Majoritatea victimelor accidentului consemnat vineri, 30 iunie, erau soldaţi în rezervă din cadrul forţelor teritoriale care lucrau la proiectul de cale ferată din Manipur.

Într-un comunicat, armata a precizat că până în prezent au fost salvate 18 persoane, iar 15 rezervişti şi 29 de civili sunt încă daţi dispăruţi.

Cel puțin 20 de oameni au murit, după o alunecare de teren, în India. Zeci de persoane sunt date dispărute
Salvatorii intervin la șantierul din Marangching.

„Pierderea de vieţi omeneşti, inclusiv din rândul forţele noastre armate, este deosebit de tristă”, a scris, pe Twitter, ministrul-şef al statului Manipur, N. Biren Singh.

Nord-estul Indiei a fost afectat în ultimele săptămâni de ploi abundente care au provocat alunecări de teren şi inundaţii.

La începutul acestui an, cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa în astfel de dezastre naturale în urma unor ploi neobişnuit de abundente care au căzut în mai multe regiuni ale Indiei.

Potrivit experţilor, schimbările climatice sporesc numărul fenomenelor meteorologice extreme în întreaga lume, inclusiv în India. În plus, în India, barajele, defrişările şi proiectele de dezvoltare contribuie, de asemenea, la producerea de dezastre cu un număr tot mai mare de victime.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Alessia Raiciu, o tânără baschetbalistă din București, a murit în somn în ziua în care împlinea 18 ani
Observatornews.ro
Alessia Raiciu, o tânără baschetbalistă din București, a murit în somn în ziua în care împlinea 18 ani
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.