Care erau probele din cadrul Jocurilor Olimpice antice

Cu toate acestea, Jocurile Olimpice și-au păstrat esența, și anume celebrarea excelenței sportive și a fair-play-ului. Probele olimpice din Antichitate nu doar că testau limitele fizice ale participanților, ci și consolidau legăturile culturale și religioase ale Greciei antice, oferind o moștenire durabilă care continuă să inspire și să unească și astăzi oamenii din întreaga lume. Care erau aceste probe olimpice în Antichitate îți vom spune în cele ce urmează.

Scurt istoric al Jocurilor Olimpice

Primele jocuri olimpice datează din urmă cu aproximativ 2700 de ani. Unele surse consideră că acestea au avut loc pentru prima dată în anul 884 î.Hr., însă istoricii spun că jocurile își au originile în anul 776 î.Hr.. Ele au fost organizate atunci în Grecia Antică, mai exact în regiunea Olympia, astăzi o mică localitate cu puţin peste 10.000 de locuitori situată în sud-vestul Greciei.

În primii 250 de ani, toate manifestările aveau loc în sanctuarul lui Zeus din Olympia, situat în nord-vestul Peloponezului. Pe atunci, jocurile nu erau considerate întreceri sportive ca astăzi, ci un festival religios dedicat celui mai mare dintre zeii de pe Muntele Olimp. Odată la patru ani, în timpul verii, în jur de 50.000 de greci veneau pentru a concura ori pentru a viziona probele olimpice antice.

La ,,olimpiadă” nu puteau să participe decât bărbaţii de origine greacă, în timp ce femeile urmăreau de pe margine evenimentele dacă erau necăsătorite, însă nu aveau voie să privească întrecerile dacă erau căsătorite. De asemenea, mai erau admiși doar cetățenii liberi, în timp ce sclavii și barbarii erau interziși.

Jocurile erau o parte centrală a vieții grecești, iar afacerile majore, inclusiv războaiele, erau programate astfel încât să nu interfereze cu întrecerile, aflăm de pe site-ul Olympics.com. Jocurile Olimpice antice s-au desfășurat din patru în patru ani vreme de aproape 1200 de ani, fiind organizate în total 293 de ediții. Însă, în anul 393 d.Hr., întrecerile au fost interzise de către împăratul roman de religie creștină Teodosiu I, care a ordonat distrugerea clădirilor din Olympia, simboluri ale religiilor păgâne din Antichitate.

Cât durau Jocurile Olimpice Antice

Jocurile Olimpice antice au fost inițial un eveniment de o zi până în 684 î.Hr., când au fost prelungite la trei zile. În secolul al V-lea î.Hr., Jocurile au fost prelungite din nou pentru a acoperi cinci zile.

Jocurile începeau cu o procesiune religioasă solemnă și cu o serie de jertfe, care era urmată de defilarea concurenților și de depunerea jurământului olimpic.

În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani, pentru ca, în cea de-a treia zi, să aibă loc întrecerile de alergare, lupte, box și pancrațiu. Cea mai disputată probă, cea de pentatlon, avea loc în ziua a patra și era urmată de întrecerile „hoplitodorilor” (n.n. – oameni înarmați), de cursele de care și de probele de călărie.

De-a lungul istoriei, ordinea probelor avea să se modifice de nenumărate ori. Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau de către un grup de magistrați, care se numeau Helladonike.

În cea de-a cincea zi, ultima, erau premiați învingătorii (n.n. – Olimpionike) care, în Olympia, erau recompensați cu o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Primul câștigător al unei probe olimpice antice se pare că a fost Koroibos, un bucătar grec care a fost cel mai rapid în proba de alergare la ediția din anul 776 î.Hr. 

Concurenții care triumfau în probele găzduite la Delphi primeau coroane cu lauri, cei care erau învingători la Corint primeau o coroană de pin, în timp ce câștigătorii de la Nemea erau răsplătiți cu coroane din țelină sălbatică.

Toți câștigătorii erau primiți ca niște eroi la întoarcerea acasă. De asemenea, concurenții care își păstrau titlul de campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri se numeau Periodonikes, relatează BBC.

Atena 1896 – nașterea Jocurilor Olimpice moderne

Jocurile Olimpice aveau să revină în prim-plan de abia după un mileniu și jumătate de întrerupere, în anul 1896. Acestea au fost reluate la propunerea pedagogului și istoricului francez Pierre de Coubertin, unul dintre marii vizionari ai secolului al XX-lea. La primul congres al Comitetul Internațional Olimpic (CIO), care avusese loc cu doi ani înainte, la Paris, s-a hotărât ca gazda primelor Jocuri Olimpice moderne să fie organizate la Atena.

La acele întreceri olimpice au participat 245 de sportivi din 14 ţări, 200 dintre aceștia din Grecia, care s-au întrecut în 43 de discipline din 9 sporturi. Ceremonia de deschidere a fost oficiată de însuși regele George I al Greciei, chiar în ziua în care se aniversau 75 de ani de la obținerea independenței acestei țări. Competiţiile sportive s-au desfăşurat pe stadionul „Panathenaic”.

Care erau probele olimpice antice

Alergare

Primele mențiuni istorice arată că alergarea a fost prima probă inclusă în programul Jocurilor Olimpice antice, aceasta fiind, de altfel, și singura la ediția de debut din 776 î.Hr. Aceasta avea loc în incinta stadionului, iar concurenții alergau pe o distanță de 192 de metri, pe culoare delimitate și împărțite de jaloane în cinci distanțe egale.

Înainte de cursă, concurenții se aliniau de-a lungul unui bloc de start din piatră, iar oricine încerca să ia un avans, adică să fure startul, era descalificat și bătut cu o nuia pentru că a trișat. Cea mai grea cursă de alergare se numea Hoplitodromos. În această probă, alergătorii erau nevoiți să concureze purtând armuri și un scut, care puteau cântări până la 25 de kilograme, notează BBC.

În anul 724 î.Hr., grecii au introdus o nouă probă sportivă, Diaulos. Era tot o probă de alergare, care cuprindea două lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia. Cea de a treia disciplină sportivă și-a făcut apariția în program la ediția următoare, din 720 î.Hr., și era tot una de alergare, denumită Dolichos. Aceasta se desfășura pe o distanță de 4800 de metri și era similară cu maratonul de astăzi.

Aruncarea discului

Spre deosebire de Jocurile Olimpice moderne, arbitrii care jurizau probele olimpice antice considerau precizia lansării discului la fel de importantă ca și distanța la care acesta era aruncat. Discurile folosite erau confecționate din piatră, din fier ori din bronz și aveau forma unei farfurii. Dimensiunile acestora variau deoarece se credea că tinerii nu pot arunca greutăți la fel de mari ca bărbații. Din sursele antice reiese că fiecare atlet avea dreptul la cinci încercări, fiind luată în considerare cea mai bună dintre ele.

Aruncarea suliței

Sportivii aveau la dispoziție cinci încercări pentru a obține un rezultat cât mai bun, iar cea mai bună dintre acestea era luată în considerare. Sulițele antice constau în niște bețe din lemn ascuțite, care aveau uneori un vârf din metal. Concurenții puteau să facă sulița să zboare mai departe prin înfășurarea unei benzi din piele în jurul ei. Aceasta se desfacea în timp ce sulița era aruncată, făcând-o să se rotească în aer. Comparativ cu proba de suliță de astăzi, arbitrii din Antichitate considerau valide doar sulițele care se înfigeau în pământ, în timp ce celelalte încercări erau anulate.

Săritura în lungime

Săritura în lungime din Antichitate era foarte diferită de cea pe care o știm cu toții astăzi. Pentru a executa săritura, concurenții nu își luau elan alergând, ci balansând niște greutăți cu mânere, denumite haltere. În timpul executării săriturii, sportivii erau însoțiți de un bărbat care cânta la flaut și foloseau ritmul muzicii pentru a-și sincroniza săritura și balansarea greutăților.

Lupte libere

La fel ca în cazul Jocurilor Olimpice de astăzi, cele antice includeau și lupte, cu deosebirea că aceaastă disciplină era mult mai violentă în Antichitate. Proba de lupte era foarte apreciată deoarece era considerată o formă de exercițiu militar fără arme. Cea mai dură probă era pancrațiul, care în esență era o formă primitivă a artelor marțiale, care combina luptele și boxul.

Grecii spuneau că această disciplină fusese inventată de războinicul Tezeu din mitologia elenă, cunoscut pentru că l-a învins pe Minotaur, o bestie feroce cu chip de om și cap de taur. În luptele libere antice aproape că nu existau reguli. Singurele lucruri pe care concurenții nu aveau voie să le facă erau să-și muște adversarii ori să-i lovească în ochi sau în zona genitală.

Concurenții luptau nud, purtau mănuși din piele și aveau voie să își lovească adversarul chiar și după ce acesta era trântit la pământ. În timpul unor astfel de lupte unii concurenți au fost uciși.

Box

Una dintre cele mai atractive întreceri din cadrul Jocurilor Olimpice antice era pygmachia sau boxul. Asemenea probei de lupte, și această probă era la fel de dură. Spre deosebire de boxul actual, sportivii din Antichitate luptau fără a exista runde sau pauze, iar meciul se încheia în momentul în care unul dintre sportivi nu mai putea continua lupta. De asemenea, nu existau categorii de greutate, iar competitorii erau aleși prin tragere la sorți.

Curse de cai și de care de luptă

În cadrul Jocurilor Olimpice antice existau curse de cai și de care de luptă, care se desfășurau pe o pistă de curse (hipodrom). Aceasta era un spațiu larg, plat și deschis unde nu existau tribune, astfel că spectatorii priveau întrecerile de pe dealurile din jur. Concurenții se întreceau de-a lungul a 12 tururi de pistă, iar cele mai periculoase zone erau stâlpii din viraj de la fiecare capăt, asta din cauză că sportivii doreau să obțină cea mai bună linie pentru a aborda acel viraj. Câștigătorii acestor curse erau considerați proprietarii cailor, nu jocheii, mai notează Olympics.com.

Vezi şi Jocurile Olimpice de la Paris 2024 – Arenele care găzduiesc olimpiada de vară!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE