Mergi direct la conținut »
Claudiu Manda
Politică Libertatea > Ştiri > Politică

Claudiu Manda spune că a primit cererea DNA care îl vizează pe Tăriceanu miercuri, la ora 15.00. Cum explică faptul că preşedintele Senatului nu ştia

De Valentina Postelnicu, . Ultimul update Joi, 08 noiembrie 2018, 16:27

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, joi, că a primit cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale pe numele președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, în jurul orei 15. Întrebat de ce nu l-a informat pe liderul ALDE că este vizat într-un nou dosar penal, senatorul PSD a răspuns: "Pentru că nu l-am informat”. Mai mulţi senatori din Biroul Permanent, contactaţi de Libertatea, miercuri seară, afirmau că nu ştiu nimic despre o astfel de cerere.

Ad placeholder

Claudiu Manda, care este vicepreşedinte al Senatului, a explicat presei că cererea și documentele care o însoțesc au ajuns la Senat miercuri, la ora 15.10.

Miercuri seara, însă, preşedintele Senatului, vizat de această cerere, afirma că nu ştie nimic despre un astfel de demers.

„Nici nu știam și nici nu știu, pentru că, până în acest moment, nu am primit nicio astfel de solicitare”, a declarat Tăriceanu, pentru Antena3.

Acum, Manda a explicat cum a intrat în posesia cererii şi de ce nu l-a informat pe liderul ALDE.

„Este o adresă de înaintare, este un referat și sunt 73 de volume, care conțin între 200-300-150-199 de file. Această adresă a ajuns la mine. De ce a ajuns la mine și nu a ajuns la un altul dintre vicepreședinți? Răspunsul este că pe data de 6 (noiembrie – n.r.) deja stabilisem, împreună cu staff-ul de la domnul președinte Tăriceanu, că astăzi și mâine și săptămâna viitoare când domnia sa este plecat în delegație, exercitarea atribuțiilor de președinte se publică în Monitorul Oficial și era vorba despre mine, de aia a ajuns la mine”, a spus senatorul PSD.

Ad placeholder
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
Recomandări
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
 

Întrebat dacă l-a înștiințat pe Călin Popescu Tăriceanu de cererea care îl vizează, Claudiu Manda a răspuns: „Nu am vorbit, nu l-am anunțat pe domnul Tăriceanu despre acest subiect”.

Jurnaliştii l-au întrebat care au fost motivele pentru care nu a considerat necesar să-l anunțe pe Tăriceanu de cererea DNA.

„Nu știu unde era domnul Călin Popescu Tăriceanu. Eu pot să vă spun subiectele care mă vizează pe mine. (…) Eu am oferit un răspuns. Celelalte întrebări sau, dacă nu sunt suficient de lămuritor eu, puteţi să întrebaţi la cei de la staff. (..) Nu eu am spus presei despre acest subiect. La un moment dat, fiind întrebat, a trebuit să confirm acest subiect. E clar că domnul Călin Popescu Tăriceanu sau oricare alt senator ar fi fost informat formal în momentul în care această procedură ajungea la Comisia Juridică, pentru că oricum va trebui să fie prezent când se desigilează documentele”, a explicat Manda.

Când jurnaliștii l-au întrebat, din nou, de ce nu l-a înștiințat chiar el pe liderul ALDE de cererea DNA, mai ales că PSD și ALDE sunt parteneri de alianță, Claudiu Manda a răspuns: „Nu l-am sunat (…). Nu am… Mă întrebați de ce nu l-am informat. Singurul răspuns este că nu l-am informat”.

Ad placeholder
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
Recomandări
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
 

Manda a infirmat că l-ar fi informat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, de solicitarea primită de la DNA.

Potrivit Regulamentului, Biroul Permanent trebuie să se reunească de îndată, iar comisia juridică trebuie să dea o primă evaluare în maximul cinci zile pe cererea DNA.

Tot atunci, senatorii juriști trebuie să stabilească și un calendar privind audierea lui Călin Popescu Tăriceanu și votul în plenul Senatului, dar care nu poate dura mai mult de 14 zile.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a anulat joi vizita oficială la Madrid, unde urma să participe la Congresul european ALDE, potrivit unor surse apropiate şefului Senatului.

Ad placeholder

Congresul european ALDE este programat pentru perioada 8-10 noiembrie, la Madrid, la care vor participa peste 1.000 de delegaţi din Europa, potrivit site-ului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

Citeşte şi: DNA: Tăriceanu ar fi primit mită 800.000 de dolari de la o firmă din Austria! Dosarul, constituit la cererea autorităților austriece

După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
PARTENERI - GSP.RO
După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close