Mergi direct la conținut »
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Bucureștiul liber de acum 30 de ani, fotografiat de un japonez aventurier: “Am văzut mulți oameni frumoși și liberi în acele zile”

Bucureștiul liber de acum 30 de ani, fotografiat de un japonez aventurier: “Am văzut mulți oameni frumoși și liberi în acele zile”

Norihiro Haruta e îndrăgostit de România, de chiftele, de țuica și spiritul independent al românilor.

De Andreea Archip,

Bucureștiul lui 1990 care respira libertate, cu oamenii plini de speranță și zâmbitori, bișnița de la colț de stradă, blocurile neterminate, autobuzele pline ochi, cozile.

Toate le-a luat cu el acasă în Japonia studentul Norihiro Haruta. Venise să vadă cum arată libertatea în Europa de Est, după prăbușirea blocului sovietic și a dictaturilor.

Astăzi, pozele sale nasc nostalgii și rămân un document de arhivă.

Ce căuta japonezul în România?

La 30 de ani de la căderea comunismului, România anilor 90 ne apare în alb și negru. Fix ca în fotografiile japonezului Norihiro Haruta, care fac turul internetului măcar o dată pe an. În alb-negru, chipurile și locurile au mai mult farmec, sunt atinse de monocromatica nostalgiei.

Covoare agățate pe stradă, bișnițarii de la Universitate, oamenii piețelor. Toate sunt prinse în pozele lui Nori. Ce căuta un japonez în 1990, în România?

Voiam probabil să simt aerul ăsta proaspăt al libertății și să aud cum sună libertatea, chiar și după ce revoluția se încheiase. Demonstrații împotriva nedreptăților politice nu văzusem niciodată în Japonia, de când mă născusem în 1968 nu fusese vorba de așa ceva.

Norihiro Haruta:

Bărbatul de 51 de ani a fost de mai multe ori în România de atunci, și-a făcut mulți prieteni în Horezu, oraș pitoresc care îl tot cheamă de atunci. Are și mulți prieteni aici. Vine să regăsească un anume spirit pe care nu-l are acasă.

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”
Recomandări

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”

 

“Românii sunt liberi, japonezii nu sunt. Cred asta după toate călătoriile pe care le-am avut”, mai spune Norihiro.

Casa Poporului. Foto: Narihiro Haruta

Ce vede el, cu ochii străinului totuși implicat? “Cred că România s-a schimbat, ca multe alte țări. Rămân unele lucruri din trecut, dar nimic nu a rămas neatins de schimbare. Cred că schimbarea a venit parte din relațiile cu exteriorul. E greu uneori să vezi schimbările din interior”, ne asigură bărbatul.

Un București de Ev Mediu, cu căruțe și drumuri pietruite

În vara lui 1990, el a stat două săptămâni în București. Văzuse cu câteva luni în urmă revoluția la televizor și își dorea să vadă efectele de aproape. A ajuns întâi în Berlin, a stat la un hostel și toți ceilalți turiști îi spuneau cât de greu îi va fi să ajungă în România. Nu s-a descurajat.

Copii pe stradă, în 1990. Foto: Narihiro Haruta

“Prima impresie a fost că Bucureștiul era un loc liniștit, nu părea periculos. Și nici nu prezenta entuziasmul demonstrațiilor la care mă așteptam. În Piața Universității erau oameni care discutau, dezbăteau situația din România și cum ar trebui să arate viitorul României, speranțele lor. Eu însă nu înțelegeam tot ce ziceau. Bucureștiul era liniștit, mai puțin Piața Universității”, își amintește fotograful.

Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania
Recomandări

Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania

 

A plătit 20 de dolari pe noapte la un hotel de o stea de lângă Gara de Nord. Banii i se împuținau, așa că s-a bucurat când românii l-au invitat să stea la ei acasă.

Îmi amintesc că am fost șocat să văd arhitectura aia de Ev Mediu, cu tramvaie și cu căruțe cu cai, cu străzile pavate cu piatră, valurile de soare uscat și sufocant, acea rumoare bizară de oraș, cu sunete de cai nechezând, sunetul de tramvai, zgomotele străzii. Totul era foarte exotic pentru mine, parcă schimbasem planeta. Tot ce se întâmpla pe stradă reprezenta interes pentru mine.

Norihiro Haruta:

Din Japonia dezvoltată, pășea într-o Românie pe două niveluri. “Nu prea găseam mâncare, toate restaurantele, cele de hotel mai ales, erau foarte scumpe și nu aveam bani de așa ceva. Și pentru că am stat la localnici, am putut să gust mâncarea românească adevărată și am simțit viața de aici mai bine. În plus, deși găseam cafea în cofetării, nu exista cafea la filtru și mi-a lipsit”, spune Nori și râde de naivitatea sa. Cafea la filtru în România lui 1990, după decenii de nechezol, cum să găsești așa ceva?

Andreea Berecleanu, prima reacție după ce a fost înlocuită la Observator. „Nu voi accepta situații impuse”
Recomandări

Andreea Berecleanu, prima reacție după ce a fost înlocuită la Observator. „Nu voi accepta situații impuse”

 
Narihiro Haruta, în România anilor 90

Românii, “maeștri ai libertății de gândire”

Japonezul a dus dorul revoluției pe care o pierduse, dar a dat peste o lume care i-a revoluționat existența. Și singurul pericol real pe lângă care a trecut a fost o haită de câini fără stăpân.

“Am trecut la un moment dat pe o stradă lăturalnică între două blocuri în construcție, mergeam către strada cu linia de tramvai. La un moment dat m-a atacat un câine. Apoi m-au înconjurat 10-20 de câini. Eram îngrozitor de speriat. Am fugit, dar câinii m-au ajuns din urmă. Erau furioși. Am început să alerg fără direcție, printre blocuri-fantomă și fără nici o lumină. După 10-15 minute poate m-am oprit și m-am uitat dacă mai erau câinii în spatele meu. Ajunsesem și la linia de tramvai. Regret și azi că nu am fotografiat câinii. Mare greșeală”, povestește cu umor fotograful.

A rămas îndrăgostit de oameni. Îi numește pe români “maeștri ai libertății de gândire”.

Vedere din autobuzul 90. Foto: Narihiro Haruta

Cele mai puternice fotografii făcute au fost cele cu oameni zâmbind. Tineri și copii zâmbind, făcând lucruri. Românii arătau de parcă erau stăpânii liniștii și ai libertății de gândire.

Norihiro Haruta

“Așa i-am văzut eu pe români în acea scurtă călătorie din 1990. Acei români pe care i-am fotografiat m-au făcut să regândesc felul în care mă raportam la mintea și viața umană”, mai spune Nori.

În două săptămâni, deja nu prea mai avea ce să facă în București și căuta “România profundă”. În Gara de Nord a cunoscut o fată de 14 ani, care i-a spus că în Horezu e foarte frumos. Așa că fără să stea pe gânduri a plecat acolo.

“Viața în Horezu era grozavă, fantastică. Erau pomi fructiferi pe stradă. Un aer delicios toată ziua. Cerul era atât de plin de stele noaptea. Oamenii erau prietenoși și foarte ospitalieri. Copiii zâmbeau mult. Eu cred că în fiecare zâmbet de copil se vedea inima părinților din Horezu”, povestește Norihiro.

În total a rămas în România o lună întreagă. Și a plecat intrigat: “Mă gândeam: cum de oamenii ăștia sunt așa liberi? Și m-am gândit că trebuie să aflu răspunsul. Am început să mă compar cu românii, să mă gândesc eu de ce nu sunt liber, liniștit și bun… Am văzut mulți oameni frumoși și liberi în acele zile, în România”.

Copiii se bălăceau la Unirii. Foto: Narihiro Haruta

Chiftele și libertate

Și mesele românești copioase la care a fost invitat i-au rămas în gând. “Am stat la familia Vasilescu și mama m-a servit cu pâine, chiftele cu muștar, gem de prune, unt, ceai, la micul dejun. A fost așa delicios că o să mi-l amintesc toată viața. Apoi următoarele două săptămâni, tot ce a gătit a fost delicios”, își amintește japonezul. I-a plăcut și țuica românească.

În 1990 s-a legat de România pentru totdeauna. Pur și simplu, românii i-au dat o nouă temă de gândire și un scop. “Am început să-i respect pe români și felul lor uman de a fi și m-am gândit că ar trebui să stau mai mult cu ei. Poate că pacea și libertatea românilor nu erau neapărat legate de Revoluția română sau poate că erau, nu știu nici azi. E o libertatea nu în sensul libertății americane, o altfel de libertate, mi-e greu să explic. Sentimentul însă a rămas cu mine. Și am zis că trebuie să găsesc secretul conștiinței și metafizicii românești prin fotografie”.

Close
Închide
  Close