În mod normal, ședințele de Guvern au loc joia. Dar în această seară a fost convocată o ședință extraordinară de Guvern, neașteptată, care a început la ora 20.00 și care fost anunțată pe grupul de WhatsApp pentru presă la ora 17.52.

La ora 20.51, biroul de presă a transmis că „premierul Ilie Bolojan va susține declarații de presă la finalul ședinței de Guvern”, mai precis la ora 21.00. Adică peste doar 9 minute din momentul anunțului. „Declarații de presă” înseamnă că nu sunt permise întrebări din partea jurnaliștilor.

În acest context, doar trei jurnaliști au asistat la declarațiile premierului Bolojan în sala aproape goală, așa cum arată imaginile filmate de Libertatea și publicate mai jos.

Video: Cristian Otopeanu / Libertatea

Printre altele, în declarația care a durat 13 minute, Bolojan și-a cerut scuze pacienților afectați de greva generală din cele peste 400 de spitale din țară, declanșată de Sanitas, și a spus că protestul se bazează pe minciuni și dezinformare și că niciun venit nu va scădea în urma adoptării noii legi a salarizării. 

Apoi, șeful Executivului și purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, au părăsit sala de conferințe fără să răspundă la întrebări, așa cum fusese anunțat la ora 20.51.

Foarte important, în această seară Guvernul a deblocat aproximativ 6.800 de posturi în Sănătate, dar cu 10% mai puține față de numărul propus de Ministerul Sănătății prin memorandum.

Reamintim că Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR pe 5 mai, însă a rămas în funcție ca guvern interimar până la învestirea unui nou Executiv. Bolojan este premier din iunie 2025 și președinte al PNL din iulie 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

gabiprossi 29.07.2026, 15:16

DA, incepe sa se antreneze...

Avatar comentarii

gabiprossi 29.07.2026, 15:17

Da, incepe sa se antreneze, ca tot vrea respect!?!

Avatar comentarii

EUSEBIUSBY 30.07.2026, 13:59

Jurnalism de doi bani. Omul avea ceva de spus, dar nu-l meritam.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.