Cișmigiul prinde viață. Muncitorii ALPAB, scoși pe teren la sfârșit de săptămână pentru igienizarea locurilor de joacă

Comentează
Arhiva foto

După luni în care cel mai vechi parc din București se degrada, de două săptămâni muncitorii au ieșit pe teren. Au tăiat iarba de mai bine de un metru, au strâns mizeriile, au curățat băncile și aleile, iar în acest weekend încă de la ora 9.00, cei de la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) spălau și igienizau locurile de joacă pentru cei mici.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a ieșit în fața presei pe 26 de august cu primele promisiuni în ceea ce privește Parcul Cișmigiu, aflat în stare avansată de degradare. A organizat și o acțiune în acest sens câteva zile mai târziu, pe 30 august, pentru a prelua frâiele celui mai vechi parc din București, pe care-l vede zilnic de la biroul său de edil șef, aflat peste drum.

Promisiunile primarului general

Se văd deja primele semne ale intervenției primarului Nicușor Dan în Parcul Cișmigiu

„Avem o echipă de 40 de oameni de la ALPAB, care, timp de o săptămână, au sarcina să pună la punct Parcul Cişmigiu, să facă curăţenie şi să tundă iarba acolo unde nu este tunsă. Puţin mai târziu, când o să avem bani, o să ne ocupăm şi de alei. Referitor la marile investiţii, acestea depind de bugetul pe anul viitor, dar vă promit că în doi ani toate parcurile de care noi ne ocupăm vor arăta aşa cum ar trebui să arate nişte parcuri”, declara Nicușor Dan.

Muncitorii au ieșit pe teren și la aproape două săptămâni de atunci situația stă cu totul altfel.

Iarba de peste un metru a fost tunsă, nu mai există buruieni la tot pasul, coșurile de gunoi sunt goale, iar mizeria nu mai o găsești la orice aruncătură de băț. Au fost schimbate hărțile informative, și s-a încercat curățarea graffitiurilor de pe indicatoarele informative din parc.

Chiar dacă mai sunt multe de pus la punct, printre care bordurile rupte, pavajul lipsă sau trotuarele sparte, Cișmigiul începe să arate altfel.

Muncitorii erau în parc sâmbătă dimineață

Locurile de joacă pentru copii din Parcul Cișmigiu au fost curățate cu jet de apă

Cei de la ALPAB au plantat mai multe flori în zonele centrale ale parcului, aleile erau măturate, iar la vizita Libertatea de sâmbătă dimineață, existau muncitori care curățau cu aparate speciale sub presiune, locurile de joacă pentru cei mici. 

Acolo era un adevărat focar de infecție, iar copiii nu aveau cum să se suie pe leagănele și toboganele din parc, acestea fiind pline de găinațul păsărilor.

Chiar dacă lucrurile au început să se miște, mai e mult de muncă. Sunt multe zone unde iarba lipsește cu desăvârșire fiind doar pământ uscat, sunt porțiuni unde sunt frunze uscate, căzute pe care nimeni nu le-a strâns de luni bune, dar și mai multe PET-uri și cutii de bere aruncate în lac, care nu arată deloc bine, apa fiind mai mult spre verde. 

Clotilde Armand vrea administrarea parcului

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat joi că a fost votat proiectul care prevede trecerea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a Parcurilor Herăstrău şi Cişmigiu. „Vă anunţ că a fost aprobat în urmă cu câteva minute proiectul de hotărâre prin care am solicitat Consiliului General al Municipiului Bucureşti trecerea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a Parcului Herăstrău şi a Parcului Istoric Cişmigiu”, a scris aceasta pe Facebook. 

Apoi a dat detalii despre ce-și dorește să schimbe rapid în Cișmigiu: „Podul cu nuc, Ansamblu cetate, Foişor, Terasa Trandafirilor, Grota (Movila), Izvorul lui Eminescu. În plus, vor fi realizare lucrări de amenajare peisagistică (defrişare arbori uscaţi, replantare arbori, gazon, plante bienale şi anuale, garduri vii) şi va fi introdus un sistem de monitorizare video”.

CITAT

Nu se pune problema ca Primăria Sector 1 să preia Parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, doamna primar Clotilde Armand are mult mai multe probleme de rezolvat în sectorul său şi nici nu are capacitatea financiară pentru a face acest lucru. În acest moment, Primăria Sector 1 are chiar o datorie de 19 milioane de lei către PMB.Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului:

Și-au oferit sprijinul

Asociația Peisagiștilor din România, filiala București, a înaintat în luna august către Primăria Municipiului București o propunere pentru realizarea unei cooperări care are ca scop salvarea și reabilitarea Parcului Cișmigiu

„Propunerea AsoP București are în vedere și generarea unui exemplu pentru gestionarea spațiilor verzi atât pentru Municipiul București, cât și pentru alte localități din România și, totodată, în condițiile unei utilizări adaptate zilelor noastre”, a fost mesajul postat de cei din Asociație pe pagina de Facebook.

În cererea acestora se mai preciza: „Starea deplorabilă în care se află cea mai emblematică grădină istorică a României se datorează lipsei resurselor financiare aflate la dispoziția administrației publice locale, absenței expertizei necesare, precum și cadrului instituțional format din entități cu atribuții incerte sau contradictorii”.

Foto: Andrei Crăițoiu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
09:23
Când vor putea circula șoferii 155 km fără întrerupere pe Autostrada A3 de la Poarta Sălajului la Târgu Mureş
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală