Cosmin Olăroiu (Al Ahli) şi Dan Petrescu (Al Nasr) își dispută trofeul împreună cu Henk ten Cate (Al Jazira), Javier Aguirre (Al Wahda) şi Rodolfo Arruabarrena (Al Wasl).

Câştigătorul va fi desemnat pe 15 mai, pe baza voturilor antrenorilor tuturor echipelor din campionatul Emiratelor Arabe Unite, ale căpitanilor şi ale fanilor.

De curând, Olăroiu – care a fost desemnat cel mai bun antrenor din Orientul Mijlociu în 2015, potrivit unui clasament realizat pe baza voturilor fanilor din întreaga lume, pe site-ul ahdaaf.me – a câștigat Arabian Gulf Cup, al 17-lea trofeu din carieră și al 7-lea cu formația din Emirate.

Cosmin Olăroiu și Dan Petrescu, nominalizați la titlul de cel mai bun antrenor al sezonului 2016/2017 din campionatul Emiratelor Arabe Unite

În campionatul din Emiratele Arabe Unite, Al Ahli, echipa lui Olăroiu, este pe locul al doilea în clasament, cu 51 de puncte în 23 de etape. Echipa lui Dan Petrescu, Al Nasr, e pe 6, cu 35 de puncte. Lider este Al Jazira (59 de puncte).

Dan Petrescu a dezvăluit în presa arabă că a fost contactat de FRF pentru a prelua echipa națională a României, în cazul în care Christoph Daum ratează calificarea la CM 2018.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.