Mai exact nouă dezbateri politice cu ceilalţi deţinuţi, o conferinţă, două cărţi, o lucrare ştiinţifică, valorificarea trecutului, dar şi ataşamentul deosebit manifestat faţă de familie. Acestea au fost motivele pentru care Comisia de Liberare Condiţionată din Penitenciarul Jilava a avizat favorabil cererea fostului premier, Adrian Năstase.
Avocatul Lucian Bolcaş a declarat pentru că argumentele sunt arhisuficiente, contabilizând în limita regulamentului.
„Problema s-a oprit şi se încearcă anularea eliberării din partea Judecătoriei Sectorului 4. Este o decizie care vine în defavoarea actului de Justiţie. Justiţia trebuie să fie echitabilă şi umană”, a spus Lucian Bolcaş, care a precizat că întârzierea termenului nu demonstrează decât că unii se tem de acesta. „Se tem de Adrian Năstase, asta e problema”, a spus avocatul Lucian Bolcaş, la Realitatea TV.
Adrian Năstase este încarcerat din iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro