Copiii din Gaza își plâng părinții uciși în bombardamentele israeliene: „Casa s-a prăbușit peste noi, iar tata s-a dus în rai” | VIDEO

 10 comentarii
Arhiva foto

Când Laila al-Sultan, o fetiță în vârstă de 7 ani, se trezește noaptea, ea își strigă tatăl, ucis în același bombardament aerian israelian care a rănit-o la picior, în războiul din Fâșia Gaza despre care se crede că a lăsat mii de copii palestinieni fără unul sau ambii părinți, relatează miercuri, 10 ianuarie, Reuters.

Ea și fratele ei, Khaled, în vârstă de 4 ani, se joacă acum pe podeaua barăcii în care locuiesc, în mijlocul unui oraș de corturi, plin de persoane fără adăpost, fiind nevoiți să ducă o viață fără tată, în timp ce mama lor se luptă să se descurce printre dărâmăturile enclavei ruinate.

„Casa s-a prăbușit peste noi, iar tata s-a dus în rai și este foarte fericit”, a spus Khaled, țopăind în sus și în jos pe poala Lailei, în timp ce stăteau pe podea.

Cele trei luni de război au fost devastatoare pentru copiii din Gaza. Autoritățile sanitare din teritoriul condus de Hamas au estimat că aproximativ 40% dintre persoanele confirmate ca fiind ucise, cifră pe care o estimează acum la 23.357, aveau sub 18 ani.

‘It's a massacre,’ said a Gazan as he wept by the bodies of 15 members of his family killed in an Israeli airstrike, which came despite pledges by Israel to move to a more 'targeted' campaign in its war on Gaza https://t.co/wgXb9hQ0Lp pic.twitter.com/0Gyew4pjsA— Reuters (@Reuters) January 10, 2024 

Cei mai mulți dintre cei care au supraviețuit și-au pierdut casele. Aceștia trăiesc în adăposturi înființate în școli, în corturi sau barăci sau înghesuiți în casele care se află încă în picioare, familii întregi locuind în camere de o persoană. Cu foarte puțină hrană în Gaza, copiii sunt mereu flămânzi.

„Încă nu suntem în măsură să aflăm numărul acestora, dar avem estimări inițiale de mii de orfani. Cifrele sunt mari, iar provocările sunt mari”, a declarat Ahmed Majdalani, ministrul palestinian al Dezvoltării Sociale din Cisiordania ocupată de Israel.

Laila are o orteză metalică dizgrațioasă atașată la piciorul rănit și cicatrici pe față și pe picior.

Copiii sunt nevoiți să se joace printre șirurile de rufe întinse între corturi, pe nisipul din Rafah, un oraș palestinian din sudul Fâșiei Gaza.

Greutățile și frica într-un conflict în care continuă bombardamentele intense ale Israelului asupra zonelor civile sunt agravate de tristețea lor.

Laila a spus că „l-am iubit pe tata cât există pești și ceruri și tot ce există”, descriindu-l ca un om care obișnuia să o ducă în parc și la grădina zoologică.

„Tatăl meu a fost martirizat… unchiul meu Awad a fost martirizat, la fel ca și unchii mei Ibrahim, Suhaib și Baha. Cu toții am fost răniți, iar eu sunt aici, cu o rană la picior", a spus ea, folosind termenul pe care îl utilizează palestinienii atunci când vorbesc despre semenii lor uciși de Israel.

Într-un alt cort din Rafah, Ahmed al-Saker, un băiat în vârstă de 13 ani, plângea în timp ce făcea focul sub o oală de gătit și își amintea de tatăl lui, ucis într-un atac asupra casei lor.

„Obișnuia să-mi cânte la culcare, să mă îmbrățișeze și să mă țină în brațe înainte de a dormi”, a spus el, ștergându-și lacrimile.

„Mama mea nu poate suporta toate aceste griji și poveri și nu-l poate căra singură pe fratele meu rănit”, a spus el.

Viitor întunecat

Grijile în privința viitorului îi marchează în special pe copiii din Gaza care au pierdut un părinte. Deja forțați să se maturizeze din cauza războiului, ei trebuie acum să suporte o povară suplimentară de muncă, în noua și greaua lor viață, printre dărâmături.

„Tatăl meu nu mai este. Obișnuia să o ajute mereu pe mama mea. Obișnuia să o ajute la gătit și ne ajuta să învățăm. Acum nu mai este, Dumnezeu să-i binecuvânteze sufletul, iar la această vârstă va trebui să port mai multe responsabilități pentru a-i ajuta pe frații mei mai mici”, a spus Raghad Abu Nadi, o fată în vârstă de 14 ani.

Ea se plimba printre corturi împreună cu fratele ei mai mic, Osama, în vârstă de 9 ani, care îl visează uneori pe tatăl lor mort. „Îl iubeam atât de mult”, a spus Osama.

Cu toate acestea, bombele continuă să cadă. Marți seară, un atac aerian în cartierul Tal al-Sultan din Rafah a ucis mai multe persoane, inclusiv copii, conform declarațiilor făcute de supraviețuitori.

Obiectivul de război declarat al Israelului îl reprezintă distrugerea Hamas, ai cărei luptători au trecut granița în asaltul-surpriză din 7 octombrie, ucigând peste 1.200 de persoane, în principal civili, și luând 240 de ostatici.

Armata israeliană susține că face tot ce poate pentru a limita rănirea civililor și acuză Hamas că încearcă să crească numărul de morți infiltrându-se printre oamenii obișnuiți, lucru pe care gruparea militantă palestiniană îl neagă. Israelul spune că războiul va mai dura câteva luni.

Ahmed Jarbou, stând alături de mama lui, își amintește clar momentul în care și-a pierdut tatăl. Familia căutase adăpost în casa unchiului său, la etajul patru al unei clădiri cu cinci etaje, când o rachetă israeliană a lovit.

„Vărul meu a fost martirizat. A zburat de la fereastra de la etajul patru și s-a prăbușit pe pământ. Fratelui meu i-au fost amputate picioarele… iar tatăl meu a căzut în genunchi pe podea și a fost martirizat", a declarat Jarbou, un băiat în vârstă de 12 ani.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    K476 11.01.2024, 00:34

    Articolul pare ok, mai trebuiau imagini, cat mai multe ca este destul material. Intr-un razboi trebuie sa fie doua armate. Aici este doar una care ucide cu precizie tot ce misca.

  • Avatar comentarii

    Aura1 11.01.2024, 07:52

    Ferească domnul, câtă durere în suflet și viața unor copii...tragic.

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 11.01.2024, 08:55

    O realitate tragică a conflictelor...

  • Avatar comentarii

    Iulix10 11.01.2024, 09:40

    Copii care nu au gresit cu nimic in acest razboi.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 11.01.2024, 10:54

    Asta este marea drama a acestui razboi.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!