Un militar din Ivano-Frankivsk a fost sancționat de Tribunalul Raional Tîsmenița din cauză că a încălcat regulile de serviciu, pe 16 aprilie, când a ignorat o alarmă aeriană. Acesta nu a răspuns la apelurile și notificările primite, fiind trezit ulterior de un camarad, a relatat radiodifuzorul public ucrainean TSN.
Un soldat din regiunea Ivano-Frankivsk (Stanislău), nordul-estul țării, a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor de serviciu în timpul unei alarme aeriene, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Raional Tîsmenița.
Incidentul a avut loc pe 16 aprilie, când bărbatul era de serviciu în timpul unei alerte aeriene, dar nu a răspuns la apelurile telefonice și notificările primite.
Conform detaliilor prezentate în hotărârea instanței, militarul a fost trezit doar în jurul orei 4.00 de un camarad care l-a informat că superiorul său încercase să îl contacteze.
În timpul audierii, soldatul și-a recunoscut vina, cerând, însă, să nu fie sancționat prea aspru. Instanța a stabilit că bărbatul a încălcat regulile de serviciu concepute pentru identificarea și respingerea la timp a atacurilor aeriene asupra Ucrainei. De asemenea, a fost acuzat de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor militare.
Drept urmare, militarul a fost sancționat cu o amendă de 17.000 de grivne, circa 330 de euro.