A debutat în Campionatul Naţional de Raliuri al României, ce face parte din Federaţia Română de Automobilism Sportiv, în 2017, când avea doar 16 ani şi încă îşi făcea temele la liceu, urcând în dreapta lui Vlad Cosma, unul dintre cei mai titraţi piloţi din ţara noastră, în ultimele trei etape ale anului. Francesca-Maria Maior a devenit, astfel, cel mai tânăr copilot de raliuri din România.

Francesca Maria Maior, 17 ani, cel mai tânăr copilot din Campionatul Naţional de Raliuri

Francesca Maria Maior, 17 ani, cel mai tânăr copilot din Campionatul Naţional de Raliuri

„Eu am învăţat cam totul de la tatăl meu, care a fost pilot de raliuri aproape 15 ani, iar acum este copilot. Şi, fiind în lumea asta de când mă ştiu, am învăţat şi de la el, şi de la fratele meu, ce trebuie să fac, cum să dictez, cum să anticipez şi cum să dau indicaţii pilotului. Nu este deloc uşor, trebuie să te coordonezi foarte bine, să ai o atenţie distributivă foarte bună şi, cumva, să intri în mintea pilotului pentru a şti cum să îi oferi informaţiile de care el are nevoie”, explică Francesca.

Acum, adolescenta de 17 ani, care încă nu are carnet de conducere, este copilotul fratelui ei şi formează alături de Norbert Maior cel mai tânăr echipaj care participă la cursele Campionatului Naţional de Raliuri 2018, în cadrul Napoca Rally Academy, echipă care a obţinut în 2015 victora în Junior WRC.

Norbert Maior, 19 ani, formează alături de sora sa, Francesca Maior, cel mai tânăr echipaj din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri

Norbert Maior, 19 ani, formează alături de sora sa, Francesca Maior, cel mai tânăr echipaj din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri

„Am multă încredere în ea! E un copilot bun, care promite şi mă bucur că am ocazia să merg cu ea şi să o ajut să crească în acest domeniu”, a declarat Norbert Maior, în vârstă de 19 ani, pentru cotidianul Libertatea.

Producătorii români avertizează: ne îndreptăm spre o criză de antibiotice și alte medicamente cu prețuri sub 25 de lei
Recomandări
Producătorii români avertizează: ne îndreptăm spre o criză de antibiotice și alte medicamente cu prețuri sub 25 de lei

Şi Norbert a debutat în Campionatul Naţional de Raliuri tot la 16 ani, dar ca pilot, deşi nici el nu avea carnet de conducere. Avea dreptul să stea la volan doar pe traseul unde se desfăşurau probele, iar între acestea trebuia să lase pe altcineva din staff-ul echipei să conducă maşina. Pasiunea lui şi a Francescăi pentru lumea aceasta a fost insuflată de tatăl lor, Robert Maior, fost pilot de curse şi în prezent copilot.

 

Francesca Maior face parte din echipa Napoca Rally Academy

Francesca Maior face parte din echipa Napoca Rally Academy şi speră să câştige, în viitor, Campionatul Naţional de Rapiuri alături de fratele ei

„Întotdeauna a fost o plăcere pentru noi să fim în maşina de curse, să fim pe lângă maşina de curse. Când eram mică, mergeam pe probe şi îmi plăcea foarte mult să fiu tot timpul după ei şi să îi susţin. Este o plăcere, nu poţi să faci asta decât dacă îţi place”, este de părere Francesca.

Când nu este pe circuit, tânăra studiază Managementul la Facultatea de Ştiinţe Economice, merge la tenis cu fratele ei, sau la sală pentru a se menţine în formă. Îşi doreşte să devină din ce în ce mai bună şi, în viitor să câştige Campionatul Naţional de Raliuri, poate chiar alături de Norbert. Până atunci, însă, recunoaşte că are de dat multe explicaţii celor din jur.

„Sunt foarte uimiţi, majoritatea, ştiind că am 17 ani şi că nu am permis. Sunt uimiţi, nu le vine să creadă că poate o fată să fie copilot, fiind şi aşa de tânără”, mai spune, zâmbitoare, adolescenta.

 

 

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
AU SCĂZUT prețurile în Mamaia! Cât costă un șezlong, o apă și o porție de hamsii la început de iulie 2022 EXCLUSIV
Playtech.ro
AU SCĂZUT prețurile în Mamaia! Cât costă un șezlong, o apă și o porție de hamsii la început de iulie 2022 EXCLUSIV
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Observatornews.ro
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea