Danemarca și Suedia sunt printre primele care au anunțat o astfel de măsură, Grecia, Cipru și Spania sunt pentru un pașaport de vaccinare unitar, care ar favoriza călătoriile și care le-ar putea ajuta turismul. În Germania, ideea nu a fost adoptată, pe motiv că nu s-a dovedit științific că persoanele vaccinate nu pot transmite mai departe virusul, scrie site-ul televiziunii germane.
În condițiile în care procentul celor vaccinați este destul de mic în majoritatea statelor, la ce le-ar folosi europenilor un astfel de pașaport?
Deutsche Welle:
Suedia a avut o abordare diferită în gestionarea pandemiei. În locul restricțiilor la care au apelat celelalte țări europene, ea a mizat pe imunitatea de grup, făcând apel la responsabilitatea cetățenilor. După ce pandemia a scăpat însă de sub control, țara a fost criticată pentru strategia aleasă.
Conform statisticilor Universității John Hopkins, numărul infectărilor coronavirus în Suedia a depășit 600.000. În Danemarca, țara vecină care a apelat la restricții, ca majoritatea statelor europene, rata de infectare este mult mai mică.
Totuși, Suedia și Danemarca au ales să meargă pe un drum comun, introducând certificatul de vaccinare digital. Cu acest document, cetățenii pot dovedi că au fost imunizați.
![Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8c92579e4a83384aef128c93126cf7d1.jpg)
Certificatul ar permite deplasarea celor vaccinați în scopuri turistice, la competiții sportive sau evenimente culturale. Infrastructura digitală pentru noul pașaport ar urma să fie pusă la punct până la 1 iunie.
Danemarca a anunțat și ea o măsură similară, care va fi de folos în special persoanelor care călătoresc în interes de serviciu.
Dovada vaccinării va fi disponibilă pe pagina de internet a Ministerului Sănătății sau pe telefonul mobil al persoanei respective. Alte posibile utilizări ale pașaportului danez nu au fost menționate.
Pașapoartele ar fi folositoare unui număr mic de europeni
Potrivit cifrelor actuale, doar foarte puțini ar beneficia de avantajele pașaportului digital. Datele platformei ”Our World în Data” arată că, la 14 februarie, doar 6,87% din populația daneză era vaccinată, iar suedezii în proporție de 4,53%.
În ambele țări, rata de vaccinare se apropie de cea din Germania (4,95%), dar și de media la nivel european. În fruntea clasamentului mondial privind rata de imunizare se află Israelul, cu 74% din populație vaccinată.
Cum vaccinarea este voluntară, nu se știe, la ora actuală, ce procent din populație se va imuniza.
Suedezii au devenit sceptici față de vaccinuri după ce sute de copii și tineri s-au îmbolnăvit incurabil de narcolepsie („boala somnului”, care afectează ciclurile naturale de somn și veghe) în urma campaniei de vaccinare în masă din urmă cu 10 ani, împotriva gripei porcine.
![Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c08485be7bc976e6867f86d0642a55ef.jpg)
Pe de altă parte, avantajele oferite celor vaccinați ar putea duce la o obligativitate neimpusă de imunizare pentru cei care mai vor să fie activi social. Lucrul acesta ar putea duce la divizarea societății, mai arată specialiștii. Criticii spun că nu este corect să fie oferite privilegii celor care se vaccinează, câtă vreme nu există ser disponibil pentru toată lumea.
Pro sau contra pașaportului, în funcție de interes
Grecia, Ciprul și Spania sunt pentru introducerea unui pașaport de vaccinare unitar, care ar permite turiștilor să călătorească fără restricții, ceea ce ar relansa turismul. Polonia și România nu mai impun carantina în cazul persoanelor vaccinate.
La rândul ei, Uniunea Europeană se gândește la introducerea unui pașaport de vaccinare. Documentul ar putea fi folosit pentru informații privind vaccinul, precum și pentru tratamente diferențiate, în cazul efectelor secundare.
În Germania nu există indicii, la ora actuală, că se dorește introducerea unui asemenea document, fie în format clasic, fie digital. Comisia de Etică s-a pronunțat împotriva acestei idei, argumentând că nu sunt dovezi că pacienții vaccinați nu pot transmite virusul. Purtarea măștilor de protecție și păstrarea distanței sociale sunt în continuare recomandate.
![Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e94ad41580be10e243762553c2cb1a56.jpg)
Situația ar putea fi reanalizată numai dacă se dovedește că persoanele vaccinate nu mai pot fi contagioase, mai arată sursa citată.
Mai multe, în materialul de pe Deutsche Welle.
foto: Hepta
![Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7473d44adb5e3f7a87598292c53fc677.jpg)
![Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f133ae9d229c7b9b16644ad912e42b70.png)
![Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e547860f3a1898ac7c2061b6efbab295.jpg)
![O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2bf58a72592100f21432f4ee16906258.jpg)
![Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4e465cbc6189d87ffd6b367c296a2869.jpg)
![Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_19c2378e4ee90ce0c46c109a270cff16.jpg)
![România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8c7ba7f3fc26a5f928b1493244fff9f5.jpg)
![Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1da00a68fafd2579555d4cc6d2b00e99.jpg)