Informaţia a fost confirmată de ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Farit Muhametşin, pentru agenţia Tass.

„Noi am primit documentul respectiv, îl analizăm. Deocamdată nu comentăm nimic”, a declarat Muhametşin, conform deschide.md.

În replică, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că gestul Ministerului de Externe de la Chişinău de a expulza cinci diplomaţi ruşi este revoltător. În plus, Dodon crede că această decizie este rezultatul unei comenzi venite „din Occident, poate de peste ocean”.

„Guvernarea a comis un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federaţia Rusă”, a scris Dodon pe Facebook.

„Mă declar profund indignat de această ostilitate afişată a diplomaţiei moldoveneşti şi o condamn în mod categoric. Înţeleg de asemenea ca aceasta e probabil o comandă care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijoraţi că între Preşedinţia de la Chişinău şi Kremlin în sfîrşit s-a creat un dialog constructiv şi eficient”, a continuat el.

„Dar atenţionez cu toată responsabilitatea această guvernare că ea a acceptat să se implice în jocuri geopolitice deosebit de periculoase ale Bruxelles-ului şi ale Washington-ului în regiune. Jocuri ale structurii militare NATO. Nu cred ca îşi dă seama cu ce preţ face acest lucru şi în ce situaţie dificilă şi riscantă poate pune ţara şi poporul. Au făcut un gest urât, care nu va trece fără consecinţe negative”, a avertizat Igor Dodon în finalul mesajului său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.