Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa ia act de demisia, din motive personale, a domnului Octavian Stireanu din Consiliul de Administratie al S.C. ,,RODIPET,, – S.A. – calitate pe care a detinut-o, fara nici un fel de remuneratie, timp de peste doi ani si in care a fost desemnat prin votul majoritar al asociatiei noastre. Clubul Roman de Presa apreciaza activitatea domnului Stireanu in Consiliul de administratie al ,,RODIPET,, ca fiind echidistanta, obiectiva si dedicata reasezarii pe baze corecte si principiale a raporturilor de colaborare dintre S.C. ,,RODIPET,, – S.A. si toate institutiile de presa beneficiare ale serviciilor de difuzare prestate de aceasta societate. Tocmai pentru a sublinia obiectivitatea implicarii sale in administrarea ,,RODIPET,, si pentru a preintampina orice conflict de interese, ziarul ,,AZI,,, reprezentat de dl Stireanu in Consiliul de Onoare al CRP, s-a retras, din proprie initiativa, din reteaua RODIPET inca de anul trecut, nemaibeneficiind de serviciile acestei societati. Noul reprezentant al Clubului Roman de Presa in Consiliul de Administratie al S.C. ,,RODIPET,, – S.A. este domnul Petre Mihai Bacanu, domnia sa urmand ca, alaturi de domnul Cornel Nistorescu, sa continue mandatul trasat de Consiliul de Onoare pentru redresarea societatii de difuzare de presa.