Volumul a fost publicat la Polirom, acum două decenii. Extraordinară carte despre decăderea post-sovietică!
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/underground-sau-un-erou-al-timpului-nostru-de-vladimir-makanin.jpg)
Sunt multe de înțeles din această carte despre cum arată Federația Rusă până ziua de astăzi și până în cea de mâine (și de ce).
Dar nu pentru asta fac această introducere, ci pentru a ajunge la acest fragment: „Eu, Petrovici, după atâția ani, am început să înțeleg că patima lăudăroșeniei, plăcerea de a pălăvrăgi frumos, îi înnebunește cu totul pe oameni!”.
Mă tem că este exact cazul celui mai putinist dintre politrucii din țara natală: guru C. Georgescu, care a prostit tiktokerii cu citate din desene animate și alte citate inventate din Iorga, cu o morgă de atotcunoscător, când insul e un balivernagiu de cafenea care a duminicit prin Austria din surse necunoscute (vorba vine) de venit.
Faptul că acest ins a putut să prostească atât de ușor milioane de români (nu că ar fi ceva de capul democrației românești, că nu e! – e la fel de proastă ca școala românească, unde nu se bagă bani de zeci de ani, dar mofturile sunt până la cer) spune cam tot ce e de spus despre România de ieri, de astăzi și de mâine.
Și nici faptul că i se face nonstop laudatio pușcăriabilului la televiziunile de casă ale altor penali și că e spălat de o trompetă trecută prin toate cabinetele reputate pentru corupție nu ajută prea mult.
Întrebat din ce trăiește, guru C. Georgescu a avut, desigur, neobrăzarea să spună că ne ține Dumnezeu pe toți, el neavând practic nicio sursă de venit cunoscută, dar se poartă cu nădragi și pantofi de n-are nici Marcel de la Buzău (fără diplomă de Bac găsită) pe tik-tok. Nici nu mai au guguștiucii ce să vadă la Ciolacu, pe partea economic-vestimentară… Ăsta e nivelul României și altul nici nu poate fi!
Vorbă lungă, treanca-fleanca, înnebunitoare baliverne, oameni mai ușor de prostit nu găsești nici în lumea a patra la retrogradare. Cum să te facă din vorbe un papagal pitic, cu iz de Kremlin stătut?! Dumnezeule, că multă lume e cu nevoi cognitive speciale…
Patima palavrei fără sens, plăcerea lăudăroșeniei (un CV integral inventat) și, firește, șaorma de vorbe cu de toate, concepte claie peste grămadă, misticism de tik-tok-mini-tok, numai bun pentru alba-neagra cu mințile fragile…
Și așa am ajuns noi astăzi, cu alde Nicușor la Cotroceni (când alternativa Simion e mai bună și o piatră la rinichi!) și Ilie-Valahie la Palatul Victoria, prezentați, vezi Doamne, ca lumini ale națiunii. Când, de fapt, sunt tot ce s-a scremut sistemul public să dea mai competent. Dar n-a ieșit decât așa, ca un moț.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_755513508aee86a54c13f7dd6c5b28b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8f1781644f68f171400862149c372f2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f65baabf3ae58d692d6458a4e7877b68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3cf80ebf1e6ddc8f78f6db77a4437050.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_708ff8d30b4bf16b2998b00e24e99cd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_806f175e5d6be67376a12e087ac372a1.jpg)
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fc969a741262a28c0079a06c16666fef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0d737e16baa15a17cdabeeccdaa22981.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_340b12ee7ed3c5c3962d45d11bc90965.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4ceacd1abf3d37d09c125200850fad59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9f1887f9add3335b51d92844cd9bb50c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_8e378ee781a4abf8fe6c835cae7614be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_eccb7b0b6f02d89907f847050ed1093b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c70eda485ab984a5f067cceb9c00050c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/simina-tanasescu-dezvaluie-ca-ilie-bolojan-a-propus-ca-discutia-sa-aiba-loc-in-biroul-presedintelui-senatului.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/daniela-pana-ispita-feminina-insula-iubirii-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/valerielungu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a93f97e6c6c9b9ddd038a23b9d168918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mireasa-frumoasa-si-ingrijorata-stand-in-parc--sursa-foto-profimedia-e1787124354541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/marija-durkovic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/birou-bancnote-euro-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sezlonguri-plaja-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-19-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/77751610022912156550427135909215092264555358n-e1787129154534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/case-si-cladiri-in-bucuresti-romania-shutterstock2132543327-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/romania-lovita-de-un-val-extrem-de-canicula-anm-a-emis-cod-portocaliu-si-galben--sursa-foto-getty-images-scaled-e1787125843863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastian-butcovan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump-stanga-si-kim-jong-un-in-marja-summitului-de-la-hanoi-foto-profimedia-e1786996691521.jpg)
Iosif_2025 29.07.2026, 12:24
Bine, știm deja cât îl urăști pe Călin Georgescu, nu e nevoie să semnalizezi tot timpul. Poate o să aduci și argumente pentru ura asta și o să explici și ce fel de rău a făcut Călin Georgescu României și cum a jefuit el țara, nu politicienii corupți. Pentru că ăsta e advărul: cei de la PNL, PSD, USR, UDMR au jefuit țara și au prostit populația de 36 de ani, sub diferite forme și alianțe. USR numai de vreo 10 ani, dacă vrei și precizarea asta, dar la fel de ticăloși, poate chiar mai răi.
euueeuue 29.07.2026, 17:58
Binevenit articolul in aceste momente in care aur si CGeorgescu iar isi \"incordeaza\" vocalizele si \"talentele\" la imbrobodit oamenii naivi si cand (coincidenta!?), in paralel, rusii neaga ca ne arunca drone in cap, desi dovezile-s clare, iar ambasadorul lor nu le-a putut comenta, nicidecum nega, cand i-au fost aratate. Trebuie permanent incondeiat CG, individ sustinut MATERIAL si politic de personaje din umbra, pe care el nu le devoaleaza. Trebuie, incondeiati si sustinatorii lui de conjunctura, GSimionaur si altii ca ei, care au refuzat sa voteze in parlament pt doborarea dronelor intrate ilegal in spatiul nostru aerian, adica au refuzat dreptul romanilor sa se apere de agresori! Acesti indivizi, CG si GS, si toti care-i sustin sunt clar impotriva acestui popor de la care cer voturi si impotriva acestei tari. Din pacate votantii lor, \"public\" captiv, sunt total orbiti de \"farmecul\" \"basmelor\" lor si de falsul lor patriotism! S-or trezi inainte sa fie prea tarziu?
gicapuia 29.07.2026, 18:33
Iosif_2025 • 29.07.2026, 09:24
Bine, știm deja cât îl urăști pe Călin Georgescu, nu e nevoie să semnalizezi tot timpul. Poate o să aduci și argumente pentru ura asta și o să explici și ce fel de rău a făcut Călin Georgescu României și cum a jefuit el țara, nu politicienii corupți. Pentru că ăsta e advărul: cei de la PNL, PSD, USR, UDMR au jefuit țara și au prostit populația de 36 de ani, sub diferite forme și alianțe. USR numai de vreo 10 ani, dacă vrei și precizarea asta, dar la fel de ticăloși, poate chiar mai răi.
Nu a jefuit tara pentru ca nu a avut posibilitatea. Ia sa-l vedem cu cascavalul in fata !?!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.