Povestea lui Petrache Lupu, personajul invocat de Crin Antonescu în discursul de la congresul PSD: un cioban adulat de mase în România interbelică

Un cioban fără școală, gângav și aproape surd

„Acest Petrache Lupu cu ambiții geopolitice nu ne spune ce se întâmplă mai departe, după ce lichidăm partidele”, spunea Crin Antonescu, referindu-se la Călin Georgescu, dar fără să-l nominalizeze.

Personajul invocat de Antonescu a fost, în realitate, un cioban fără școală, gângav și aproape surd. 

Petrache Lupu a reușit, în perioada interbelică, să mobilizeze sute de mii de oameni care l-au adulat, convinși că este „atins de duhul sfânt”, omul prin intermediul căruia Dumnezeu transmitea mesajele sale către pământeni. 

Ciobănașul din satul Maglavit, județul Dolj, nu a avut însă aspirații politice și nici priceperea să profite de valul uriaș de venerație de care s-a bucurat decenii la rând. 

Deranjați de amploarea fenomenului Maglavit, comuniștii instaurați la putere după cel de-Al Doilea Război Mondial l-au arestat pe Petrache Lupu și l-au condamnat la închisoare fără judecată. Bărbatul a murit sărac, în 1994, la vârsta de 87 de ani, în satul său natal. 

Recomandări

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Reportajul care a stârnit un fenomen național

În ediția din 25 iunie 1935 a cotidianului Dimineața, ziar de mare tiraj care apărea în sute de mii de exemplare, a fost publicat un reportaj care făcea referire la povestea unui cioban oarecare care susținea că vorbise cu Dumnezeu. 

Presupusa întâlnire miraculoasă cu Divinitatea a unui ciobănaș din Maglavit a stârnit curiozitatea sătenilor, iar vorba s-a împrăștiat cu rapiditate în satele din apropiere. 

În prima fază a fost doar o chestiune locală, care interesa doar comunitatea credincioșilor din plasa Calafat (n.r. – zona județului Dolj de astăzi). Cumva, isprava nemaiauzită a ciobanului Petrache din Maglavit a ajuns până la urechile gazetarilor din București, care au mirosit subiectul de senzație și au mers să se documenteze la fața locului.

Cu titlul „Un om care a vorbit Vineri cu Dumnezeu. Sate puse în mișcare de povestea unui cioban” a apărut o primă relatare despre ceea ce avea să devină în scurt timp fenomenul Petrache Lupu de la Maglavit.

De câteva zile, plasa Calafat este în fierbere. Un svon venit dinspre comuna Maglavit a turburat liniştea paşnicilor locuitori. Svonul neliniştitor nu a venit dinspre primărie sau percepţie, ci de la stâna unui umil cioban anume Petre Gheorghe Luca, cel care a vorbit cu Dumnezeu. Locuitorii de prin partea locului sunt foarte impresionaţi de cele povestite şi se pare că sugestia în masă este atât de puternică încât până şi corespondentul nostru scrie oarecum emoţionant” – este antetul articolului din Dimineața care justifica motivul abordării acestui subiect oarecum nepotrivit pentru un ziar serios.

Recomandări

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Un eveniment cu totul ciudat

Autorul articolului se arată uimit de amploarea fenomenului stârnit de „un eveniment cu totul ciudat” petrecut la stâna din Maglavit. La început, gazetarul a crezut că în satul respectiv are loc o revoltă, ulițele fiind umplute de persoane care mergeau încolonate, cerând din când în când lămuriri de la autoritățile locale despre locul unde Dumnezeu coborâse pe pământ.

„Pe şoseaua care duce într’acolo, aglomeraţia este de nedescris: automobile, căruţe, săteni călări şi oameni cu desaga în spate se grămădesc pe panglica de praf, ţinând fiecare să ajungă cât mai devreme în locul unde Dumnezeu a coborât pe pământ. Toate satele de prin împrejurimile prin care am trecut erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute aprinşi în mijlocul drumului minunea. După o cale de o jumătate oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit. Părea o zi de răsmeriţă”, se arată în articolul citat.

Recomandări

Cum a trecut Corneliu Vadim Tudor prin sita CCR. Naţionalist şi susţinător declarat al mareşalului Antonescu, a fost lăsat să candideze la Preşedinţie de cinci ori

Tânărul simpatic, cu evlavie care „i se citește pe față”

Ciobanul Petrache Lupu, căutat de întreaga suflare, a fost identificat de reporter chiar în fața casei sale. Era înconjurat de oamenii curioși să afle de la sursă cum au decurs cele trei întâlniri cu Divinitatea pe care le-a invocat. 

Articolul l-a descris drept un tânăr la 30 de ani, simpatic și sociabil, în același timp tulburat de mulțimea care l-a năpădit.

„Blândeţea şi evlavia i se citeşte pe faţă. E însă puţin speriat de atenţia de care se bucură. Îi întind mâna pe care ne-o strânge foarte stângaci şi, fără să-l mai întreb ceva, începe să-şi depene povestea”, scrie autorul articolului.

Cele trei vedenii invocate

Petrache susținea în fața audienței că, în drumul său de acasă spre stână, avusese trei întâlniri cu Dumnezeu, care a transmis prin intermediul lui mai multe mesaje către păcătoși. Tânărul mai spunea că, în prima fază, i-a fost teamă că lumea nu-l va crede și-l va considera deranjat mintal, motiv pentru care a ales să nu povestească primele două întâlniri. La cea de-a treia apariție divină invocată, „bătrânul cu păr lung și alb” l-ar fi certat că nu duce mesajul său către oameni. După aceea, ciobanul nu s-a mai oprit din vorbit.

„Păi să fi fost acum vreo trei săptămâni… Vineri seara… Mergeam spre stână şi când am ajuns în dreptul păduricei mi-a eşit o arătare albă în cale – din frunziş – şi s’a oprit în faţa mea.

 «Unde mergi?», mă întreabă arătarea. 

– «La târlă», îi spun.

– De ce nu ai pus mâna pe el? îl întrebăm noi. 

– Nu se putea că era numai aburi şi plutea lângă mine. Să mă lăsaţi să povestesc cum s’a întâmplat. Şi povestirea lui face impresia unei litanii… Şi i-am răspuns că mă duc la stână. Atunci duhul mi-a spus: «Lasă stâna, du-te în sat şi spune popii şi oamenilor să nu mai muncească în zi de sărbătoare şi să nu mai fie nelegiuiţi şi mai bine să se ducă la biserică, că dacă nu are să fie foc şi prăpăd (…)». Lumea poate nu va crede dar eu care am vorbit şi l-am văzut pe Dumnezeu cred, măcar de m-aţi omorî”, este un fragment din dialogul reporterului cu Petrache Lupu consemnat în articolul din 25 iunie 1935. 

Vizita ziariștilor la stâna lui Petrache

Ziaristul care a venit să stea de vorbă cu ciobanul a cerut păreri de la autoritățile din sat și de la preot referitor la imaginea pe care tânărul o avea în sat. A scris în reportaj că n-a reușit să afle nimic de rău despre Petrache. 

Ciobanul era descris de toată lumea drept un om religios și cinstit care ținea toate posturile, iar vinerea nu mânca nimic. Însoțit de poliție și de reprezentanți ai Prefecturii (n.r. – poliția, potrivit organizării din epoca respectivă), gazetarul a mers inclusiv la stâna unde se spunea că Dumnezeu venise pe pământ. 

Istorisirile lui Petrache au fost întărite de ceilalți ciobani care s-au jurat că și-au văzut colegul de breaslă „aprins la față”, tremurând ca varga, în timp ce vorbea cu o voce necunoscută.

Zvonul că stâna din Maglavit a fost vizitată de ziariștii de la București s-a răspândit în scurt timp, iar oamenii locului au considerat descinderea drept o confirmare că miracolul pogorârii lui Dumnezeu pe pământ chiar se înfăptuise.

Peste noapte Petrache Lupu devenise un Mesia

Articolul din „Dimineața” a fost declicul care a declanșat o adevărată isterie națională. Gazetele care apăreau în epocă au dedicat „miracolului de la Maglavit” pagini întregi, relatând care mai de care mai amplu cele trei „vedenii” ale lui Petrache Lupu, considerate un „îndemn al renașterii noastre morale”.

În ziua de Crăciun a anului 1935, „Glasul Bucovinei” rezervă o pagină întreagă acestui subiect. Aflăm astfel că Petrache Lupu a avut prima „vedenie” vineri, 31 mai 1935, urmate de alte două, în zilele de 7 respectiv 14 iunie, același an.

„De la această dată, ciobanul P. Lupu a fost mereu năvălit de miile de curioși din satele învecinate ca să afle din gura lui cele petrecute la Maglavit. Și ciobanul le-a dat repetat porunca primită, îndemnându-i să păzească toate cele celi sa poruncit de Dumnezeu”, se arată în articolul din Glasul Bucovinei.

Peste noapte Petrache Lupu devenise un Mesia, considerat chiar tămăduitor cu puteri supranaturale, adulat de miile de oameni care veneau zilnic la Maglavit să caute leac pentru boli pentru care medicii pământeni nu aveau rezolvare. 

Oameni schingiuiți căutau vindecare la Maglavit

Ziarele relatau, în același timp, scene cumplite determinate de cultul național și remarcau discret neglijența autorităților. Organele de ordine era acuzate de a fi incapabile să oprească delirul mistic al mulțimii dornice să-l atingă pe omul de la care așteptau vindecare „mai presus de fire” și care refuza să mai creadă în „desinfectare și celelalte operațiuni grijulii ale medicinei”.

„Sunt aici prezente toate infirmitățile și toate deformațiunile existente. Cioturi fără viață, cârji, picioare târându-se, mâini fără degete, picioare fără labe, obraze mâncate de boli fără leac, capete înfășurate in bandaje inegrite de copturi, oameni care merg târându-se ca râmele sau sărind ca lăcustele. Iată și bolnavi de encefalită letargică – boala somnului greu – dormind de luni și luni de zile. 

Sunt vreo șase, păziți in căruțe de nevestele lor – cu ochii scoși de plânsete. Tuberculoza și-a trimis și ea exemplarele. Oameni verzui, uscați, așteptându-te par că să-i vezi distrănuindu-se in fâșii de carne. Sifilisul a adus câteva nasuri mâncate și o sumedenie de copii cu creștetul moale și ochii turburi, acoperiți pe trupul lor de lapte de spume roșii și urât mirositoare. Și alături de aceștia alți oameni, drepți și sănătoși ca brazii de pe coame de munte. Toți laolaltă, intr’un vălmășag nemaipomenit. Copii care mai sug încă se târăsc deabușilea prin praful unde ofticoșii își varsă sângeriu plămânii”, se arată într-un articol publicat în ziarul Tempo!, în ediția din 27 septembrie 1935.

Afacerile generate de ciobanul Lupu

În septembrie 1935, Petrache Lupu își cizelase deja discursul și vorbea mulțimii ca un adevărat salvator, luându-și rolul în serios. Își însoțea cuvântarea cu gesturi largi, „ținând asupra făpturei lui privirile prinse ca în plasa unui farmec”, scriau gazetarii din epocă.

Ziariștii se arătau uimiți să descopere în mulțimea de la Maglavit grupuri de medici, domnișoare „din asigurări”, ofițeri de armată care suportau alături de ceilalți „îmbrânceala, ghionturile” doar pentru a ajunge în sfârșit lângă sfântul Petrache, pentru a-i săruta „impresionați” mâinile.

În toată această nebunie au apărut și profitorii. La Maglavit sătenii au dezvoltat mici afaceri oferind cazare, apă sau hrană adepților lui Petrache Lupu care veneau pe jos tocmai din Maramureș. Din alte sate veneau căruțașii care așteptau la gara cea mai apropiată pelerinii pe care îi duceau spre stâna „sfântului”. 

Trenul de Maglavit ajungea la ora opt seara și era ticsit de călători, astfel că nevoia de transport era acută. Negustorilor bucureșteni, care se văitau că afacerile le merg rău, li se sugera să-și cumpere birje și să vină la Maglavit unde era rost de îmbogățire.

O noapte de cazare în sat costa ca la un hotel din București

„Nici noi nu o ducem tocmai prost. Scoatem cu cărăușia și cu găzduitul până la 1500 lei pe zi”, este mărturia unui sătean din Maglavit consemnată într-un alt reportaj dedicat fenomenului și publicat în ziarul „Tempo!”. 

Autorul articolului remarca uimit nivelul uriaș al prețurilor practicate, având în vedere că pelerinilor li se oferea doar o rogojină pentru dormit și transportul cu o căruță „schiloadă”. 

Se cerea 150 de lei pe noapte pentru un pat și 60 de lei pe noapte pentru cazare pe jos, în curte, acestea fiind prețuri practicate de hotelurile marilor orașe. Ziariștii remarcau că minunile de la Maglavit încetau în fața speculei.

„O cameră costă 150 de lei, un loc pe jos numai 60 de lei și drumul într’o căruță peste un drum numai gropi, costă pentru un grup de 6 persoane numai 40 lei de căciulă. La Maglavit, pământul unde oamenii se leapădă de patimi, prima impresie este o lipsă totală de omenie”, nota un ziarist într-unul dintre reportajele dedicate Maglavitului.

Neurolog celebru chemat să dea verdictul 

Evoluția fenomenului a ajuns în doar câteva luni la nevoia de donații din partea pelerinilor. Banii erau ceruți pentru construirea unei biserici dedicate „omului ales de divinitate”. Se stabilise deja că imobilul urma să fie construit exact pe movila unde se odihnise Petrache Lupu în dimineața în care a avut prima viziune. S-a format un comitet însărcinat cu strângerea de fonduri, iar donatorii primeau chiar chitanță. 

Pentru cei neîncrezători în presupusa minune de la Maglavit, care credeau că Petrache este doar un biet cioban nebun, a fost cerută părerea unui reputat medic. În satul minunilor a fost invitat profesorul Marinescu (n.r. – surse din epocă spun că a fost vorba despre Gheorghe Marinescu, medic neurolog, profesor la Facultatea de Medicină din București). Verdictul specialistului a dat apă la moară credincioșilor.

„Întors eri în Capitală de la Maglavit, profesorul Marinescu a declarat Ziariștilor: – Am făcut un drum foarte obositor, ca să pot face o cercetare serioasă. Cele ce am constatat vor face obiectul unei comunicări către o societate științifică și voiu scrie un articol. L-am găsit pe Petrache Lupu cu mintea limpede și cred că are mai mult bun simț, decât mulți alții. În orice caz nu este un debil mintal”, este declarația dată de medicul neurolog și consemnată în gazetele naționale care au apărut în ziua de 25 septembrie 1935.

Mașină primită în dar 

De la câțiva lei, cât puteau dona săracii satelor, Petrache Lupu avea să primească daruri mult mai consistente, în semn de prețuire din partea oamenilor care erau convinși că și-au rezolvat necazurile cu ajutorul puterii ciobanului. 

Un general de armată i-a dăruit „sfântului” un automobil drept mulțumire că fiica sa s-a vindecat la Maglavit. Petrache n-ar fi vrut să primească mașina, dar se pare că a cedat insistențelor mulțimii, dar și ale preotului din sat. Ar fi fost văzut ulterior plimbându-se prin sat, apăsând de zor pe butonul claxonului.

„Nici pe aceasta sfântul n‘a vrut s-o primească, dar a cedat stăruințelor preotului, ofițerului și mulțimei. Așa se face că ciobanul sfânt are automobil – o mașină mare și greoaie, cu un șofer țeapăn la volan. Petrache Lupu șade întotdeauna în față – manevrând cu nespusă plăcere butonul negru al claxonului. Una din plăcerile lui – are atât de puține”, nota un ziarist în publicația „Tempo!”.

Viața în lumea bună a Bucureștiului

Ani mai târziu, îl regăsim pe sfântul de la Maglavit într-o companie mult mai selectă. Era deja numit „iluminatul”, făcea vizite în parohiile marilor orașe și nu rata să participe la evenimentele din Capitală. Îl regăsim adesea chiar în prezența regelui Carol al II-lea, fiind surprins astfel de fotoreporterii publicațiilor mondene.

În februarie 1939, ciobanul Petrache Lupu era primit de Paul Teodorescu, ministrul aerului și marinei, fiind invitat chiar la aeroportul Băneasa pentru un zbor de plăcere deasupra Bucureștiului.

„Ştirea că Petrache Lupu a venit să vadă pe d. ministru Paul Teodorescu sa răspândit ca fulgerul, în tot ministerul. Cu multă cuvioşie şi credinţă, mai ales personalul feminin sa strâns în faţa cabinetului. Petrache Lupu care aştepta pe d. ministru să isprăvească o conferinţă, a întâmpinat pe cei cari veniseră să-l vadă şi le-a dat binecuvântarea sa, punând mâna dreaptă pe capul fiecăruia. D. ministru a primit cu plăcere vizita iluminatului cioban Petrache Lupu, mai ales că el are o înfăţişare deosebit de plăcută”, nota ziarul România în ediția din 1 februarie 1939.

Deshumat la 15 ani după moarte

Războiul a mai tăiat din elanul „iluminatului” Petrache Lupu, însă minunile mediatizate au rămas vii în memoria colectivă. Spre finele anilor ‘40 atrăsese atenția comuniștilor care preluaseră puterea în țară și care se temeau că, din cauza lui Lupu și a zecilor de mii de adepți, nu vor putea impune politica lor de instaurare a ateismului. 

Petrache Lupu a fost arestat și încarcerat la Jilava în anul 1949 fără să aibă parte de un proces. A fost eliberat spre finalul aceluiași an, cel mai probabil sub promisiunea că-și va înceta aparițiile publice, ceea ce s-a și întâmplat.

Îl regăsim din nou în atenția publicului la începutul anilor ‘90, când a fost vizitat la Maglavit de Adrian Păunescu și de Grigore Vieru. Avea 84 de ani, locuia modest, într-o casă bătrânească, nu mai putea auzi și vorbea cu mare dificultate. Interviul a fost publicat de Andrei Păunescu pe YouTube. 

Petrache Lupu a murit în 1994, iar în anul 2009, la 15 ani de la moartea sa, trupul său a fost deshumat în prezența unui sobor de preoți și a localnicilor. Osemintele au fost mutate într-o raclă depusă la mănăstirea din Maglavit.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro