Ce au făcut cei 35.000 de absolvenți care au dat marți Bac-ul „de toamnă” la limba română

Comentează
Arhiva foto

Libertatea a discutat cu tinerii care au dat examenul la centrul de la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” din sectorul 3 al Capitalei. Unii dintre ei țintesc o notă de șapte, chiar dacă recunosc că nu s-au pregătit cum trebuie.

Aproape 35.000 de absolvenți de liceu au susținut astăzi, 16 august, proba scrisă la limba română la examenul de bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă.

Aproape două treimi dintre cei înscriși provin din promoţia curentă, adică 22.586 de candidaţi, iar 12.237 de candidaţi provin din promoţiile anterioare, transmit inspectoratele şcolare judeţene.

Examenul a început la ora 9 și a durat trei ore, iar în Capitală, elevii au avut la dispoziție 12 centre de examen, câte două în fiecare sector. Libertatea a mers la Liceul Teoretic Nichita Stănescu, de pe strada Lucrețiu Pătrășcanu, din sectorul 3. Aici, în sesiunea din vară, din 150 de candidați, 26,7% n-au reușit să promoveze examenul.

Mai au o șansă acum.

La umbra copacilor de la poarta liceului, câțiva părinți și o bunică își așteaptă copiii, respectiv nepoata să iasă din examen. „Sper să vină cu vești bune!”, spune bătrâna. Are ochi blânzi, albaștri, la fel ca ai nepoatei, Gabriela, care n-a întârziat mult.

Părinții și bunicii așteaptă să iasă copiii de la examenul de Bac

„Subiectele au fost puțin mai grele acum, am scris și la Eminescu, dar nu știu dacă am scris suficient. Știam mai bine drama”, povestește fata, după ce și-a îmbrățișat bunica.

„Mă aștept la un 6 sau 7, că atât îmi trebuie”, completează râzând. În prima sesiune, n-a reușit să obțină media generală peste 6 ca să promoveze bacalaureatul. Biologia i-a pus probleme, a luat doar 5. Gabriela vine de la Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu, din București, fostul liceu „de chimie” al Capitalei.

Mai departe, dacă promovează bacalaureatul, vrea să dea admitere la Arte, dar încă nu știe la ce facultate. „Măcar să iau acum bacalaureatul”, explică ea. „Doamne ajută, să sperăm că o să fie bine”, completează bunica.

Gabriela este pupată de bunica ei, care a așteptat ca ea să termine examenul de Bac la limba română

Ce subiecte au avut la limba română

La prima parte, elevii au primit un text la prima vedere, o poezie scrisă de Agatha Grigorescu-Bacovia, „Poezie sau Destin”. Pe baza poeziei au avut de rezolvat mai multe cerințe, subiectele pot fi consultate pe Libertatea.

La subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat un text argumentativ, bazat pe experiențe personale, iar la subiectul al III-lea, cel mai dificil dintre ele, după cum au mărturisit, absolvenților li s-a cerut să prezinte particularitățile unui text poetic din opera lui Mihai Eminescu și să facă asta în 400 de cuvinte.

„Am scris patru pagini la Luceafărul, au fost mai ușoare subiectele acum”, spune mulțumit Andrei, în vârstă de 19 ani. „Mă aștept la un 7 spre 8”, adaugă el. „Îmi trebuie un 7, ce-i drept. Mai am și mâine la mate, dar n-am mari emoții”, spune tânărul. Dacă ia Bac-ul, plănuiește să se înscrie la Politehnică, pe locurile rămase.

„Am aberat mult!”

Cei mai mulți dintre elevii cu care Libertatea a stat de vorbă recunosc însă că nu s-au pregătit temeinic nici pentru a doua sesiune de Bac și nu sunt foarte optimiști. Speră la o notă de trecere, dar n-au mari speranțe că o vor obține. „Am aberat mult la partea a treia. Mi-a picat Luceafărul. N-am mai citit Eminescu, mă bazam că pică Plumb (n.r. - poezie de Bacovia)”, se plânge o altă tânără, în timp ce vorbește tare la telefon.

De asemenea, întrebați ce planuri au pentru viitorul apropiat, cei mai mulți dintre ei mărturisesc că „încă nu știu”. Fără diploma de bacalaureat în mână, nu pot face mare lucru, nici măcar să-și găsească un loc de muncă, spun debusolați. Sunt tineri, totuși, mai au timp să se gândească care încotro.

Nu-mi place să-mi fac planuri, sincer”, spune o altă adolescentă. „Voi munci, cel mai probabil, și voi încerca din nou la anul dacă nu iau acum. Voi încerca până voi reuși”.Un alt absolvent:

Pentru tinerii debusolați există însă opțiuni. La poarta liceului, două femei împart pliante. Sunt reprezentantele a două școli postliceale care oferă, printre altele, cursuri de asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, agent vamal, tehnician maseur și chiar stilist.

„Poți să vii la noi, cu sau fără Bac”, explică ele oferta. „Școala pregătește cadre medicale cu posibilități de angajare în Anglia, Germania, Italia”, scrie pe un fluturaș. Înscrieri cu sau fără diplomă de bacalaureat și fără limită de vârstă! mai promite școala postliceală.

„Au nevoie de îndrumare”, afirmă una dintre reprezentante. „Vedeți, toți spun că nu știu ce vor face mai departe. Fără cineva care să-i ghideze, să le ofere o variantă, vor mai bâjbâi, săracii, până vor găsi ceva care să le placă. Dar sunt domenii din care poți să trăiești și se câștigă bine”, mai spune ea, referitor la oferta expusă.

Tineri care dau Bac-ul pentru prima oară

Mai mulți elevi, la ieșirea din liceu

Printre candidații înscriși la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” se numără și câțiva care abia acum experimentează emoțiile examenului de maturitate. Fie au ratat înscrierile din vară, fie au rămas corigenți la alte materii, explică ei.

„Mi s-au părut de bun-simț subiectele, dar e prima dată pentru mine când dau Bac-ul. Am rămas corigent la fizică”, spune un băiat. „Mă aștept la peste 7, sper să nu mă înșel”, adaugă adolescentul.

Un altul, dintr-o promoție anterioară, a ieșit și mai dezamăgit din sala de examen.

„Eu sunt din promoția 2019. Ca și atunci, am învățat ce e mai greu și a picat ce a fost mai ușor, adică Eminescu. Spre exemplu, eu am învățat poezia «Plumb», de Bacovia”, povestește Claudiu.

„N-am scris nimic la subiectul al III-lea, nu prea mi-am amintit mare lucru, deci nu sunt sigur că o să iau, știu că ultimul subiect contează mult. Dar nu mă las bătut, o să mă înscriu și la anul!”, asigură el. Claudiu visează să devină tehnician dentar.

„I’m going to make you so proud - Note to self” (trad. „Te voi face foarte mândră de tine - Notă către sine”) scrie pe tricoul unei adolescente. A ieșit alergând din curtea liceului, gata să-și îmbrățișeze iubitul. E printre puținii tineri care au manifestat entuziasm la ieșirea din examen. Mâine îi așteaptă o probă și mai grea - matematica.

Calendarul probelor la bacalaureatul de toamnă 2022

Cei aproape 35.000 de elevi care s-au înscris în perioada 18-25 iulie 2022 vor susține mai multe probe, după cum urmează:

  • 16 august – Limba şi literatura română- proba E. a – proba scrisă 
  • 17 august – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă 
  • 18 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d – proba scrisă 
  • 19 august – Limba şi literatura maternă – proba E. b – proba scrisă. 

Cel mai mic număr de candidați, la Bac-ul din vară

În sesiunea de vară a Bac 2022 s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu, acesta fiind cel mai scăzut număr de candidați după revoluție, potrivit ministrului educației. Rata de promovare în sesiunea de vară a examenului de Bac 2022 a fost de 75,2%, mai mare cu 1,9% față de rezultatele dinainte de contestații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Valerie Lungu si Alex Galca la „Asia Express” 2026
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
09:49
Un șofer de 73 de ani a condus pe contrasens pe A1 și trei mașini au fost avariate
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală