19 iul. - Acum 9 ore
19-07-2026

Intervențiile pentru decolmatarea pârâului Jepi din Bușteni continuă

Autoritățile din Bușteni au anunțat, duminică seară, că echipele de intervenție continuă operațiunile de decolmatare a pârâului Jepi, după ce acumulările de apă au creat dificultăți în mai multe puncte din oraș.

În teren acționează trei buldoexcavatoare, echipe Salvamont, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), angajați ai Primăriei Bușteni și alte instituții implicate.

„Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit, iar echipele Primăriei Bușteni, SVSU sunt în teren și intervin, împreună cu instituțiile competente, pentru gestionarea situațiilor apărute”, se arată într-un comunicat al primăriei citat de News.ro.

Primăria le recomandă cetățenilor „să manifeste prudență în deplasări, să evite zonele unde apa s-a acumulat și să semnaleze eventualele situații care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau a bunurilor”.

inundatii interventii isu busteniIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
19 iul. - Acum 9 ore
19-07-2026

Traficul pe DN1 a fost reluat pe ambele sensuri

Traficul pe DN1 a fost reluat pe ambele sensuri în stațiunea Bușteni, după viitura care a cuprins orașul duminică. În prezent circulația se desfășoară în condiții normale.

19 iul. - Acum 10 ore
19-07-2026

Traficul pe DN1, pe sensul de mers spre Brașov, a fost reluat la Bușteni

Polițiștii anunță că traficul a fost reluat pe DN1, în Bușteni, doar pe sensul de mers spre Brașov. Autoritățile au precizat că drumul este în continuare impracticabil pe sensul de mers spre Ploiești.

„La acest moment, traficul rutier pe DN 1, pe sensul de deplasare către Braşov, a fost reluat şi se desfăşoară în condiţii normale”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova. 

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte recomandările polițiștilor de la fața locului.

19 iul. - Acum 11 ore
19-07-2026

Femeia care a fost luată de ape la Bușteni a suferit fracturi la nivelul membrelor

Raed Arafat a anunțat că femeia de 33 de ani care a fost luată de viitură la intrarea în Bușteni a suferit fracturi la nivelul membrelor. Șeful DSU a mai precizat că aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

„Avem o singură persoană care este rănită, din informaţiile pe care le am, situaţia fiind în dinamică. Este o persoană de sex feminin, care a fost luată de viitură, dar salvată. A rămas cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, fiind preluată de un echipaj SMURD. Alte două persoane în vârstă au fost salvate din maşina care a fost luată de ape şi se află în siguranţă şi mai sunt alte 10 persoane care au fost evacuate sau s-au autoevacuat din maşinile luate de viitură”, a anunțat Raed Arafat, la TVR Info.

Totodată, șeful DSU a precizat că nu au fost raportate decese sau persoane dispărute în urma inundațiilor puternice de duminică, de la Bușteni.

„Nu avem, la acest moment, informaţii despre persoane dispărute şi nu avem victime”, a mai spus Raed Arafat.

19 iul. - Acum 12 ore
19-07-2026

Apele au început să se retragă după viitura din Bușteni

Apele au început să se retradă de pe străzile din Bușteni. Pompierii vor începe intervențiile pentru evacuarea apei din cele aproximativ 22 de gospodării inundate.

„Potrivit ultimelor informaţii primite de la faţa locului, apele au început să se retragă, iar pompierii prahoveni urmează să acţioneze pentru evacuarea apei din aproximativ 22 de gospodării inundate”, a transmis ISU Prahova, potrivit News.ro.

19 iul. - Acum 12 ore
19-07-2026

Aproximativ 22 de gospodării din Bușteni au fost inundate

Forțele de intervenție din Bușteni au fost suplimentate. Pompierii au evacuat mai multe gospodării de pe Strada Libertății. Potrivit celor mai recente date, aproximativ 22 de gospodării au fost inundate.

Forţele de intervenţie care acţionează în staţiunea Buşteni au fost suplimentate, iar la faţa locului vor acţiona 27 de cadre  – 1 ofiţer şi 26 de subofiţeri – cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD, două motopompe remorcabile, cinci motopompe transportabile şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

19 iul. - Acum 13 ore
19-07-2026

Locuitorii din zona Telecabinei Bușteni, izolați din cauza inundațiilor

Ruperea de nori a blocat stațiunea Bușteni duminică după-amiază. Fostul primar al orașului, Mircea Corbu, a explicat pentru News.ro că cel puțin un cartier din zona Telecabinei Bușteni este izolat din cauza inundațiilor. Fostul edil spune că locuitorii sunt blocați și nu pot ajunge în centrul orașului.

„A fost sus rupere de nori. Pe toate văile s-a acumulat apa şi a venit pe firul văii Jepilor. A crescut nivelul apei în pârâul Jepi, s-a blocat un pod chiar unde este telecabina Buşteni, s-a blocat cu buşteni, că prima dată vin buşteni şi bolovani şi nisip şi tot ce înseamnă pârâul Jepi se scurge pe DN1″, a spus Mircea Corbu.

19 iul. - Acum 14 ore
19-07-2026

O femeie de 33 de ani a fost luată de ape în timpul inundațiilor din Bușteni

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă de viitură în timp ce se afla pe stradă, la intrare în Bușteni. Aceasta a fost salvată în timpul misiunilor de intervenție.

„Ploile abundente au creat probleme în această după-amiază în Buşteni, unde pompierii prahoveni intervin pentru sprijinirea populaţiei afectate de acumulările de apă.

La faţa locului acţionează echipaje de la Detaşamentul Sinaia cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

De asemenea, o femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă de apă la intrarea în Buşteni dinspre Sinaia. Aceasta a fost ajutată iniţial de un cetăţean, apoi preluată de echipajul SMURD Sinaia şi este asistată medical în ambulanţă”, anunță ISU Prahova.

19 iul. - Acum 14 ore
19-07-2026

Aproximativ 12 persoane, blocate în mașini, au fost salvate

Zeci de mașini au fost surprinse de viitură pe drumurile din Bușteni. Aproximativ 12 persoane au fost salvate din autoturisme, după cum a anunțat Raed Arafat, la Antena 3 CNN.

„În acelaşi timp, pompierii desfăşoară intervenţii pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme, în condiţiile în care precipitaţiile abundente au dus la acumulări importante de apă în mai multe zone ale staţiunii. Intervenţiile sunt în desfăşurare”, a transmis ISU Prahova.

Sursa video: Facebook

Mașinile au fost luate de viitură în Bușteni

În orașul Bușteni, zona centrală a DN1 a fost acoperită de apă, iar șoferii s-au confruntat cu dificultăți majore în timpul deplasării. De asemenea, străzile care fac legătura cu zona montană au fost complet inundate, afectând accesul în anumite cartiere. Autoritățile locale intervin pentru evacuarea apei și sprijinirea celor afectați.

„La acest moment, pe DN1 (zona centrală), în orașul Bușteni, sunt inundate mai multe străzi, fiind semnalate acumulări importante de apă care afectează circulația și accesul în anumite zone”, au transmis autoritățile, citate de Antena 3 CNN.

Echipajele de urgență sunt mobilizate pentru a reduce efectele inundațiilor și a oferi asistență cetățenilor.

„Recomandăm cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu încerce traversarea sectoarelor de drum inundate, fie pietonal, fie cu autoturismele, și să respecte recomandările autorităților și ale forțelor de intervenție. Pentru situațiile care pun în pericol viața, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, au mai precizat autoritățile.

Furtunile au făcut prăpăd și în Maramureș, în cursul zilei de sâmbătă. Acoperișul unei case a fost smuls de vânt și aruncat în mijlocul drumului, iar în Maia Mare mai muți copaci au fost puși la pământ.

Cod portocaliu de furtuni și caniculă în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de cod portocaliu și galben pentru caniculă și instabilitate atmosferică, valabile duminică, 19 iulie, și luni, 20 iulie.

Temperaturile vor atinge valori de până la 37 de grade Celsius, iar furtunile vor fi însoțite de rafale de vânt de 70-90 km/h, descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii și mari, cu diametre de 2-5 centimetri. Între orele 13.00 și 20.00, codul portocaliu vizează nordul Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, precum și Carpații Orientali și Meridionali.

Aversele torențiale vor aduce cantități de apă de 25-40 l/mp, iar pe alocuri acestea pot depăși 50-60 l/mp. În noaptea de duminică spre luni, zonele afectate de furtuni se vor extinde, incluzând Maramureșul, Crișana, Banatul, vestul și nordul Transilvaniei, dar și nord-vestul Olteniei.

Știre în curs de actualizare!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

MarinPreda 19.07.2026, 23:22

Cand, prin răutate si indiferenta, distrugi natura, poluezi fără rost si risipește, se ajunge aici. Dar vezi tu, exista suficienti inteligenți care neaga încălzirea globala, aleg comoditatea in dauna naturii, risipa in dauna chibzuintei, etc.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.