Cum se schimbă viața într-o familie în care bărbatul împarte sarcinile casnice cu femeia. Exemplul unui tânăr preot de la sat: „Eu mă ocup de gătit și de curățenie”

• Într-un prim episod, Libertatea a arătat câte ore petrec femeile române în gospodărie, făcând mâncare, curat sau îngrijind copiii, fără ca munca lor să se vadă. Sau să fie remunerată în vreun fel. 

Teodor Csordaș, preot în Cizer, un sat îmbătrânit din județul Sălaj, și tatăl a două fetițe și un băiat, se uită în curtea școlii și observă că e singurul bărbat care a venit să-și ia copiii. În rest, numai mămici. 

Când cel mai mic dintre copii a împlinit doi ani, Teodor a preluat munca casnică în familie: curățenie, mâncare, pregătit pachețele, luat copiii de la școală. El și soția lui au luat decizia aceasta, pentru ca ea să se poată întoarce la muncă. 

„Nu pot să zic că am fost străin nici înainte. După ce s-a dus la serviciu, am înmulțit (treaba)”, explică preotul în vârstă de 32 de ani.

A devenit casnic cu normă întreagă și preot cu jumătate de normă, mergând, într-un fel, contra curentului.

Inegalitatea din familie

În România, femeile se ocupă mai mult de îngrijirea copiilor sau a rudelor în vârstă decât bărbații, iar trendul acesta s-a adâncit în ultimele două decenii. 

46% dintre femeile adulte aveau grijă de copii, nepoți, bătrâni sau persoane cu dizabilități din familia lor în 2018 față de 25% dintre bărbații de peste 18 ani, conform Indicelui Egalității de Gen din 2020 pentru România. 

Recomandări

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

Asta însemna un decalaj de 21% între femei și bărbați, față de o diferență de gen de 14% în 2000. 

În ceea ce privește treburile casnice, 42,2% din femeile din România își petreceau timpul liber desfășurând asemenea activități, spre deosebire de numai 16,2% din bărbați, arată Barometrul de Gen din 2018, un studiu făcut de către Centrul Filia. 

„Această inegalitate de gen ia timp din viața femeilor”, spune Oana Băluță, conf. univ. dr. la Universitatea din București și activistă pentru drepturile femeilor. 

Schimbarea de paradigmă

Teodor a crescut la țară, într-o familie tradițională. Mama și bunica lui găteau și se ocupau de casă, în timp ce tatăl era la serviciu și la câmp. Surorile lui ajutau și ele la munca din gospodărie. El era cel mai mic, „un pic răsfățat”. 

A început să se autogospodărească abia după ce a ajuns la facultate și s-a mutat în gazdă. „La un moment dat se adună mormanele de haine și chiorăie mațele”, explică bărbatul.  

Distribuția sarcinilor în familia lui i s-a părut ceva firesc. „Așa era mersul lucrurilor. Nu mi s-a spus niciodată că așa trebuie să fie, femeia – în casă și bărbatul – afară. Dar era firesc ca tata să se ducă la lucrul mai greu și mama să rămână acasă, să aibă cine să aștepte cu mâncare când vin oamenii de la lucru”, spune preotul.

Recomandări

LIVETEXT BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la președinția României. Ce urmează?

Pentru câțiva ani, a preluat și el modelul în noua familie. Muncea în două locuri, „pentru că nu te poți întreține doar din salariul de preot”, iar soția lui a luat o pauză prelungită de la muncă. Avea grijă de cei trei copii. Rețeta aceasta nu a funcționat pentru ei. 

„Maică-mea nu a fost niciodată angajată, în schimb, soția are nevoie de un serviciu. Pe partea psihologică s-au schimbat lucrurile, e altă paradigmă socială și familială. Soția mea nu ar rezista să rămână tot timpul acasă. S-a consumat foarte mult că a rămas în urmă și nu s-a dezvoltat profesional”, adaugă Teodor.  

În sarcinile casnice îi implică și pe copii. „Am căutat să îi facem să fie conștienți de ce e în jurul lor. Ei știu că suntem o echipă și la entertainment (distracție, n.r.), jocuri, și la partea care ține de îngrijirea lor. Punem masa împreună, strângem masa împreună, punem hainele la locul lor, jucăriile. Încercăm să avem o rutină cât mai bine organizată”, povestește preotul. 

Recomandări

Prima reacție a lui Călin Georgescu după invalidarea candidaturii sale la prezidențiale de către BEC

„Multă muncă și care nu se vede”

Teodor a realizat că efortul de a ține o casă curată, de a pune mâncare pe masă trece neobservat. E considerat ceva normal. Atât de normal că nu se mai vede munca din spate. 

„Și când faci o construcție, până nu începi să zidești, nu se vede că construiești. Dar e multă muncă pe care o faci până ajungi la momentul zero. Sapi fundații, bagi betoane. Dar nimeni nu zice că construiești ceva, până nu vede că ai ridicat pereți și ai pus acoperiș. Doar munca aia e contorizată și se vede”, spune el. 

„Îmi dau seama că frustrarea care apare la multe persoane care stau acasă și fac treabă e că nu au timp. Nu se vede nimic și totuși trece ziua. Dar nu fac nimic pentru ei”, adaugă preotul.  

Ideea că femeia ar trebui să se jertfească pentru familie îi este familiară lui Teodor. A observat-o și în satul unde slujește. Crede însă că e o problemă de mentalitate. „Mi s-a părut că cel mai bine pot să schimb mentalitatea asta prin exemplul personal”, spune el.

Jertfa nu înseamnă o renunțare la propria persoană

Teodor explică că, în doctrina bisericii, există „ideea de sacrificiu, de jertfă, de renunțare la propriile plăceri și dorințe pentru celălalt. Dar nu ca o înjosire și renunțare la propria persoană sau ca o depersonalizare. Tot ce înseamnă sacrificiu și jertfă, în doctrina bisericii, e o materializare sau o punere în fapt a iubirii, a dragostei de aproape”.

Preotul simte că relația de familie a avut de câștigat din faptul că a rămas el acasă. Spune că soția lui e mai fericită, are cu totul altă perspectivă asupra vieții, iar ei se înțeleg mai bine.

„Scopul final și ce mi se pare cel mai important e mediul familial care se creează. Educația și exemplul pe care îl primesc copiii. Dinamica a devenit mai vizibilă, când am făcut schimbul de roluri. Oboseala psihologică și psihică a soției s-a răsfrânt și în relația personală”, explică el. 

De la o generație la alta

Negocierea între parteneri e mai degrabă o excepție, iar perspectiva dominantă în România este că muncile casnice și de îngrijire sunt „munci ale femeilor”, explică Oana Băluță. Ca și cum ar face parte din natura ta. Dacă ești femeie, te naști expertă în a da cu aspiratorul sau a șterge praful.  

Statisticile arată că România e în topul european când vine vorba de numărul de ore pe care femeile îl petrec făcând aceste munci. În medie, o româncă petrece peste cinci ore pe zi în propria gospodărie și având grijă de familie, spun datele Eurostat. Prin comparație, bărbații români dedică mai puțin de trei ore pe zi pentru aceleași activități.

„Nu ai cum să o explici ca alegere individuală”, spune Oana Băluță. „Femeile sunt socializate astfel încât să creadă că e treaba lor; în același timp să se simtă rușinate dacă nu fac aceste munci și învinovățite de oamenii din jur. «Nu ești o soție bună, nu ești o parteneră bună»”.

În realitate, împărțirea sarcinilor casnice reflectă rolurile tradiționale de gen. Perspectiva nu e una înnăscută, ci se construiește prin educație și socializare. „La procesul de socializare participă diferiți actori: școala, media, biserica. Aceștia alimentează în general rolurile tradiționale de gen și stereotipurile”, spune Băluță. 

„Modelul parental este mecanismul principal de consolidare a rolurilor de gen în ceea ce privește responsabilitățile în muncă casnică”, precizează raportul Indicelui Egalității de Gen pe 2021, citând munca profesorului spaniol Jose Ignacio Gimenez-Nadal. Modelele casnice se transmit astfel de la o generație la alta, mai ales pe filiera tată-fiu. 

Inerția ultimilor 20 de ani

Perspectivele privind rolurile de gen și distribuția sarcinilor casnice între bărbați și femei nu s-au schimbat prea mult în România în ultimii 20 de ani, demonstrează două cercetări realizate în 2000 și în 2018 de către ONG-ul Centrul Filia. 

În 2000, peste 80% dintre respondenți considerau că pregătirea mâncării, curățenia în casă, spălatul hainelor și al vaselor, călcatul rufelor sunt activități realizate numai de femei, iar reparațiile în casă sunt apanajul bărbaților. Cu mici modificări, aceste procente au rămas valabile și în 2018, a arătat barometrul din 2018. 

Totuși, unele concepții s-au schimbat. În 2000, de exemplu, 68% dintre respondenți erau de părere că „femeile sunt prea ocupate cu treburile gospodărești și nu mai au timp pentru posturi de conducere”. În 2018, procentul a scăzut la 44%. 

România oscilează între perspective tradiționaliste, de genul „femeia trebuie să‑și urmeze bărbatul”, și idei dintr‑o zonă mai modernă de percepere a rolurilor de gen, mai precizează studiul făcut de Centrul Filia din 2018. 

Cum se schimbă perspectivele?

Există țări care se gândesc activ la cum se pot redistribui sarcinile casnice între bărbați și femei, ce politici publice pot să ducă la o împărțire mai echitabilă. 

De exemplu, în 19 august, guvernul islandez a aprobat propunerea prim-ministrului Katrín Jakobsdóttir de a realiza un studiu amplu despre munca domestică neplătită, precum și redistribuirea ei între bărbați și femei. Rezultatele vor fi folosite pentru a formula politici publice. Munca neplătită e descrisă ca „schimbul 2” sau „schimbul 3”.

Lucrurile nu se schimbă de la sine, explică Oana Băluță. „Politicile publice care generează schimbări substanțiale sunt politicile de la nivel educațional.” De la manuale la interacțiunile elevilor cu profesorii, la modelele de implicare și responsabilitate. 

„Școala publică poate să fie un agent de legitimare a acestor roluri sau poate fi un agent de schimbare. Iar schimbarea înseamnă parteneriat, înseamnă despovărare a femeilor”, adaugă profesoara. 

Și Adriana Săftoiu, fostă deputată, crede că educația e esențială. „Dacă în familie nu ți se dă această perspectivă, măcar școala să te determine să îți pui întrebări, îți poate oferi această percepție despre egalitatea între bărbat și femeie”, spune aceasta pentru Libertatea. 

Povestește că ea se ocupă de 80% de munca din propria casă. „Copilul meu mai râde de mine și spune că sunt obsesiv compulsivă și că nu crede că cineva poate să facă și curat mai bine decât mine”, spune aceasta. E mândră că fiul ei, student, se autogospodărește. „Nu are deloc această percepție că el, fiind băiat, nu trebuie să se ocupe de lucruri frivole, cum ar fi să aibă grijă de casă.”

Manuale: femeile, la cratiță

Manualele din România reproduc stereotipuri despre femei și bărbați: mamele sunt casnice, iar tații sunt cei care muncesc. 

O analiză a abecedarelor lansată în 2015 de Facultatea de Sociologie a Universității București arăta că „tații continuă să fie prezentați ca părinți mai puțin importanți, iar mamele sunt descrise ca fiind esențialmente părinți, ipostaza lor cea mai relevantă fiind efectiv la cratiță – fără nicio ironie.”

Influencerițele din România: bărbații trebuie să facă bani

Nici în media nu ai foarte multe „modele parteneriale care să încurajeze bărbații să-și asume aceste roluri”, adaugă Oana Băluță. 

Influencerițe tinere din România, cu sute de mii de urmăritori, perpetuează și ele o viziune tradiționalistă despre rolurile de gen. În învățăturile către fiul ei, Cristina Ich, cu 825.000 de urmăritori pe Instagram și cu o istorie de declarații controversate, spunea că bărbatul e cel care trebuie să plătească nota de plată la întâlniri. Tot el trebuie să scoată banii pentru vacanțe.

Influencerița Adelina Pestrițu, cu 1,8 milioane de urmăritori, ridică la rang de bune maniere ideea că bărbatul trebuie să plătească. „Este un semn de respect față de femeie”, explică ea. 

„Nu îl trimit la Mega la cumpărături. Nu îl pun să schimbe scutecul copilului. Nu îl pun să se dea cu rolele, patinele prin parc, să nu știu ce. Nu, domnule! Bărbatul e bărbat. El trebuie să fie șmecher, să rămână așa”, transmitea și Ilinca Vandici.

„Femeia NU trebuie să plătească nicio masă”, scrie pe Instagram și influencerița Laura Teodoru, fostă jurnalistă. 

E o idee împărtășită de o majoritate în România, a arătat Barometrul de Gen din 2018. 61% dintre respondenți credeau că „este mai mult datoria bărbaţilor decât a femeilor să aducă bani în casă”. 

În oglindă, aproape 58% au spus că „este mai mult datoria femeilor decât a bărbaţilor să se ocupe de treburile casei”. 

„Biserica e, de asemenea, un agent de legitimare a unor stereotipuri. Reîntărește roluri tradiționale. Biserica poate însă să regândească aceste roluri”, completează profesoara Oana Băluță. 

Atent la nevoile celuilalt

Preotul Teodor spune că el nu dă sfaturi nimănui despre cum să își trăiască viața, pentru că fiecare familie are specificul ei. 

Ce le recomandă însă enoriașilor săi e să fie atenți unii la alții și la nevoile lor. 

„Noi oamenii suntem destul de înțelepți să putem particulariza în propria noastră viață un principiu. Până la urmă, ăsta e principiul jertfei și al sacrificiului, să reușești să fii atent la nevoile celuilalt, acolo să fie sacrificiul din partea ta”, adaugă el. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro