopții, turiștii strigau după ajutor", a declarat Baris Salgur, care lucrează la un hotel din apropiere, pentru televiziunea NTV.

„Au cerut pături, spunând că vor sări. Am făcut ce am putut, am adus frânghii, perne, am adus chiar și o canapea. Unii oameni s-au aruncat odată ce flăcările s-au apropiat de ei."

Supraviețuitor: „Nicio măsură de siguranță”

După stingerea focului, autoritățile au avertizat că imobilul s-ar putea prăbuși.

Un supraviețuitor a declarat presei locale că nicio alarmă nu a sunat la hotel atunci când a început incendiul, plângându-se de lipsa oricăror măsuri de siguranță, inclusiv scări de incendiu sau detectoare de fum.

Pe de altă parte, ministrul Turismului, Nuri Ersoy, a declarat că hotelul avea două scări de incendiu. Imaginile filmate au arătat cearșafuri agățate de ferestrele hotelului, indicând că unii le-au legat pentru a scăpa de flăcări.

Ministrul Justiției, Yilmaz Tunc, a declarat că șase procurori au fost desemnați să investigheze incendiul. Persoanele evacuate au fost relocate în hoteluri din apropiere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Feradol 22.01.2025, 13:27

    Unde vedeți voi 12 etaje? Cel mult 7 are

ALTE ȘTIRI
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
MONDEN
Alina Pușcaș
16:15
Propunerea surprinzătoare a Alinei Pușcaș pentru cadrele didactice: „Pentru profesori nu neapărat aceeași uniformă”
Roxana Hulpe, prezentatoarea știrilor Pro TV
16:00
Motivul pentru care Roxana Hulpe nu mai apare în fiecare weekend la pupitrul știrilor Pro TV. „Am zis stop!”
POLITIC
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
Ultimele știri
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
17:02
Un bombardier strategic rus s-a prăbușit în timpul unui antrenament: șase soldați morți
17:00
Decizia fără precedent luată de OpenAI după ce agenții autonomi au început să acceseze site-uri guvernamentale
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica ziua complet”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
16:15
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a fost arestat în Elveția
Arhivă foto. Sursă foto: Getty Images
15:53
Arhiva istorică a Agenției AGERPRES va fi digitalizată printr-un proiect european de 7,5 milioane de lei: 100.000 de fotografii și texte istorice vor deveni accesibile publicului
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri