Cât a înaintat în 8 luni drumul prin munți gândit să elibereze Valea Prahovei: compania Erbașu a muncit și în timpul iernii. Termenul estimat pentru deschiderea șoselei

 1 comentariu
Arhiva foto
Analiză

Proiectul de reabilitare a DJ102I, pe tronsonul de 25,63 de kilometri între Valea Doftanei (județul Prahova) și Săcele (județul Brașov), are drept scop darea în trafic a unei rute care să dubleze DN1 și să decongestioneze traficul auto pe Valea Prahovei.

Șoseaua trece prin Pasul Predeluș (1.285 m altitudine), aflat la granița între cele două județe, iar modernizarea, câștigată prin licitații de societatea Construcții Erbașu, presupune lucrări inginerești complexe.

Deși investiția a fost declarată de interes public încă din 2022, primele etape s-au lovit de întârzieri din cauza birocrației și a procesului de expropriere. Autorizația de construire a fost obținută în primăvara anului 2024, iar Consiliul Județean Prahova a predat oficial amplasamentul către Compania Națională de Investiții (CNI) în mai 2025.

Echipele Construcții Erbașu au deschis șantierul efectiv la sfârșitul lunii august 2025. Zona presupune un relief montan dificil, traseul fiind anterior aproape impracticabil pentru autoturismele obișnuite. Constructorul a deschis fronturi de lucru pentru transformarea drumului de pământ/piatră în șosea cu platformă de 8 metri lățime (două benzi de circulație).

Potrivit reprezentanților companiei Erbașu, lucrările au înaintat în mare măsură și în timpul iernii. Constructorul s-a axat în ferestrele de vreme bună pe infrastructura critică pentru siguranța la munte: consolidări, ziduri de sprijin și structura rutieră de bază (fundații). În februarie 2026, oficialii Consiliului Județean Brașov anunțau că proiectul atinsese deja un stadiu fizic și financiar de aproximativ 12%.

Potrivit unei postări pe Facebook din data de 20 aprilie, investiția a depășit bariera de 16% stadiu fizic. Munca de până acum s-a concentrat pe infrastructura subterană și pe consolidările menite să prevină alunecările de teren și să stabilizeze versanții.

Bilanțul lucrărilor realizate până în prezent, dincolo de terasamente, include:

  • 1.120 de piloți forați pentru fundarea zidurilor de sprijin;
  • 885 metri liniari de structuri de sprijin din beton armat;
  • 220 metri liniari de structuri de sprijin din gabioane;
  • 25 de podețe noi finalizate pentru un bun management al apelor.

Teoretic, lucrările ar trebui finalizate la începutul anului 2029. Estimările actuale indică faptul că, dacă fluxurile de finanțare se vor menține constante, șoseaua complet asfaltată, cu acostamente, rigole, accese și parcări noi, ar putea fi deschisă circulației cândva în 2028.

Situația structurilor de infrastructură: Total vs. Rest de executat

Element de infrastructurăTotal prevăzut în proiectRealizat (Bilanț interimar)Rest de executat
Podețe transversale72 bucăți25 bucăți47 bucăți
Poduri14 bucăți0 raportate14 bucăți
Ziduri de sprijin (consolidări)~13.360 metri (13,36 km)1.105 m (885 m beton + 220 m gabioane)~12.255 metri
Parcări de scurtă durată13 parcări0 raportate13 parcări
Accese la proprietăți45 bucăți0 raportate45 bucăți
Intersecții cu străzi laterale26 bucăți0 raportate26 bucăți
Parapete de protecție~9.540 metri0 raportate~9.540 metri

Reprezentanții societății Erbașu spun, într-o declarație pentru reporterul Libertatea, că graficul lucrărilor rămase de executat ar putea fi înșelător.

„Trebuie ținut cont și de excavații și de pregătirea terenului, care sunt lucrări extrem de importante, care trebuie specificate. În plus, fiecare element poate fi mai mic sau mai complex. Adică, este foarte posibil ca 1 element realizat până în prezent să facă cât 10 elemente rămase de executat. Fiecare lucrare are un grad ridicat de execuție”, a declarat oficialul companiei de construcții pe contul oficial de Facebook.



Reprezentantul Erbașu confirmă faptul că se fac eforturi pentru terminarea în avans a proiectului:

„Mai sunt de executat toate tipurile de lucrări. Fiind un drum de munte s-au început lucrările din două direcții: Săcele - Valea Doftanei și Valea Doftanei - Săcele. Se avansează metru cu metru, dar se lucrează foarte bine, deși condițiile meteo într-o astfel de zonă nu ajută. Cu noroc din partea condițiilor meteorologice (ierni nu foarte lungi), se va încerca să devansam termenul din contract”.

DJ102I pornește din Câmpina, la intersecția cu DN1, și se termină în DN1A, în dreptul localității brașovene Brădet, având o lungime totală de 63 de kilometri.

Traseul modernizat de Erbașu se întinde pe 25,6 kilometri, pornind din nordul localității Trăisteni și până la limita cu DN1A.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    goguDemocratu 21.04.2026, 20:39

    O alta investiție si proiect făcut menținut de PSD si Ciolacu

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!