Ambasada Chinei în SUA a anunţat luni, într-un comunicat, că va începe să trateze cererile pentru viză ale celor „care au primit un vaccin chinezesc împotriva COVID-19”, cu toate că niciun ser chinezesc nu este încă disponibil pe teritoriul american.
De asemenea, ambasadele Chinei în mai multe ţări, printre care India, Pakistan, Filipine, Italia şi Sri Lanka, au comunicat măsura, însă niciun vaccin chinezesc nu este disponibil în unele dintre aceste ţări.
Franţa nu este vizată de această relaxare a restricţiilor, precizează AFP.
Reluarea procedurii se aplică vizelor de lucru, de călătorie în scop de afaceri şi din „raţiuni umanitare”, precum reuniunile de familie.
Primul caz de COVID-19 a apărut la sfârșitul lui 2019 în orașul chinez Taiwan. De un an, frontierele chineze sunt închise pentru majoritatea cetăţenilor străini, pentru a preveni o nouă epidemie. China afirmă că astfel a reuşit să scape de epidemie pe teritoriul său.
Beijingul a autorizat patru vaccinuri locale și îşi accelerează campania de vaccinare destinată populaţiei sale, însă autoritățile chineze nu au aprobat deocamdată niciun ser străin.
China a exportat masiv propriile vaccinuri în străinătate, pentru a atenua criticile internaţionale în ceea ce priveşte modul în care a gestionat criza sanitară de la începutul pandemiei, notează AFP.
Câteva zeci de țări au achiziționat vaccinuri chinezeşti, printre care Turcia, Indonezia şi Cambodgia. Beijingul intenţionează să vândă alte aproape 400 de milioane de doze, potrivit presei chineze.
Foto: Epa