Potrivit specialistilor, diferentele de temperatura determina cresterea sau scaderea presiunii din rezervoare, iar singura modalitate de a mentine parametrii calitativi in conditii de siguranta e adaptarea concentratiei de propan in amestec. „Vara, o concentratie prea mare de propan va deschide supapa de siguranta, iar o cantitate prea mica iarna va afecta sensibil puterea motorului”, a precizat Mircea Pintilie, inginer chimist si director tehnic al ButanGas Romania.
Cum se falsifica autogazul
Principalele diferente dintre cele doua componente din amestec constau in pret si putere calorica. Butanul sau Aragazul se produce in Romania si are un pret mai mic, dar si o cifra octanica inferioara (89). Propanul provine in general din import, prezinta o cifra octanica superioara (93) si are rolul de a asigura presiunea corespunzatoare in rezervoare. Pentru a se spori profitul, exista tendinta de a se comercializa autogaz mai sarac in propan sau chiar fara. Mai mult, printr-o astfel de metoda se poate eluda plata accizelor, existand riscul ca in loc de GPL sa cumparam de fapt asa-numitul aragaz, care nu este accizat, fiind destinat consumului casnic.
Cum depistezi autogazul contrafacut
1. Pretul suspect de mic fata de valorile medii ale pietei. La acest tip de produs preturile nu pot varia decat cu valori de ordinul sutelor de lei vechi. Prin urmare, un pret mai scazut cu una-doua mii lei nu e posibil decat daca nu se respecta amestecul legal. „Nu intotdeauna pretul mic garanteaza calitatea sau corectitudinea intreprinzatorului”, avertizeaza Mircea Pintilie.
2. Durata de alimentare sensibil mai mare decat timpul normal in care se face o incarcare cu autogaz autentic.
3. Masina nu mai poate fi alimentata de la statia de GPL – cand se confrunta cu o astfel de situatie, cei mai multi soferi presupun ca au aer in rezervor. in realitate insa, gazul e contrafacut. in absenta propanului, presiunea din rezervorul statiei de alimentare e mai mica decat cea din rezervorul automobilului, alimentat cu autogaz de calitate, umplerea devenind imposibila.
4. Puterea scazuta a motorului e o consecinta a concentratiei scazute sau chiar absentei propanului, care are o putere calorica superioara si asigura o presiune corespunzatoare. Mai pe romaneste, „nu trage motorul”.