Aproape 600 de copii din Oradea au desenat cea mai lungă bandă desenată din România

Comentează
Copii care desenează pe carton cu carioci și creioane

Liceul Don Orione Oradea a organizat vineri, 10 octombrie, un eveniment în Piața Unirii care a adunat sute de copii în centrul orașului, dornici să deseneze și să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă bandă desenată din România, realizată pe hârtie reciclată, cu o lungime impresionantă de 230 de metri, relatează Oradea.ro.

Cu ce ocazie a fost organizat evenimentul

Acest eveniment a fost organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea școlii „Don Orione”.

În Piața Unirii și în jurul Catedralei Sfântul Nicolae, aproape 600 de copii s-au adunat, uniți de un scop comun, acela de a realiza cele mai lungi benzi desenate din România.

La evenimentul inițiat de Liceul Don Orione, în cadrul proiectului „Rădăcini vii”, au participat 17 școli din Oradea și din zona metropolitană, însumând 570 de elevi.

Importanța benzilor desenate în educație

Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione, a subliniat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea elevilor.

„Astăzi vom stabili un record național, iar anul viitor vizăm un record Guinness World Records. Copiii sunt foarte bucuroși de această acțiune, așa cum se poate vedea pe fețele lor. Elevii, școlile, profesorii și directorii unităților de învățământ au răspuns afirmativ invitației, iar pentru acest lucru le mulțumesc tuturor.

Doresc să subliniez că banda desenată se studiază în clasa a V-a, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Cred că noi, cei care lucrăm în sistemul educațional, ar trebui să acordăm mai multă atenție acestui domeniu, pentru că el dezvoltă imaginația, creativitatea și, cel mai important, spiritul de echipă. România are nevoie, mai mult ca oricând, de lucrul în echipă — o aptitudine pe care putem și trebuie să o cultivăm împreună cu generațiile viitoare de copii”, a declarat Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione.

Evoluția recordului național

Mihai Ionuț Grăjdeanu, fondatorul primei școli de benzi desenate din România și al „Olimpiadei de benzi desenate”, a fost prezent la eveniment.

El a oferit o perspectivă asupra evoluției recordului național: „Prima dată când în România s-a stabilit un record la categoria benzi desenate a fost în 2022, la Râșnov, cu o lungime de 50 de metri. Apoi, în 2024, recordul a fost depășit, realizându-se o bandă desenată de 100 de metri. Iar anul acesta, la Oradea, se doboară din nou recordul național, cu o lungime impresionantă de 230 de metri”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Adina Buzatu si Sara, fiica ei
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
10:49
Cel mai înalt baraj din lume va avea 335 de metri. Proiectul început în 1976 mai are nevoie de 6,29 miliarde de dolari
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!