În sala de judecată, inculpatul a păstrat tăcerea asupra acuzațiilor. El îi mărturisise anterior crima psihiatrului său.

„Beam o sticlă de coniac în fiecare zi, în acel moment, și nu-mi mai amintesc crima. Am omorât-o și nu înțeleg de ce am făcut-o. Am iubit-o”, i-a spus Constantin F. medicului.

Anterior, între cei doi fuseseră certuri repetate pentru că bărbatul bea prea mult. În cele din urmă, Anka s-a mutat din apartamentul comun.

Constantin F. nu a putut face față despărțirii, deși i-a spus specialistului că nu este gelos. Au existat și intervenții ale poliției după separare, deoarece românul ar fi amenințat-o pe iubita sa.

Crima s-a petrecut în fața blocului, după ce femeia s-a întors de la serviciu din tura de noapte.

„Am auzit o femeie țipând, am fugit la fereastra bucătăriei, l-am văzut pe Constantin, cu care eram coleg de muncă, lovind-o pe femeie în ceafă. Am mers la apartament și am văzut lama lungă de aproximativ 20 de centimetri în mâna lui și am urlat: Ce faci? O ucizi. El a plecat calm, era prea târziu”, a declarat un martor, în timpul procesului.

Potrivit acuzării, ucigașul a înjunghiat-o pe pe Anka de 22 de ori, o dată în ceafă, de 11 ori în spate și de 10 ori în piept. Când au sosit salvatorii, femeia, mamă a doi copii, de 13 și 20 de ani, era moartă.

Crima a avut loc Bodenwerder, landul Saxonia Inferioară. Orașul are în jur de 6.000 de locuitori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

K476 12.04.2024, 20:58

Sa ii uram La multi ani, sa aiba timp sa-si aminteasca si sa scape de problemele cu alcoolul. App.. copiii erau ai lui, sau doar ai ei?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.