Organizația Salvați Copiii a demarat o campanie de strângere de fonduri, „Cântec de leagăn pentru Polizu”, pentru renovarea mai multor secții.

Eforturile maternității au fost sprijinite și de Lidl România, încă de la începutul campaniei, printr-o donație de 1,2 milioane de euro pentru renovarea și dotarea Blocului Operator, a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și cea de Obstetrică-Ginecologie IV, cât și dotarea cu echipamente a Secției de Neonatologie. Începute la finalul lui august, lucrările ar trebui finalizate în decembrie anul acesta.

În 2008, Lăcrămioara Perianu și soțul ei au decis că își doresc un copil. Timp de cinci ani au încercat fără succes, majoritatea doctorilor oferindu-le răspunsul că ambii sunt perfect sănătoși, că trebuie doar „să se destreseze”. 

În 2013, cei doi au ales să încerce și procesul de fertilizare in vitro. În luna mai al aceluiași an, femeia era însărcinată cu gemeni. 

Lăcrămioara are 42 de ani, este funcționar public și locuiește în Brăila. După confirmarea sarcinii, medicul i-a recomandat un alt specialist, care să-i urmărească sarcina în primele patru luni. 

Când a ajuns la morfologia de trimestru doi, a apelat la o clinică privată din București. Pentru că se simțea ciudat de ceva vreme, doctorul din București i-a spus că gemenii sunt bine, dar că ar fi probleme cu sănătatea ei. La finalul controlului, i-a recomandat să rămână în București. Deoarece iminența de avort era mare și trebuia intervenit urgent, i s-a recomandat un cerclaj cu bandeletă. Adică o intervenție chirurgicală prin care se montează o bandeletă în jurul colului uterin, pentru a ajuta menținerea continenței în cazul incompetenței cervico-istmice. Adică un suport care sprijină fătul pe parcursul sarcinii. 

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

„Eram deja debusolată”, își amintește Lăcrămioara, „pentru că mă trimitea către medicul care îmi urmărise până în clipa aia sarcina. Ea nu făcea cerclaj de tipul ăsta și nu știa să-mi recomande pe nimeni din București care să facă, și-mi zicea să caut singură pe Google. Ceva rău.”

În dimineața în care a avut loc intervenția, a și rămas în București, la pat. „Aveam în jur de 16 săptămâni, iar din momentul ăla mi-a zis că, dacă depășim 28 de săptămâni, copiii sunt salvați. Dar ca să se întâmple asta, va trebui să stau numai în pat.”

Lăcrămioara povestește că toată acea perioadă, până la naștere, a fost foarte tulbure. Însă medicul de la clinica privată i-a recomandat un specialist de la Maternitatea Polizu, pe doamna conferențiar și managerul spitalului Polizu, Daniela Oana Toader.

„Mi-a recomandat-o pe doamna Oana Toader, cu care dumnealui lucrase și în care spunea că are mare încredere. Iar această doamnă m-a primit în patru luni și mi-a urmărit sarcina până la final.”

Pentru că la sarcina gemelară există riscul ca nașterea să fie prematură, medicul a preîntâmpinat această situație și i-a făcut Lăcrămioarei injecții în timpul sarcinii, care au ajutat la dezvoltarea plămânilor micuților.

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”
Recomandări
O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”

Despre relația cu personalul medical din Polizu, Lăcrămioara spune că a primit mai mult decât s-a așteptat. De la înțelegere, căldură și răbdare, până la toate explicațiile necesare, oferite pe înțelesul ei. Cum s-a întâmplat și când a făcut enterocolită – doamna Toader era în concediu în acea perioadă, însă a îndrumat-o de la distanță. 

„Nu a existat dată să o sun, în concediu fiind, și să nu-mi răspundă. Nu a existat să-i zic că mă simt rău și să nu mă trimită undeva.”

Pe 31 decembrie, cu puțin peste două săptămâni înainte să nască, Lăcrămioara se simțea din nou rău. Doamna Toader a trimis-o la un alt medic din Polizu, care i-a făcut o ecografie, în urma căreia a aflat că, din fericire, nu era nimic grav. 

„M-am dat jos de pe masă”, povestește Lăcrămioara cu vocea gâtuită, la 10 ani distanță de la acel moment, „m-am îmbrăcat, și la final, efectiv a venit, m-a luat în brațe și mi-a zis «Hai că o să ai un an deosebit, o să vezi cu toate astea nu sunt de luat în seamă. Bucură-te de ce o să urmeze». Păi mi-a rămas în suflet! Așa ar trebui să fie, știi? Doar că nu vezi asta.”

A mai existat un episod critic, după o ninsoare puternică ce a închis și blocat multe drumuri. După un control în București, trebuia să revină la Brăila, însă medicul neonatolog Octaviana Cristea i-a recomandat să rămână în București, sub observație.

Topul celor mai mari amenzi date de Consiliul Concurenței. De la cartelul petroliștilor și cel al mâncării la băieții deștepți din energie, scumpirea RCA și exploatarea lemnului
Recomandări
Topul celor mai mari amenzi date de Consiliul Concurenței. De la cartelul petroliștilor și cel al mâncării la băieții deștepți din energie, scumpirea RCA și exploatarea lemnului

„Copiii au nevoie să fie asistați și să fie în siguranță”, povestește Lăcrămioara că i-a spus medicul. „Tu rămâi cu noi, astfel încât ei să fie în siguranță, tu să fii în siguranță.”

O sarcină este considerată la termen la 40 de săptămâni. Lăcrămioara a născut gemenii prematur, cum se aștepta, la 35 de săptămâni, pe când venise la control la maternitate, unde a și rămas pentru următoarele două săptămâni. 

Eva a avut 2,5 kg, iar Victor a avut 2,4 kg, iar primele patru-cinci zile de viață le-au petrecut în incubator. 

Cum arată primele luni de viață ale prematurilor, după naștere? „Deși e o maternitate de stat, de fiecare dată am găsit răspunsuri”

„E perioada aia, după ce naști, când ești ușor cu capul”, povestește Lăcrămioara. Voia să afle mai multe informații despre cei mici, iar medicul de gardă a fost destul de succint. Doctorița Toader, văzând-o agitată, a mers cu ea și a vorbit cu șeful de secție. 

„Era o doamnă deosebită, renumită la momentul respectiv, șef de secție neonatologie, și m-am dus cu dumneaei, și zice «Acum pot să pui întrebările care trebuie. Nu e OK să te întoarcă pe dos așa o situație». Asta e dovadă mare de omenie.”

Lăcrămioara spune că, dacă pentru altcineva poate părea derizoriu, pentru o proaspătă mămică sunt detalii importante despre copiii ei și avea nevoie să știe, cum ar fi dacă le-a crescut doza de lapte în ziua respectivă.

Cum arată primele luni de viață ale prematurilor, după naștere? „Deși e o maternitate de stat, de fiecare dată am găsit răspunsuri”

Când i-a văzut prima dată, după naștere, chiar dacă aveau peste două kilograme, cei doi i s-au părut mici. Ca să poată face diferența, unul dintre medicii de gardă i-a arătat un nou-născut prematur, de două-trei ori mai mic decât copiii ei, ca să înțeleagă diferența.

„Deși e o maternitate de stat”, spune femeia cu fermitate, „de fiecare dată am găsit răspunsuri, mi se pare că veneau ei în întâmpinarea ta. Veneau ei să-ți spună lucruri, cum sunt, cum evoluează, de la medici la asistente”, continuă femeia. 

„Asistenta mi-a dat o mie de sfaturi, din astea de mamă, înainte să plec de acolo, ce trebuie să fac, cam cum ar trebui să mă comport cu copiii, ce conduită să am, inclusiv alimentară, și să nu merg cumva pe overprotection, să fiu mai relaxată.”

La 10 ani de la prima naștere, Lăcrămioara își amintește cu drag de perioada sarcinii și nașterea în sine, pentru căldura și înțelegerea pe care le-a primit.

Cum arată primele luni de viață ale prematurilor, după naștere? „Deși e o maternitate de stat, de fiecare dată am găsit răspunsuri”

Printr-o experiență asemănătoare a trecut și Ramona Guțu, 28 de ani. Ramona a rămas însărcinată în 2021, înainte de nuntă. La un control de la jumătatea lui noiembrie, a aflat că pierde dopul gelatinos, adică o „barieră” naturală, care sigileaza colul uterin, deschiderea spre uter, pentru a împiedica bacteriile sau infecțiile să pătrundă în uter și să ajungă la făt.

După pierderea dopului, a observat niște secreții, apoi au apărut și dureri ce păreau a fi contracții. Medicul i-a confirmat că durerile erau contracții. Pe 21 noiembrie, pe când nu avea nici 24 de săptămâni de sarcini, a intrat în travaliu, însă doctorii au încercat să întârzie cât au putut.

Ramona a născut pe 26 noiembrie 2021 o fetiță de 600 de grame și 31 de centimetri. După scăderea naturală în greutate a nou-născuților, micuța a ajuns la 470 gr.

Din cauza prematurității, atât bebelușul, cât și Ramona au rămas în spital timp de cinci luni, până în aprilie 2022. Primele două luni, fetița le-a petrecut în incubator, cu masca de oxigen.

Cum arată primele luni de viață ale prematurilor, după naștere? „Deși e o maternitate de stat, de fiecare dată am găsit răspunsuri”

Chiar dacă nu avea voie să facă fotografii, Ramona și-a îngăduit această bucurie, atât pentru ea, cât și pentru cei care le așteptau acasă nerăbdători, dar și îngrijorați.

„De multe ori mă gândeam, «dacă mâine n-o mai găsesc și eu n-am nici măcar o poză»? Nu mi-aș fi iertat-o niciodată.”

Pe lângă problemele asociate prematurității, Ramona a trăit la intensitate maximă cele cinci luni petrecute în spital. La începutul lui ianuarie, când avea doar trei luni, micuța și-a fracturat piciorul stâng.

„Din cauza prematurității”, povestește Ramona, „neavând oasele formate și mișcându-se în incubator, i s-a fracturat piciorul stâng, avea fractură de femur”. 

O săptămână mai târziu, la început de februarie, și-a fracturat, la fel, și celălalt picior. 

În perioada când încă era dependentă de oxigen, din cauza unei complicații, doctorii se uitau la posibilitatea unui tratament sau a unui transplant de plămâni. Chiar dacă și tratamentul era riscant pentru un prematur, corpul fragil ar fi suportat mult mai greu transplantul. Însă tratamentul a avut succes și cele două au trecut și acest obstacol.

Tot din cauza prematurității, copilul a suferit de retinopatie de gradul 1 și 2, care, din fericire, la ea s-au vascularizat, însă a rămas cu strabism.

Ramona știa dinainte să nască că fătul nu are organele dezvoltate, însă imaginea din fața ochilor era cu mult diferită de orice și-ar fi imaginat. 

„Nu-ți poți imagina cât de mic poate să fie și cum poate să arate, e pur și simplu transparent. Se văd toate vasele de sânge prin piele. Foarte urâtă perioada, nu știu cum să exprim… Eram terminată psihic”, povestește Ramona cu apăsare. „Ținând cont că a făcut aceste complicații la stomac și plămâni, de două ori chiar mi-a fost frică c-o pierd”.

După cinci luni de carusel emoțional, în pragul externării, micuța a făcut și o criză de apnee timp de două săptămâni, adică perioade scurte de silentium respirator, până au stabilizat-o.

De la naștere până la externare, fetița a fost în grija a trei doctori: Octaviana Cristea, Ramona Mohora (la secția de Terapie Intensivă) și Raluca Buldan.

Ramona e recunoscătoare pentru relația pe care a avut-o pe fiecare dintre specialiștii. „Nu am ce să comentez, doamna doctor Mohora a fost foarte cooperantă”, își amintește femeia. „Mi-a spus «dacă nu ai cu cine să vorbești, dacă vrei să vorbești cu cineva sau dacă nu ai înțeles ce ți-am spus, nu te duci să cauți pe internet, sau nu te duci să vorbești cu cineva care nu știe de ce e vorba, vino, caută-mă și stăm de vorba amândouă și-ți explic ce vrei tu Nu-ți explic în termeni medicali, îți explic pe înțelesul tău, dacă nu m-ai înțeles, mă întrebi de câte ori este nevoie»”. Ramona își amintește că a fost la dr. Mohora de șase ori într-o zi și a fost întâmpinată cu aceeași căldură și răbdare.

„A fost foarte prietenoasă, foarte dedicată în ceea ce face. Nu am ce să-i reproșez. Nu am ce să reproșez nici asistentelor de la terapie intensivă. Sunt foarte atente, foarte devotate.”

Femeia povestește că ce a simțit din partea medicului Mohora e că a luptat alături de ea și că a făcut tot ce i-a stat în putință să o țină pe cea mică în viață. „Am simțit că își dă tot interesul pentru ea, că îi pasă. Zicea «fata noastră a făcut iar cutare lucru»”.

Din cauza impredictibilității pe când încă erau internate în spital, a primit sfatul de a o boteza cât mai repede.Eu am botezat-o ca, dacă Doamne ferește, copilul meu moare, să pot să mi-o iau acasă.”

Cum arată primele luni de viață ale prematurilor, după naștere? „Deși e o maternitate de stat, de fiecare dată am găsit răspunsuri”

Botezul prematurilor aflați încă la terapie intensivă e simplu și destul de clinic. Preotul a lăsat o lumânare lângă lift, în sala de așteptare, ca fumul să nu pătrundă în sala cu incubatoare, preotul a intrat în salon, a ținut slujba și atins-o pe fetiță cu apă sfințită și mir prin găurile incubatorului și i-a pus numele Carina Florentina Steliana. 

Dacă primele două prenume erau decise dinainte, „Steliana” l-au ales pentru că s-a născut de Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor și al familiei.

Acest material este susținut de Lidl România, care sprijină eforturile de renovare a Maternității Polizu în cadrul campaniei de strângere de fonduri lansată de Organizația Salvați Copiii. Dacă îți dorești să sprijini și tu șansa la viață a nou-născuților prematuri, donează online sau trimite un SMS cu textul SALVEZ la 8844 pentru a contribui la renovarea Maternității Polizu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Fabrica din România care devine pionier mondial. E prima în lume care face lucrul acesta
FANATIK.RO
Fabrica din România care devine pionier mondial. E prima în lume care face lucrul acesta
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Un român dezvăluie cât costă o chirie pentru un apartament lângă plajă, în Spania. "Priviţi aici ce preţuri bune au"
Observatornews.ro
Un român dezvăluie cât costă o chirie pentru un apartament lângă plajă, în Spania. "Priviţi aici ce preţuri bune au"
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI