Ce spune ministrul Agriculturii

UPDATE ora 14.20: ”Vom face demersurile necesare rezolvării acestei probleme. Sper să găsim calea cea mai bună pentru a împăca și ciobanii și vânătorii. Legea s-a adoptat în perioada anterioară venirii acestui guvern. Avem o activitate importantă a oieritului în România, avem o tradiție.
Trebuie să ne așezăm la masa discuțiilor și să ascultăm atât oierii cât și vânătorii. Mi se pare corect să se adopte calea legislativă cea mai corectă și mai rapidă. O vom rezolva înainte de sfârșitul anului, în mod cert.
I-am comunicat premierului Cioloș că se are în vedere un protest al oierilor. Știam despre aceste lucruri. Este o urgență pentru că una dintre prevederi este cea care vizează interzicerea pășunatului între 6 decembrie și 24 aprilie pe câmp. Trebuie avute în vedere situațiile în care oierii dețin terenuri proprii și atunci aceasta nu ar mai reprezenta o problemă. Problema era în cazul în care oile treceau, în această perioadă, peste alte proprietăți private”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la Digi 24.
UPDATE ora 14.15: Un jandarm a fost rănit în timpul confruntării cu ciobanii.
UPDATE ora 14.10: ”Legea este din 2006. Când a fost refăcută legea a fost luat un articol cu copy-paste. E o prostie, nu putem stabili noi câți câini să aibă omul la stână. Eu voi cere abrogarea articolelor C și K, acelea referitoare la numărul de câini și pășune. Dacă se vrea, legea poate fi abrogată prin ordonanță de urgență și într-o săptămână”, a declarat prlamentarul Cristiana Anghel.

UPDATE ora 14.00: Vânatul e distrus de braconieri, nu de câinii ciobănești, care nu se distanțează de turmă. Chiar la CE s-a și discutat această chestiune. Am cerut ca legea care ne îngrădește numărul de câini, care încearcă să ne aresteze la domiciliu în perioada iernii și care ne fură dreptul la proprietate să fie abrogată. Legea asta ne condamnă la moarte”, au declarat reprezentanții ciobanilor care au ieșit de la consultări.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Senatoarea Cristiana Anghel a făcut „prost” unul dintre protestatari

UPDATE ora 13.50: Parlamentarul Cristiana Anghel, fosta profesoară protestatară, a ieșit din Parlament, să stea de vorba cu oierii, însă aceasta a fost huiduită de ciobani. Oamenii s-au declarat nemulțumiți și au transmis că vor să vorbească direct cu ministrul Agriculturii.
„Ministrul azi e, mâine nu e. Eu sunt parlamentar ales în Parlamentul României, eu fac legea. Prostule!”, i s-a adresat senatorul Anghel unui cioban. Replica a venit și de la oier, care a fost mai diplomat: „Dragă doamnă, noi dorim să vorbim cu ministrul”.
UPDATE ora 13.45: Doi dintre reprezentanții ciobanilor au fost scoși afară din Parlament.
UPDATE ora 13.40: Jandarmii au dublat numărul forțelor de ordine prezente la Palatul Parlamentului pentru a păzi instituția.

UPDATE ora 13.20: Parlamentarii sunt blocați în instituție, nimeni nu poate intra, nimeni nu poate ieși.
UPDATE ora 13.00: Oierii au forțat poarta de intrare dinspre Senat și jandarmii i-au oprit cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au declarat că gazele lacrimogene le-au fost date exact în ochi.
În curtea Palatului Parlamentului s-a format un zid de jandarmi. Reprezentanții ciobanilor au intrat la consultări la Palatul Parlamentului.
”Ce vor, să lătrăm noi?”, au întrebat oierii ajunși în fața Palatului Parlamentului. ”Să iasă câinele care a dat legea asta!”

Ciobanii care protestează în fața Palatului Parlamentului  sunt nemulțumiți de legea 407/2006, cunoscută drept Legea vânătorii, modificată în 2015.
În urmă modificărilor, este interzis păsunatul animalelor domestice în terenul agricol propriu între 6 decembrie și 24 aprilie și este limitat numărul de câini care poate păzi turma. Limitarea numărului câinilor a fost dispusă prin lege la cererea vânătorilor care susțin că aceștia atacă vânatul. Pe de altă parte, ciobanii susțin că acei câini destinați păzirii oilor nu reprezintă un pericol pentru vânat.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Parlamentării au stabilit că la șes, ciobanii să aibă la stană doar un câine, la deal, doi câini, iar la munte, trei câini. Dacă un cioban încalcă legea, primește o amendă de o mie de lei.
Ciobanii se intreabă cum ar putea păzi 600 de oi cu trei câini, așa cum susțin aleșii. Mai mult, ei sunt nemulțumiți de întârzierea primirii subvențiilor din agricultură.

IMG_6554.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 69

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI