Dumitru Costin a anunțat că asesizat Corpul de Control al premierului pe această temă şi că a prezentat Comisiei de anchetă un document în acest sens.

„Aş prefera să nu dezvoltăm acest subiect. Am fost audiat în Comisie şi am prezentat acel document. Sunt în măsură să mai aduc şi alte documente Comisiei, dar înainte de toate este un subiect care trebuie tratat de această comisie de investigaţie. Din acest motiv am insistat să fie prezente şi alte persoane demne de tot respectul, care pot completa cu documente, cu informaţii şi cifre lucrurile pe care eu le-am spus acum. În plus, pot să vă informez că am primit o confirmare scrisă de la şeful Corpului de Control al primului-ministru. Înainte de a ajunge în comisie, am sesizat cu ceva vreme în urmă primului-ministru şi şeful Corpului de Control al primului-ministru şi am cerut o intervenţie în vederea clarificării acestei speţe. Discutăm de o sumă foarte mare. Este vorba despre nişte investigaţii făcute de Curtea de Conturi pe activitatea economică a unui agent economic care are şi o participaţie a statului român şi a identificat nişte cifre care sunt în neregulă pe baza evaluărilor”, a susţinut Costin.

El a adăugat că, din informaţiile sale, din 2015 până în prezent, aceste sume de bani, care ar fi trebuit să fie venituri la bugetul de stat, nu au fost recuperate de statul român.

Citește și: Reacția Principesei Elena, mama fostului principe Nicolae: „Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România”

Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
PARTENERI - GSP.RO
Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
Playtech.ro
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
Au dat 350.000 de lire sterline pentru casa visurilor lor, dar soţii din Anglia aveau să-şi dea seama că au comis o greşeală uriaşă
Observatornews.ro
Au dat 350.000 de lire sterline pentru casa visurilor lor, dar soţii din Anglia aveau să-şi dea seama că au comis o greşeală uriaşă
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
Știrileprotv.ro
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)