Pe rând, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Virgil Guran i-au avertizat pe cei din Guvern că nu ies destul de des să explice măsurile luate şi că reacţionează cu întârziere.

Printre cei vizaţi de criticile din interiorul partidului se află ministrul Muncii, Violeta Alexandru, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, dar şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie sau Ion Ştefan, de la Dezvoltare Regională.

Dacă ministrul Muncii preferă să scrie pe Facebook şi stă prost la capitolul comunicarea cu presa, de care fuge de fiecare dată, ministrului Sănătăţii i se reproşează că nu a prezentat public proiectul privind extinderea programelor naționale de sănătate și în spitalele private.

Ministrul Educaţiei a provocat reacţii dure în sistemul de educaţie, după ce s-a dus cu presa peste o profesoară care ţipa la elevi, în timpul orei.

Şi ministrul Dezvoltării Regionale, Ion Ştefan, este recunoscut pentru bâlbele pe care le face. Recent, el nu a reuşit să pronunţe acronimul PNDL, în şedinţa de Guvern.

Liberalii sunt nemulţumiţi că cei de la PSD reuşesc să facă agenda, prin atacurile la adresa Guvernului, iar miniştrii, prin reacţiile întârziate, nu reuşesc să demonteze fake-news-urile care apar în spaţiul public.

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran afirma, duminică, în Consiliul Naţional, că miniştrii PNL sunt criticaţi pentru lucruri minore.

„Vedem tot felul de atacuri pe la televiziuni. Ştiţi ce mă bucură – că miniştrii noştri sunt atacaţi că nu se ştie exact ce suprafaţă are casa lor, că un ministru vrea să urce pe scări şi nu merge cu liftul, că un ministru vrea în timpul liber să opereze (…), alt ministru dacă are bunici am văzut că este important la Finanţe, este foarte bine că ne atacă cu astfel de lucruri pentru că este o mare diferenţă. Cei de la PSD erau atacaţi pentru furturi şi banii din buzunar, pentru şmecherii şi pentru aranjamente. Ai noştri sunt atacaţi pe nişte lucruri minore. Nu am auzit spunându-se de vreun ministru de-al nostru că fură, în schimb comunicarea noastră trebuie să meargă spre a prezenta oamenilor ceea ce realizează miniştrii noştri”, a arătat Guran.

Cel mai dur a fost însă Rareş Bogdan.

„Să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră”, le-a spus el miniştrilor.

Rareş Bogdan le-a cerut celor din Guvern să nu considere niciodată presa un duşman.

„Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a transmis el.

Citeşte şi:

Ludovic Orban, în Consiliul Naţional al PNL: „Nu ştiu ce se va întâmpla în Parlament, dar nu o să mă las judecat de actuala majoritate!”

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Telekomsport
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)