CSML spune că de acum înainte șoferii vor trebui să se supună testării cu drugtest sau alcooltest la solicitarea polițistului rutier, dar „din analiza textului legislativ reiese faptul că polițistul poate solicita testarea și în alte situații, doar că acestea nu sunt obligatorii”, fapt ce „poate duce la abuzuri, nefiind stabilite explicit situațiile în care polițistul poate (fără a fi obligat) să solicite testarea”.
De asemenea, CSML respinge varianta propusă de MAI și adoptată de Guvern, anume ca analizele toxicologice să se facă și în laboratoarele MAI, nu doar la INML, ca până acum.
„Realizarea de analize toxicologice în laboratoare ale MAI va genera neîncredere la nivel social în rezultatele obţinute, deoarece aceeaşi entitate care verifică şoferii în trafic va face atât analiza probelor, cât şi confirmarea rezultatelor”, susține Consiliul Superior de Medicină Legală.
CSML a mai precizat că argumentul Poliției Române, că analizele în laboratoarele MAI vor oferi un rezultat mai rapid decât la INML, nu stă în picioare.
„Un număr tot mai mare de instituţii medico-legale (institute și servicii medico-legale) pot răspunde la toate solicitările făcute de către organele abilitate și, având în vedere susţinerea din partea Ministerului Sănătăţii cu privire la dotarea cu aparatură înalt performantă, investigaţiile toxicologice vor fi finalizate în termen de câteva zile”, se arată în comunicat.
Mai mult, CSML susține că realizarea analizelor toxicologice calitative în laboratoare din spitale sau ale MAI va face să existe două categorii de buletine de analize toxicologice: unele cu valori cantitative provenind din instituțiile medico-legale și altele cu valori calitative provenind din alte laboratoare.
„Trebuie menționat că existența doar a unor buletine de analiză calitativă va împiedica calea de atac legală a solicitării prezenței stării conducătorului auto de a se afla sub influenta substanțelor psihoactive la momentul opririi în trafic de a se realiza o expertiză medico-legală toxicologică, prevăzută de legislația specifică medico-legală care se pot efectua numai pe baza unor buletinele de analiză cantitative”, precizează CSML.
Instituția a mai transmis că noile laboratoare, cele ale MAI, nu vor face altceva „decât să dubleze investițiile, fără o justificare pertinentă a cheltuielilor statului”.
Comunicatul integral poate fi citit mai jos:
MAI a vrut laboratoare de teste antidrog și la Poliție, nu doar la IML
Afirmațiile CSML au venit la o zi după ce Poliţia Română a transmis că durata prea mare a analizării probelor biologice la IML a determinat MAI să introducă posibilitatea ca Poliția Română să aibă laboratoare proprii pentru analize și pentru a emite cât mai repede un rezultat.
„Deși până în prezent, în legislația anterioară, nu era atributul Poliției Române, acum, în noua legislație, există această posibilitate și cu siguranță timpul de primire a rezultatelor va fi mult mai rapid”, a precizat IGPR.
Totul a venit în contextul modificării Codului Rutier, care prevede acum amenzi pe baza înregistrărilor video ale polițiștilor și șoferilor și noi prevederi privind testarea pentru consum de alcool.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
DoarDiviziaB • 07.07.2024, 18:58
Atâta timp cât o groaza de drogați conduc este o ordonanță buna. S-a făcut lista cu medicamente care pot da rezultat fals pozitiv deci ... Nu conduceți sub influența lor. Cu excepția nurofenului celelalte oricum au in prospect contraindicat condusul.
Rafi22 • 07.07.2024, 18:45
Medici legisti sa si faca meseria rapid si fara influente politice si materiale. De asemenea guvernul sa scoata INML/ SML din zona de influenta a CJ pentru a functiona nealterate( daca nu iese ruzultatul cum trebuie seful CJ schimba medicul, biologul, femeia de serviciu etc)Acestea pot functiona la MAI, MJ, INEC. Daca seful CJ este condus la o unitate medicala de urgente,si îi sunt recoltate probe biologice cât de greu îi este sa i impuna celor aflati in subordinea sa să schimbe/altereze probele?(vezi cazul asistentei care a nasluit probele biologice si instanta a declarat o nevinovata ca nu avea ,,atributii " in FP). Referitor la OUG, MAI trebuia să dispuna masuri urgente de inlocuire a tuturor aparatelor de masura pentru alcool si substante vechi si neconforme cu aparate moderne si precise!(si asigurarea unui instructaj calificat pentru folosirea acestora) Asigurarea 24/24 de personal calificat in laboratoarele de medicina legala, pentru a putea prelucra imediat probele.
suparman • 07.07.2024, 17:56
Asta cu lasati politia sa recolteze si sa analizeze probe biologice, ca doar asa se lupta impotriva drogurilor e ca aia cu trecerea procurorilor si judecatorilor in subordinea de facto a serviciilor de informatii. Imensa majoritate a populatiei ar fi absolut indiferenta, atata vreme cat s-a declarat ca e in interesul luptei anticoruptie, ca pe vremea lui Base cu Kovesi. Basescu ii da lectii nivelul lui Putin.