Studiul, bazat pe un sondaj efectuat de centrul Tellus, a relevat că doar 67% dintre minorii britanici s-au declarat fericiţi cu viaţa pe care o au acum, comparativ cu cele 69 de procente înregistrate anul trecut.
Pe plan general, procentul copiilor care au o stare bună de sănătate şi beneficiază de condiţii favorabile de trai a scăzut la 56%, comparativ cu cele 62,2 procente din anul anterior. Potrivit unui alt studiu realizat de cercetători de la Universitatea din York, cei mai fericiţi copii europeni trăiesc în Olanda şi ţările scandinave. Cei mai nefericiţi sunt în România, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Malta. Cercetarea s-a bazat pe date colectate în 2006.
În Marea Britanie, aproximativ 6% dintre minorii chestionaţi au recunoscut că s-au îmbătat cel puţin o dată în cursul lunii trecute, în timp ce 4% au precizat că acest lucru s-a întâmplat de două ori. Aproximativ 3% au menţionat că fumează zilnic, comparativ cu procentul de 4% înregistrat anul trecut. Peste 25% au fost cel puţin o dată bătuţi la şcoală şi 30% în alte locuri.
Întrebaţi de motivele de anxietate, 25% s-au arătat îngrijoraţi de posibilitatea de a fi bătuţi, în timp de 51% au făcut referire la temele pentru şcoală şi examene. Doar unul din şapte minori s-a declarat îngrijorat de sex şi trei din zece au precizat că îşi pun mereu semne de întrebare privind propriul aspect fizic.