Cristian Tudor Popescu a povestit, la Digi24, că a mers la un supermarket pentru cumpărături și a trebuit să se roage pe paznicul de la intrare să-i ia temperatura.

“Domnul de la intrare m-a văzut, m-a salutat și m-a lăsat să trec. Avea pistolul ăla de termoscanare, dar m-a lăsat să trec. Mi-a zis că știe că nu am nimic! A trebuit să mă rog de el să-mi ia temperatura”, a explicat, surprins, jurnalistul.

“Două domnișoare drăguțe de la Digi24 mi-au măsurat temperatura, să vadă dacă ard”

Am fost scanat, în schimb, seara, la intrare la Digi24. Erau niște domnișoare foarte drăguțe care mi-au luat temperatura, ca să vadă dacă ard. Nu ard, aveam 36 cu 4.

CTP, la Digi24, pe 22 mai:

Întrebat despre modul în care gândesc oamenii care refuză să respecte regulile sau, mai mult, încearcă să provoace scandal, cum a fost incidentul filmat de la supermarket, gazetarul a fost categoric.

“Pe scurt, nu gândesc. «Mi-a zis mie unul de la scara 3, care are un cumnat, care are un prieten la cancelaria primului ministru. Da, dom’le, știu eu, 100%». Oamenii ăștia au tendința de a-și atribui informația. Și îi mai adaugă și elemente în plus. E ca la telefonul fără fir. Pe lângă faptul că 5G emană covizi, covizii ăștia mai sunt și invizibili. În fiecare om există un povestitor care vrea să spună povestea lui”, a spus CTP, la Digi24.

Jurnalistul crede că astfel de oameni nu se pot schimba, sunt oameni care au crescut cu un mecanism al convingerii, care vor un soi de acreditare a adevărului”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.