Libertatea.ro: Cum v-aţi petrecut această vară?
Cătălin Botezatu: Muncă, muncă şi iar muncă. Am avut 58 de prezentări de modă la Mamaia, iar la finalul lui august am încheiat sezonul estival cu o mega-petrecere la clubul Bamboo. Voi avea câteva prezentări la Londra şi New York, apoi mă voi pregăti pentru Romanian Fashion Week.
Ce însemnătate are Romanian Fashion Week pentru tine?
Este cel mai important eveniment de acest gen din România, care reuneşte atât designerii celebri, cât şi tinerii dornici de afirmare în lumea modei.
Brandul Cătălin Botezatu a fost afectat de criză?
Deocamdată îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că totul merge bine. Ba chiar am avut vânzări mai bune decât în 2008. Nu am făcut disponibilizări până acum şi nici n-am micşorat salariile încă, sper să nu fiu nevoit să fac asta pe viitor. Atât fabrica de lenjerie cât şi siteul pe care comercializez produse merg foarte bine.
Sfatul lui Bote pentru tinerii designeri: ”Lăsaţi-vă de meserie!”
Ce impact a avut un magazin online CB în lumea modei?
Am fost impresionat să vâd cât de bine se vând produsele pe internet. Siteul vinde lenjerie intimă nu doar în România, ci şi în SUA, Italia sau Spania. Mă gândesc să extind această afacere pentru că este de viitor.
Ai câteva sfaturi pentru tinerii care vor să intre în această industrie?
Da, să se lase de meserie. Dacă nu au un finanţator serios, nu vor avea nici o şansă. Iar pentru cei care nu ştiu, această lume este poleită doar la suprafaţă, interiorul fiind o mocirlă.
Unde îţi vei petrece vacanţa?
Nu am avut timp în această vară pentru vacanţă, dar îmi doresc din tot sufletul să merg din nou în Insulele Maldive pentru a face scuba diving. Probabil la iarnă o să am timp pentru câteva zile de scufundări.
Eşti fericitul posesor al unor maşini impresionante. Ţi-ai luat o nouă „bestie” în ultima vreme?
Sunt fan înrăit al brandurilor Audi şi Porsche. Ultima mea maşină, pe care am reuşit s-o iau cu greu, este un Audi Q7 V12 cu face-lifting (foto dreapta). Sunt foarte mândru de ea, există doar cinci exemplare în toată lumea. Este o maşină puternică, masculină, care mă reprezintă. Nu îmi plac maşinile decapotabile, „aspiratoare” de femei, ci sunt adeptul autovehiculelor masive şi care oferă siguranţă la volan
Cum stai cu dragostea?
Din punctul acesta de vedere, m-am obişnuit cu tot felul de cancanuri şi de bârfe. Viaţa mea personală este aşa cum vreau eu să fie, iar publicul percepe doar ceea ce las eu să se vadă. Nu prea am timp de o viaţă personală aşa cum mi-aş dori! În condiţiile în care muncesc atât de mult, timpul pare să se comprime. Cine îşi alege un astfel de job, trebuie să fie conştient că nu va putea avea o viaţă personală adevărată şi că întotdeauna imaginea îi va fi terfelită.