Cum a reușit un elev de la un colegiu tehnic să ia 10 pe linie la Bac. Doar doi copii de la același profil din țară au mai reușit asta: „De ce să plec din țară? Sunt bune și facultățile românești”

Comentează
Arhiva foto

Gabriel Dancă, absolvent al Liceului Tehnologic „Vasile Sav” din Roman, Neamț, a luat 10 pe linie la probele de la Bacalaureat. Tânărul este unul dintre cei trei elevi de la licee cu profil tehnic care au luat media maximă la Bac. În total au fost 162 de medii de 10 în toată țara, 98% dintre ele de la colegii sau licee teoretice. Romașcanul vrea să dea la facultate la București și crede că poți să înveți de oriunde, dacă îți dorești, și la țară, și în licee cu profil tehnic.

Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman a avut în ultimii trei ani la Bacalaureat o rată de promovare în jurul a 70% și nicio medie de 10. Astăzi, Gabriel Dancă i-a bucurat pe profesorii săi și pe părinți cu această reușită. Băiatul și-a moderat însă entuziasmul, fiindcă el consideră că examenul nu este unul greu. „Dacă te pregătești, nu să te omori, dar cu un mic interes, cred că poți lua notă mare foarte ușor. Dacă știi, e ușor, dacă nu știi, e greu. Ca nivel a fost mediu”, spune băiatul.

Bacalaureatul acum e ok, față de acum 10-15 ani când se copia, totuși e o evoluție. Acum, fiecare elev care vrea să învețe învață, fie că e la oraș sau la sat.Gabriel Dancă - absolvent cu 10 la Bac:

În afară de Gabriel, au mai luat 10 curat la Bac alți doi elevi de la licee cu profil tehnic: Colegiul Tehnic Dimitrie Ghika din Comănești și Liceul Tehnologic Corbu din Harghita. Au mai fost trei de 10 și de la colegii economice - „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, „Virgil Madgearu” din Galați și „Mihail Kogălniceanu” din Focșani. În rest, până la 162, mediile de 10 au venit de la absolvenți din colegii naționale sau licee teoretice.

În ultimii 3 ani, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman nu a avut altă medie de 10 la Bacalaureat

Vrea să dea la Construcții, în București

Gabriel a ajuns la liceul tehnologic fiindcă așa l-a repartizat media de admitere. „De ce nu un colegiu tehnic? Este tot un domeniu real până la urmă. Nu mi-am bătut capul că un colegiu tehnic e nasol, m-am dus pur și simplu acolo fiindcă acolo am intrat cu nota la evaluare și am mers înainte”. Pe diploma sa de absolvire are profilul Tehnician operator - tehnică de calcul și e mândru de asta.

Băiatul e decis să dea admitere la Universitatea de Construcții din București. „Bucureștiul e capitală, sunt mai multe oportunități acolo și, în plus, eu am locuit primii 12 ani, până în clasa a V-a, la București”, își explică opțiunea tânărul. Nu i-a trecut niciodată prin minte să plece să studieze în străinătate. „Vreau să rămân aici. De ce să plec? Nu am nevoie de bani ca să plec la muncă și apoi consider bune și facultățile românești. Nu sunt nici foarte scumpe”, este pragmatic Gabriel.

„Dacă știi, e ușor, dacă nu știi, e greu. Ca nivel a fost mediu”, spune Gabriel despre Bacalaureatul de anul acesta

Sfat pentru colegii care au picat: „Să învețe acum două luni și apoi au scăpat”

Recunoaște și că nu s-a pregătit exagerat pentru acest examen. „Pregătire am făcut în ultima lună la biologie și română, ca să-mi fixez informațiile, nu neapărat că aveam mare nevoie. La matematică nu am făcut pregătire. Am învățat pe tot parcursul clasei a XII-a, în ultimul an, ca orice elev”.

Spre deosebire de alți colegi, spune că a fost relaxat în privința examenului de la final de liceu. „Nu pot să spun că acum în mai și iunie eram foarte preocupat de Bac, învățam cât aveam chef. Trebuie să combini cu moderație învățatul și distracția”, spune Gabriel. Iar pentru cei care nu au obținut o medie de trecere și trebuie să susțină probe și în sesiunea din august, nu are alt sfat decât să învețe „două luni până în august și apoi au scăpat. Nu cred că mori dacă stai acum două luni fără petreceri”.

Spune că dacă îți dorești, poți învăța oricum și de oriunde. „Pe mine pandemia nu m-a afectat, dacă voiai să înveți, aveai cum. Pentru unii a fost o scuză pandemia”, spune băiatul. El a învățat motivat de „un trai mai bun, să ajung la o facultate bună”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală