21 Iul. 2018 15:38

Gardurile de separare pentru liniile 1 și 10, montate pe șoseaua Ștefan cel Mare (FOTO)

Distribuie

Primaria Capitalei, prin Regia Autonomă de Transport București (RATB) a început sâmbătă, 7 iulie 2018, lucrările de creare a benzii unice de transport pentru liniile de tramvai 1 și 10, prin montarea unor garduri și/sau stâlpișori de separare a liniilor de tramvai de traficul auto. Vezi gardurile separatoarele pentru liniile 1 și 10, montate pe șoseaua Ștefan cel Mare, în Galeria Foto.

Decizia separării liniilor de trambai 1 și 10 a fost luată în Consiliul General al Municipiului București, în ședința din 28 martie.

Într-o primă fază, RATB a desfășurat lucrările pe două tronsoane ale traseului:

  • B-dul Timișoara, de la intersecția cu B-dul Vasile Milea, până la intersecția cu str. Răzoare;
  • Șoseaua Viilor, de la intersecția cu str. Constantin Istrati, până la intersecția cu Calea Șerban Vodă.

Apoi, o săptămână mai târziu, a continuat montarea de garduri separatoare pe alte două tronsoane, unul cuprins între Pasaj Obor și B-dul Timișoara, pe arterele Șoseaua Ștefan cel Mare (aici, lucrările s-au încheiat vineri, 20 iulie), B-dul Iancu de Hunedoara, B-dul Vasile Milea și altul pe strada Constantin Istrati, de la intersecția cu str. Progresului (Trafic Greu) până la intersecția cu Șos. Viilor.

Lungimea totală a traseului celor două linii de pe inelul central al orașului este de 21,6 km, din care 19,6 km de traseu va fi delimitat cu gard de protecție, iar circa 2 km cu stâlpi flexibili, pentru a circula în regim de metrou ușor.

Traseul liniilor 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul orașului (la terminalul Romprim) și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcărești.

Prin soluția propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obține o viteză sporită de exploatare și o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, aproximativ 2.700 de călători pe oră și sens, așa cum s-a întâmplat în cazul liniei 21, care s-a dovedit un mare succes.

Astfel, pe lângă creșterea ritmicității, linia 21 oferă acum posibilitatea de realizare a călătoriilor într-un timp mai scurt cu până la 20 de minute, iar pe tronsonul aglomerat de pe Șos. Colentina a scăzut cererea de transport pe liniile RATB paralele, ai căror călători au început să prefere tramvaiul.

Vehiculele devenite astfel disponibile au fost utilizate pe alte linii, care aveau o cerere mai mare.

FOTO: Vlad Chirea


Citește și: Ilie Micolov a murit. Artistul avea 69 de ani

Detalii neștiute din viața lui Ilie Micolov. A fost economist și jucător de hochei și nu mai avea buletin

Legătura neștiută dintre Ilie Micolov și Marian Ionescu, de la Direcția 5

Ilie Micolov a compus una dintre cele mai fredonate melodii românești. „Dragoste la prima vedere', scrisă după întâlnirea cu o fată la Miliție

Drama lui Ilie Micolov. A fost părăsit de familie: „S-au dezis de mine'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii