Coiful dacic și brățările de aur au ajuns în țară. Unde au fost duse și când vor putea fi văzute de public

Comentează
Un politist care stă lângă brațări de aur

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice care au fost furate în urmă cu mai bine de un an au ajuns în România, marți, 21 aprilie 2026, în condiții de maximă securitate.

Tezaurul dacic a fost transportat cu un avion care a fost pus la dispoziție de autoritățile olandeze, piesele fiind protejate în vitrine speciale, cu geam antiglonț, relatează Antena3CNN.

Pentru acest transfer au fost impuse măsuri sporite de securitate. În ceea ce privește expoziția, aceasta va fi deschisă pentru publicul larg începând de miercuri, 22 aprilie 2026, pe o perioadă de 10 zile.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, a vorbit în cadrul unei scurte conferințe de presă organizate pe Aeroportul Otopeni, imediat după aterizarea avionului în care se aflau comorile dacice. „Mă aflu astăzi aici în acest moment în care Jandarmeria Română va prelua custodia acestor artefacte pentru a le transporta în siguranță la destinație deoarece acest moment este cel mai potrivit pentru a-mi exprima și eu colegilor mulțumirile pentru felul excepțional în care au fost recuperate” a declarat ministrul.

Jandarmeria Română are o misiune importantă odată cu recuperarea unor bunuri culturale de valoare inestimabilă, a anunțat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al instituției, printr-o serie de declarații de presă. „Acest rezultat spectaculos aparține polițiștilor români, procurorilor români și partenerilor noștri olandezi”, a subliniat el.

Militaru a explicat că jandarmii implicați în această operațiune sunt instruiți pentru a proteja obiectele de patrimoniu și pentru a însoți transporturi speciale, cum ar fi cele de arme, bani sau substanțe explozibile. „Toate vehiculele au fost verificate în detaliu înainte de plecare – verificări ale habitaclului, ale motorului, inclusiv sub carosabil, cu oglinzi telescopice”, a detaliat acesta, adăugând că traseul a fost „atent monitorizat și securizat”.

Purtătorul de cuvânt a reamintit și o altă misiune reușită a Jandarmeriei: „În 2004, am asigurat paza operelor lui Constantin Brâncuși, în valoare de peste 500 de milioane de euro.”

Reamintim că o explozie puternică a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24/25 ianuarie 2025, la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde era tezaurul dacic românesc. Atunci au fost furate patru piese din expoziție: 3 brățări dacice și Coiful dacic de la Coțofenești, care au fost recuperate pe 1 aprilie. Muzeul nu era păzit, iar totul s-a produs în trei minute.

Coiful de la Coţofeneşti este un coif geto-dac care datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. El fost descoperit în 1928, în satul Poiana Coţofeneşti din judeţul Prahova, de un elev al şcolii primare. Experții au spus că obiectul a aparţinut unui rege geto-dac.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!