Calul din Senat

Am recitit câteva pagini din “Vieţile celor doisprezece Cezari”, a lui Suetonius, oprindu-mă la Caligula. Copil îndrăgit de soldaţii tatălui său, Germanicus, e legat de unul din cele mai negre momente din istoria Romei de acum 2000 de ani. A fost de tânăr proclamat de Garda pretoriană împărat. Nu i-a trebuit mult până să-şi arate adevărata faţă. De o cruzime indicibilă, îşi alegea victimele din elitele Romei, urându-i visceral pe filosofi. Mizând pe populism, păcălea cu spectacole şi pumni de bani vulgul, ale cărui osanale îi priau. Curvar, dar şi homosexual, o ţinea numai în costisitoare zaiafeturi. A adus foametea în Cetate: făcându-şi din flota comercială un pod de vase, Roma n-a mai avut corăbii spre a importa grâul. Dispreţuia profund Senatul, întinzându-şi piciorul să-i fie sărutat de senatori. Singura fiinţă, în afară de sine, pe care o iubea era calul său, Incitatus: i-a făcut grajd din marmură, cu iesle din fildeş, l-a numit senator, ba, zice istoricul, a vrut să-l înalţe consul.

Să lăsăm însă Roma şi să revenim în România de azi. Farsa “Cabinetul Croitoru” s-a încheiat penibil. Nu cred că preşedintele Băsescu şi-a imaginat că va trece prin Parlament. Mai curând, presupun că a vrut să testeze dacă (“Le e frică…”) senatorii şi deputaţii sunt definitiv îngenunchiaţi. A aflat că totuşi majoritatea democratică de 65% există şi funcţionează. Va recurge oare, fie şi cu strângere de inimă, la gestul înţelept de a opri criza politică printr-un compromis raţional, prin desemnarea unui premier agreat de partide şi cu certitudinea de a fi învestit de Parlament?

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro