NATO la Ankara. Un summit „operațional”, care adaptează Alianța la provocările secolului XXI 

Din fericire, în pofida turbulențelor euroatlantice agravate în cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, NATO reușește (cum tot spune Mark Rutte) „să livreze”. A demonstrat asta din plin la recentul summit găzduit de sultanul Erdogan, la Ankara. E drept, Declarația finală e scurtă (numai 6 paragrafe), ceea ce arată că baza consensuală a statelor-membre s-a redus. Ceea ce contează e însă e că ea identifică revizionismul agresiv al Rusiei ca principală amenințare pe termen mediu și lung. 

Dacă tot pomeneam „turbulențele” trumpiste, mă grăbesc să spun că marele client de la Washington a fost mai „cuminte” decât mă așteptam. Sigur, rămâne frustrat de evidența că aliații europeni nu i-au susținut cu toate mijloacele intervenția din Iran, terminată în coadă de pește. Nu s-a abținut să critice diverse state importante, de la care se aștepta la mai mult spirit de cooperare. Spania a primit cartonaș roșu: dl Trump a cerut de-a dreptul suspendarea călătoriilor americane în țara lui Cervantes și oprirea comerțului bilateral (două obiective complet irealizabile). 

Pe banca acuzaților au stat, de asemenea, (cu cartonaș galben) Germania lui Merz, Franța lui Macron, Italia Giorgiei Meloni („și tu, Georgia?”), în vreme ce demnul regat danez a transpirat iarăși pe tema Groenlandei… Au fost însă defulări retorice, în stilul MAGA, care n-au blocat deciziile cu adevărat importante și anume: 50 de miliarde dolari în contracte de achiziții militare alocate într-o singură zi la Forumul Industriei de Apărare, unde înțeleg că au participat și cinci companii de profil românești, alături de alte 95 din restul statelor aliate; un angajament de 70 de miliarde euro pentru Ucraina (moneda „noastră” ia inevitabil locul dolarului) pentru 2026 și cam tot pe atât pentru 2027; în fine, 27 de miliarde euro vor fi investite în infrastructura energetică și logistică a NATO, cu orientare spre Flancul Estic. 

Sigur, SUA și-au redus trupele în Europa: vremea Războiului rece, când America juca în NATO rolul cloștii cu pui, s-a terminat. Însă cei 6-7 ani de răgaz strategic (care n-au început să curgă, pentru că Putin n-a cedat încă) au permis NATO să intre în așa-zisa fază terțiară (NATO 3.0.) în care europenii vor coproduce cu americanii rachete balistice (Lockheed Martin/Rheinmetall) și vor avea propriile avioane de supraveghere globală (SAAB, bun venit Suedia!), infrastructura energetică NATO (care se oprea pe Elba) va cuprinde treptat Flancul Estic, apare o Bancă dedicată modernizării armatelor NATO (cu capital de circa 100 de miliarde de lire sterline) și o întreagă agendă de proiecte cu geometrie variabilă (bune pentru toți, dar implementate de cine vrea și poate). O premieră reprezintă referința (în textul Declarației finale) la un așa-zis „nor transatlantic interoperabil” și respectiv adoptarea unor modele avansate de AI. Toate astea s-au rezumat în sloganul „o Europa mai puternică, într-un NATO mai puternic”. Întrucât creșterea procentului din PIB alocat Apărării e în grafic în aproape toate statele membre, putem fi convinși că relativa desistare strategică a SUA va fi compensată în timp util, mai ales că s-au adoptat și măsuri de simplificare procedurală (NATO Front Door for Industry). 

Deși președintele Zelenski a apărut în poza de familie oficială a summitului, Ucraina e pomenită în Declarația finală doar în calitatea ei de „contributor la securitatea transatlantică”, fără nicio referire concretă la o eventuală integrare. E un regres față de textul Declarației de la Washington (2024) care pomenea „calea ireversibilă spre aderare”. De altfel, din păcate, la Ankara nu și-a făcut loc o reuniune specială în format Consiliul NATO-Ucraina. Poate că sub umbra (greu de imaginat) a unei culpe personale conștientizate, Donald Trump a mai dres situația promițându-i lui Zelenski (chiar înainte de înștiința companiile producătoare) că Ucraina va putea monta in situ rachete Patriot. 

Problema integrării Ucrainei în NATO și UE – de care depinde obiectiv și destinul Republicii Moldova – va trebuie soluționată pozitiv, mai devreme sau mai târziu. Un NATO cu un conflict înghețat la scara teritorială ucraineană (și trupe de menținere a păcii desfășurate pe termen lung) ar fi o catastrofă pentru securitatea întregii Europe, în vreme ce ipoteza contrară ar stabiliza situația strategică a UE, invalidând veleitățile imperiale rusești. 

Închei cu două observații rapide. Pe de o parte, Turcia a ieșit excepțional din acest summit. Trebuie să trimitem la Ankara un ambasador cu maximă greutate profesională… Pe de altă parte, România a punctat foarte bine, angajându-se în câteva formate de avangardă, extinzând cooperarea cu turcii și bulgarii nu doar la deminarea Mării Negre, ci și la apărarea comună a infrastructurii energetice (Neptune Deep) și urmând să găzduiască un birou regional al noii Bănci NATO. 

Președintele Nicușor Dan a avut și bilaterale cu Canada, UK și Coreea de Sud, state NATO sau esențiale pentru NATO, cu care avem proiecte comune de anvergură. Evident, detractorii de serviciu ai președintelui României au găsit nod în papură până și în fotografia oficială în care dl Dan apare exact în spatele lui Donald Trump și Erdogan: au văzut în asta dovada fără greș că șeful statului se simte cel mai bine printre „dictatori”! O fi vreun semn și faptul că următorul summit NATO e preconizat taman la Tirana… 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE