Procurorul care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, despre evenimentele din ‘89. Cătălin Ranco Pițu: „Execuția soților Ceaușescu, așa cum a fost ea, acționează ca un blestem asupra noastră”

Importanța ca tinerii să cunoască adevărul istoric

Într-un interviu acordat Libertatea, Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și semnatar al rechizitoriului prin care au fost trimiși în judecată Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul (rtr.) Iosif Rus pentru infracțiuni contra umanității, vorbește despre psihoza colectivă indusă în timpul Revoluției din decembrie 1989, consecințele execuției soților Ceaușescu asupra societății românești și importanța ca tinerii să cunoască adevărul istoric despre acele evenimente.

Cătălin Ranco Pițu este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. 

În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. 

După ce a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în 2020, el a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3.000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, precum Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea unor grave infracțiuni contra umanității. 

Ranco Pițu este autorul volumelor „Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990”, „Ruperea Blestemului. Revoluția Română din decembrie 1989” și „Revoluția română pentru tineri”, apărute la Editura Litera, unde-și propune să facă lumină asupra unor evenimente care au schimbat cursul țării noastre.

„După moartea lui Ion Iliescu, miza acestui dosar s-a diminuat considerabil”

Libertatea: Domnule Pițu, ați semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Ne puteți explica, pe scurt, ce presupune acest lucru și ce documente și martori ați analizat? Care a fost concluzia dv. după analiza acestui dosar?
Cătălin Ranco Pițu: Rechizitoriul, ca principiu, presupune premisa existenței probelor suficiente și legal administrate pentru a fi stabilite vinovății în legătură cu o anumită stare de fapt. În dosarul revoluției, am administrat un probatoriu extrem de complex, alcătuit din mii de declarații, sute de documente militare relevante, sute de ore de filmări, zeci de stenograme, analize militare etc. 

În temeiul probelor administrate, au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul (r) Iosif Rus. Probele amintite au relevat că aceeași infracțiune a fost săvârșită de mai multe persoane, aflate în vârful ierarhiei politico-militare, toate decedate la momentul emiterii rechizitoriului.

– În prezent, Dosarul Revoluției a fost trimis din nou la Parchetul General. Care credeți că sunt motivele pentru care acest dosar continuă să fie „plimbat” de la o instituție la alta și cât de aproape suntem de o soluționare definitivă?
– În prezent, dosarul revoluției este restituit la SPM (n.r. – Secția Parchetelor Militare), după un parcurs cel puțin bizar între principalele instanțe ale României, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și Curtea de Apel București (CAB). Pe scurt, după ce ani de zile ÎCCJ s-a considerat competentă să judece toate pricinile legate de Revoluția din 1989, brusc și, în opinia mea, neîntemeiat, instanța supremă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea CAB. 

La această instanță s-a decis începerea judecății, considerându-se implicit că rechizitoriul corespunde exigențelor legale referitoare la legalitatea și temeinicia administrării probelor. Dacă aceasta ar fi rămas soluția, ne-am fi aflat în fața unui moment istoric deosebit de important pentru națiunea română, din moment ce, după trei decenii și jumătate, Justiția și-ar fi asumat judecarea celei mai importante cauze din istoria recentă a României. 

Nu s-a întâmplat așa deoarece în urma contestațiilor formulate, ÎCCJ le-a refuzat celor de la CAB judecarea cauzei, restituind-o la SPM. Eu nu mai sunt în sistem, așa că nu pot aprecia când va fi soluționat dosarul. Cert este că după moartea lui Ion Iliescu, miza acestui dosar s-a diminuat considerabil.

– Ați spus de mai multe ori că statul refuză să-și asume adevăruri incomode despre Revoluție. Despre ce adevăruri vorbim, mai exact?
– Cel mai important adevăr care nu se dorește asumat este că în decembrie 1989 au coexistat atât o revoluție (în intervalul 15-22 decembrie), dar și o lovitură militară (începând cu 22 decembrie, ora 12.06) prin care o grupare anteconstituită și filosovietică a preluat puterea totală politico-militară a României. Al doilea adevăr care nu este dorit este acela conform căruia România a avut pentru 10 ani un președinte vinovat pentru cea mai gravă infracțiune posibilă.

 „Avem în fața ochilor o lovitură militară de manual”

– Ați menționat de mai multe ori că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a pornit ca o revoluție, dar a fost urmată apoi de o lovitură de stat. Dacă ar fi să sumarizați, ce s-a întâmplat, de fapt, în 1989?
– Foarte pe scurt, Revoluția a început la Timișoara, apoi românii din orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu și București s-au ridicat eroic împotriva regimului Ceaușescu, reușind, în pofida represiunii brutale executate de MApN și MI (inclusiv Securitatea), să obțină dezideratul „Jos Ceaușescu!” la ora 12.06, în ziua de 22 decembrie. Concomitent, profitând de presiunea revoluționarilor asupra regimului, încă din dimineața aceleiași zile, a început să se manifeste evident lovitura militară. 

Armata și Securitatea l-au abandonat/trădat pe Nicolae Ceaușescu și astfel revoluționarii bucureșteni au putut ocupa fieful PCR (fostul CC). La scurt timp, Ceaușescu a fost deposedat de prerogativa funcției de comandant suprem. Apoi, la ora 16.00, MApN și Securitatea, împreună, i-au predat puterea lui Ion Iliescu și anturajului lui („grupul Iliescu”). La scurt timp, tot prin colaborarea Armatei cu Securitatea, Ceaușescu a fost arestat într-o unitate a MApN din Târgoviște. 

După trei zile de detenție și un proces simulat, fostul șef de stat a fost executat în unitatea respectivă, execuția fiind organizată de conducerea MApN și pusă în practică de un pluton format din militari ai MApN. Fără niciun fel de reținere, afirm că avem în fața ochilor o lovitură militară de manual.

– Ați vorbit despre o „psihoză generală” indusă în rândul populației, mai ales prin termenul „securist-terorist”. Ce înseamnă, de fapt, această psihoză și cum a influențat ea mentalitatea românilor din acea perioadă?
– Psihoza securist-terorist din acele zile nu poate fi negată. Ea a fost generată și amplificată la cote paroxistice de noua conducere politico-militară a României. Scopurile inducerii în eroare din decembrie 1989 au fost preluarea și păstrarea puterii, respectiv (pentru factorii de decizie ai MApN) exonerarea de răspundere penală pentru represiunea exercitată până la 22 decembrie, sub comanda lui Ceaușescu. 

Inexistentul dușman securist-terorist le-a fost necesar celor care au ajuns la putere pentru că doar astfel atenția opiniei publice putea fi distrasă, totodată fiind creată necesitatea psihologică pentru populație de a se alătura CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) și Armatei, în lupta împotriva celui mai odios dușman cu putință. Concomitent, șefii Armatei care au ordonat omorârea revoluționarilor până la 22 decembrie au găsit astfel un țap ispășitor împotriva căruia să instige toată populația țării. Acest lucru nici nu a fost greu de făcut, deoarece Securitatea a fost, pentru mai bine de patru decenii, cea mai odioasă organizație din istoria României.

„Ceaușescu, fiind eliminat printr-o crimă, a dobândit o nemeritată aură de martir”

– Execuția Ceaușeștilor de Crăciun a avut un impact asupra destinului nostru ca popor? 
– Execuția soților Ceaușescu, așa cum a fost ea, acționează ca un blestem asupra noastră. Lăsând la o parte faptul că respectivă crimă a avut loc în ziua Crăciunului și că o mare parte a populației (obedientă până la 22 decembrie), declarată creștină, s-a bucurat de înfăptuirea acelei crime, există cel puțin alte două aspecte care merită a fi luate în calcul. Primul element este că noua viață a României are ca piatră de temelie un act de injustiție criminală organizat la nivel statal, cu participarea șefului statului, ministrului apărării, militarilor țării, a unor magistrați, avocați ș.a. Al doilea aspect este că Ceaușescu, fiind eliminat printr-o crimă, a dobândit o nemeritată aură de martir, iar acest lucru se oglindește inclusiv în sondajele recente privitoare la rolul în istoria națională a fostului președinte comunist.

– Pe baza experienței dumneavoastră cu Ion Iliescu și refuzului său de a-și asuma responsabilitatea, care credeți că era miza sa în acele momente și ce considera că trebuie protejat, astfel încât să nu își asume niciodată implicarea asupra revoluției?
– Ion Iliescu, practic, a reacționat precum cvasimajoritatea infractorilor, nu a recunoscut acuzațiile, nu și-a asumat absolut nimic. Pe de altă parte, legea permite această atitudine. Prin poziția sa, Ion Iliescu s-a protejat pe sine, dar a protejat și partidul din care a făcut parte, el era profund îndoctrinat să venereze partidul, perceput ca fiind epicentrul vieții sale de veritabil comunist. Probabil că a vrut să-și protejeze și moștenirea, din perspectivă istorică.

– Românii trăiesc, la 36 de ani de la Revoluție, cu traumele acelei perioade și ale comunismului. Cum credeți că aceste traume se manifestă astăzi în societatea românească și ce rădăcini au în corupția sistemică actuală, mai ales în justiție? Vedeți vreo șansă ca România să devină un stat mai curat?
– Traumele despre care vorbiți își au explicația inclusiv în neasumarea unor adevăruri, incomode pentru unii, ale Revoluției din 89. „Ascunderea sub preș”, mușamalizările și mistificările, practicate sistematic, niciodată nu au produs ceva pozitiv pentru societatea unde se întâmplă, din contră. Dar da, sunt relativ optimist cu privire la viitorul nostru ca națiune.

„Este important ca tinerii să știe cui datorează libertatea”

– Ați scris „Revoluția Română pentru Tineri” tocmai pentru a explica evenimentele din 1989 celor care s-au născut la mult timp după revoluție. De ce credeți că este important ca tinerii să cunoască adevărul despre Revoluție și ce doriți ca ei să înțeleagă din acest moment crucial din istoria noastră, chiar dacă nu au trăit acele evenimente?
– Este foarte important ca tinerii să cunoască în lumina adevărului ceea ce s-a întâmplat acum 36 de ani. Doar astfel vor putea să evolueze corect, în deplină cunoștință de cauză cu privire la riscurile existente în viață și cu privire la modalitățile prin care anumite greșeli din trecut pot fi evitate. Este important să știe cui datorează libertatea de care se bucură în prezent și să conștientizeze că această libertate nu reprezintă un cadou perpetuu primit din partea istoriei. Ei trebuie să conștientizeze că pentru democrație, libertate, drepturi neîngrădite și decență trebuie să depună efort zi de zi, toată viața.

– În prezent, asistăm la o ascensiune a extremelor de dreapta, cu figuri precum Călin Georgescu. Cum credeți că influența acestora afectează românii dezamăgiți, săraci și obosiți, și ce impact poate avea asupra societății românești? Cum vedeți manipularea din prezent și la ce credeți că ar fi bine să fim atenți ca nație?
– Despre anumite realități din prezent, voi face doar două precizări. În 1951, Ion Iliescu scria în ziarul partidului (Scânteia) despre fericirea de a studia în Uniunea Sovietică și despre nobilele idealuri ale cultului și nobilului om sovietic (homo sovieticus). La un interval de 74 de ani, Călin Georgescu le-a spus românilor că „înțelepciunea rusă” este singura lor șansă. Apoi, recent i-a catalogat pe cei care-i sunt împotrivă ca fiind „dușmanul din interior”. Îi rog pe cititorii publicației dumneavoastră să caute pe internet și să se edifice cu privire la originile acestei sintagme. Le dau un indiciu: ideologie comunist-sovietică.

– Ați declarat recent că îi vedeți pe români „înrăiți unul față de altul”. Cum putem depăși această ură și diviziune și cum poate România să devină o națiune unită în fața unei corupții sistemice?
– Războiul româno-român poate înceta doar prin asumarea adevărului și printr-un nivel (mai) ridicat de educație.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro