Cât valorează munca invizibilă a femeilor din România: peste 140 de ore pe lună de spălat, gătit, îngrijit copii. „Mă simt ca și cum aș avea 120 de ani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o perioadă când inflația galopantă scade valoarea muncii plătite pe care o faci, ne uităm, într-o serie de două episoade, la munca neplătită pe care milioane de românce o fac zilnic, fără nicio recunoaștere financiară. Munca invizibilă din propria casă.
Cuprins:
Ceasul sună la 6 dimineața. Uneori la 5.30. Se ocupă de sandviciurile de dimineață, călcatul hainelor, pregătirea prânzului. Fuge la locul de muncă. De la 7.40 la 16.45 lucrează. După 8 ore se întoarce acasă, unde începe al doilea job. Ăsta e neplătit: spălat, gătit și „timp de calitate cu copiii, măcar o oră”.
Este viața de zi cu zi a Alexandrei Șișu, 45 de ani, angajată, mamă și tată. Seamănă însă cu viața a milioane de alte românce.
Alexandra se descrie ca o „femeie cu normă triplă”. Muncește ca economistă cu normă întreagă în Oradea, se ocupă de treburile casnice și are grijă, ca mamă singură, de doi adolescenți. Soțul ei a părăsit familia când copiii erau mici, povestește ea. Au mai ajutat-o socrii și mama ei, însă, în esență, a fost pe cont propriu, la foc continuu, de ani.
În total, alocă undeva la cinci ore pe zi pentru cele necesare casei. „Fizic”, completează Alexandra. „Cu gândul, aloc și mai mult. Uneori, și noaptea mă trezesc cu gândul la ce mai e de făcut”.
În medie, o femeie din România petrece peste cinci ore pe zi muncind în propria gospodărie și având grijă de familie, spun datele Eurostat. Asta înseamnă 35 de ore pe săptămână, 140 de ore pe lună. E printre cele mai mari valori din UE. Prin comparație, bărbații români dedică mai puțin de trei ore pe zi pentru aceleași activități.
Când vine vorba de îngrijirea copiilor, a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități din familie, 46% dintre românce alocă pentru asta măcar o oră pe zi, comparativ cu 25% dintre bărbații români. E cel mai mare decalaj de gen din UE, arată Indexul Egalității de Gen la nivel de UE pentru 2019, publicat anual de Institutul European pentru Egalitatea de Gen.
Am stat de vorbă cu trei femei casnice, o economistă și o fostă consilieră de probațiune, despre munca de acasă și cea de îngrijire în propriile gospodării, pentru a înțelege cum se raportează ele la aceste activități, cum le afectează raporturile cu membrii familiei, ce sacrifică și ce câștigă.
Munca invizibilă. „Nu ai făcut nimic”
Cristina C., o femeie în vârstă de 52 de ani, din Arad, fost consilier de probațiune, povestește despre „rutina nebună” care stă în spatele întreținerii unei gospodării și a creșterii copiilor.
Spălatul, gătitul, călcatul rufelor reprezintă „munca neplătită”. Cristina o numește „jertfă”. Tot acolo intră și îngrijirea copiilor, a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități din familie. Pentru munca asta nu primești salariu. Nu primești nici prea multă recunoaștere.
„Când ai trei copii și nicio bunică în preajmă, ești un erou. E ceva colosal și neapreciat. Soțul zice de multe ori «Ce ai făcut?». El nu vede că tu din sufragerie până în baie ai ridicat ceva de pe jos și ai mai luat două scame de pe covor. Rutina asta nebună pe care o ai în spatele copiilor, făcând pentru familie și pentru ei toate lucrurile astea”, spune Cristina.
Pentru ea, o recunoașterea a efortului a venit din partea fetelor ei, dar abia după ce au crescut. Soțul însă nu i-a acordat-o niciodată. „Din contră. Am auzit alte cuvinte, multe reproșuri, că nu sunt bine făcute treburile”.
„Este o vorbă din bătrâni. Lucrul femeii niciodată nu se vede. Ce ai făcut toată ziua? Nu ai făcut nimic”, precizează și Minodora Lavinia, o femeie în vârstă de 34 de ani, mamă a doi copii, de 4 și 18 ani. A lucrat în croitorie înainte să se îmbolnăvească de cancer de col uterin. Acum se ocupă de creșterea fetiței și mai face curat în scări de bloc.
Barometrului de Gen din 2018 a arătat că, în România, munca domestică e, de cele mai multe ori, apanajul femeilor. Nu înseamnă că nu sunt și bărbați care fac asta. Înseamnă doar că sunt mult mai puțini.
- 82% dintre femei au spus că se ocupă de călcatul rufelor, față de doar 24% dintre bărbați;
- 80% dintre femei au spus că spală haine, față de doar 26% dintre bărbați;
- 77% dintre femei au spus că pregătesc mâncarea, față de doar 25% dintre bărbați;
- 73% dintre femei au spus că spală vase, față de doar 26% dintre bărbați;
- 71% dintre femei au spus că fac curat în casă, față de doar 26% dintre bărbați.
Povara muncii domestice se leagă și de nivelul economic. Cel mai puternic o resimt femeile sărace, cu mulți copii, ce trăiesc în condiții precare. Unele femei din clasa mijlocie, cu joburi bine plătite, angajează femei migrante sau din altă clasă socială și economică pentru a prelua munca domestică sau îngrijirea copiilor. De multe ori, munca aceasta e la negru. Inegalitatea de gen din sânul familiei e transferată astfel în lanțul global de îngrijire, au scris Clément Carbonnier și Nathalie Morel în 2015.
„Nu îl solicita”
„Totul am făcut eu”, rezumă Cristina câteva decenii de căsnicie. Și-a dat demisia acum șapte ani de la serviciul de probațiune, pentru că era în burnout. De atunci, a făcut contabilitate și a dat meditații, se implică și în acțiuni de caritate. „Acum nu mă mai pot eu opri”, spune ea. Când ești cu motoarele la turație maximă o viață întreagă, e greu să o iei mai ușor.
În familia ei, soțul a fost „doar furnizor de venituri și omul cu concediile”, dar „la teme, la mâncare, la gospodărie nu s-a implicat niciodată”, spune ea. Crede că neimplicarea lui e vina ei și că ea ar fi trebuit să fie managerul care împarte sarcinile și responsabilitățile, nu managerul care execută totul. Însă așa a învățat de la mama ei. Soțul trebuie lăsat în pace, că altfel pleacă sau se strică echilibrul în casă.
„Eu mereu îi spuneam mamei mele: uite, soțul meu nu se implică, nu face. Ea zicea «degeaba o să îi ceri, că bărbații de regulă nu fac». Avea preconcepția asta greșită, pe care mi-a inoculat-o. Străduiește-te să faci ce poți, cât poți, că nu va face nimeni în locul tău nimic. Împarte-le cum poți, nu îl solicita. Că l-ai solicitat o dată, de două, de trei ori, nu îl vezi deschizându-se spre asta. Și chiar așa am făcut, nu l-am mai solicitat”, povestește Cristina.
O influență a avut-o și educația religioasă pe care a primit-o, crede ea. „Fiind crescută de părinți creștini practicanți ortodocși foarte mult, m-au învățat ce înseamnă jertfa, sacrificiul, renunțarea, dar să le practic, nu doar să vorbesc despre ele. Nu zic că a fost o educație rea. Nu știu ce să zic. A fost greșită într-un fel. Am aplicat-o greșit”, spune femeia.
Soțul trebuie protejat
Deși soțul ei lucra în domeniul financiar, în timp ce ea se ocupa de reintegrarea socială a infractorilor, jobul lui era considerat mai „solicitant”. Ea trebuia să îi ofere „un climat mult mai lejer” după muncă, să îl înțeleagă, să nu îi dea sarcini.
Acum, după 29 de ani, i se pare un mit ideea că munca lui era mai solicitantă. Însă reproducea, fără să-și dea seama, ce văzuse și în familia ei.
„Tata era degrevat de toate, că avea, în ghilimele, un serviciu foarte obositor. Era CFR-ist. Avea un job în trei schimburi. El mereu spunea că e obosit. Din copilărie îmi aduc aminte că tata era mereu într-o cameră și citea presa, cărți și dormea”, spune ea.
Mama Cristinei a fost contabilă, dar după ce a avut al patrulea copil, a renunțat la locul de muncă, să se dedice creșterii lor.
Dar Cristina nu este o excepție. Toate prietenele ei trăiau aceeași „jertfă”. Singure în gospodărie, fără ajutor de la parteneri. Asta era normalitatea.
„Vorbeam și cu prietenele mele că nu se implică (soții, n.r.) nici la gătit, nici la curățenie. Toate spuneam că e o raritate un astfel de bărbat (care se implica, n.r.)”.
O viață grea
Acum crede că sarcinile ar fi trebuit împărțite egal între ea și soțul ei.
„Pe românește, aș putea să zic că eu am fost proastă rău de tot. Trebuie implicat soțul în familie. Și curățenie, și mâncare, și plimbat copii. Dacă nu, te copleșesc problemele și este foarte greu să duci totul. După 30 de ani de căsnicie, simt că am dus o povară grea și am avut o viață grea. Datorită epuizării, eu mă simt ca și cum aș avea 120 de ani”, spune femeia de 52 de ani.
Vorbește la trecut, cu regret despre ce nu a făcut sau despre ce a făcut prea mult, despre cum ar face lucrurile altfel, dacă ar putea-o lua de la capăt.
O întreb dacă azi împarte sarcinile domestice cu soțul ei. „Nu, nu. Acum chiar am serviciu mai lejer ca el”, răspunde Cristina.
Cât valorează munca neplătită din gospodării?
La nivel mondial, munca neplătită din gospodării, făcută de fete și femei, dacă ar fi evaluată la salariul minim, ar avea o contribuție la economia globală de cel puțin 10,8 mii de miliarde de dolari pe an, de peste trei ori dimensiunea industriei tehnologice globale, arată un raport Oxfam International.
Începând din anii ‘70, au existat diferite propuneri ca munca aceasta să fie remunerată. Campania „Salarii pentru treburile casnice” (Wages for housework), de la începutul celui de-al doilea val de feminism, cerea recunoașterea muncii casnice, făcută preponderent de femei, printr-o formă de remunerare, astfel încât acestea să nu mai fie dependente de soții lor.
La începutul anului trecut, un partid din India a propus plata unei indemnizații pentru casnice, ca parte din campania sa electorală. Criticii au subliniat însă că astfel de politici ar putea cimenta și mai mult rolurile de gen, limitând femeile la treburile casnice.
În Italia, Giulia Bongiorno, avocată și senatoare din partea partidului de dreapta Liga, a propus în 2014 acordarea unui salariu pentru casnice. Remunerația ar fi acordată fie de stat, fie de partener, iar această măsură le-ar conferi demnitate și independență economică femeilor casnice, a argumentat Bongiorno.
„Avem multe femei care mor în interiorul zidurilor gospodăriei, pentru că nu au independență economică”, a spus avocata, care a și inițiat legea anti-stalking în Italia. Propunerea ei a fost însă criticată de unii ca fiind „retrogradă”, imposibil de aplicat și chiar contraproductivă. Nu s-a implementat.
Fost ministru al economiei: „Crești viitoarea forță de muncă”
În România, la un calcul schematic, munca din casă a femeilor ar putea fi remunerată cu aproximativ 1.225 de lei la nivelul salariului minim pe economie - 1.524 de lei net, care înseamnă că ora de muncă este plătită cu 8,75 de lei net. Înmulțit cu cele 140 de ore de muncă domestică, rezultă cei 1.225 de lei.
Ioana Petrescu, fost ministru al economiei și finanțelor, nu crede că munca domestică ar trebui remunerată din bani publici, însă e de părere că munca pentru creșterea copiilor ar trebui susținută mai mult de către stat, printr-un „ajutor mult mai substanțial pentru părinți”.
„Munca casnică are o valoare foarte mare pentru familia respectivă. Dar ca să dai bani de la buget, din banii tuturor, trebuie să găsești o justificare că munca casnică are o valoare pentru societate. Or, e mai greu de făcut argumentul ăsta”, explică Petrescu pentru Libertatea. Munca pe care o faci însă pentru creșterea copiilor are o valoare foarte mare pentru societate, adaugă ea. „Crești viitoarea forță de muncă, viitori contributori”.
Violență economică
Multe dintre victimele violenței de gen care apelează la asociația ANAIS sunt dependente financiar de soț, spune pentru Libertatea Giulia Crișan, avocata ONG-ului. „Ea rămâne într-o relație violentă pentru că nu are unde să se ducă, cu ce să se întrețină”.
În România și în Italia, în jur de 45% dintre femeile cu vârste între 15 și 64 de ani se află în afara forței de muncă, arată o statistică Eurostat din 2021. Sunt cele mai mari procente din UE. Procentul bărbaților din aceeași grupă de vârstă în afara forței de muncă e cu aproximativ 20% mai mic.
România are unul dintre cele mai ridicate decalaje din UE între bărbați și femei când vine vorba de rata ocupării.
Giulia Crișan a avut și cazuri în care femeia era singura din familie care producea venituri. Era agresată fizic, dar și economic, fără acces la banii câștigați de ea. Soțul păstra cardul ei de salariu, iar ea avea doar un abonament RATB.
„El nu avea serviciu și când a fost audiat de instanță a zis că i se pare normal, că bărbatul este cel care ține banii familiei”, povestește avocata.
„Soțul muncește și copiii sunt ai mei”
Andreea, o femeie de 32 de ani din Zalău, are doi copii și este casnică de șapte ani. Înainte de asta, a muncit în vânzări. Nu a primit ajutor din partea familiei extinse ca să își crească copiii, așa că a devenit casnică fiind constrânsă de situație.
„Soțul muncește și copiii sunt ai mei”, spune ea. „Sunt momente când îmi caut joburi, dar la un moment dat mă opresc, că nu am cu cine să las copiii. Sunt zile și zile. Dar iei așa ca atare, că nu ai ce să faci”, adaugă femeia.
România e pe locul 1 în UE când vine vorba de <a href="https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=People_outside_the_labour_force&oldid=570044#People_outside_the_labour_force:_sex.2C_age_and_level_of_education" target="_blank" rel="noreferrer noopener">procentul de femei tinere care sunt în afara forței de muncă și nu își caută joburi din cauza responsabilităţilor de îngrijire</a> sau din alte motive familiale.
Părinții Andreei au mers la muncă în străinătate când ea era adolescentă. „Mă cresc singură de la 16 ani. Eu cu fratele meu. Nu că nu am avut susținerea părinților, că am avut-o, dar financiar. Însă nu au fost acolo chiar tot timpul. Locuiam cu bunica, dar eu eram cea care făcea mâncare, curățenie, plăteam cheltuieli”, spune Andreea.
A învățat că e de datoria ei să aibă grijă de familie și de casă. Soțul ei o ajută la unele activități domestice, la gătit, la făcut curat, pune copiii la somn, însă nu are timp, precizează ea. „El muncește. Așa că am luat eu partea asta”.
O întreb dacă s-a pus vreodată problema ca el să stea acasă, iar ea să se întoarcă la job. „Nu am discutat asta. Soțul meu e genul care știe că trebuie să muncească. El face orice pentru noi”.
„Grija exagerată”
Alexandra Șișu, femeia cu „normă triplă” din Oradea, a crescut la sat. Mama ei era casnică și se ocupa de tot în casă. A dus modelul mai departe, în noua ei familie, chiar dacă are și un job de 8 ore.
„Nu mi se pare normal să îl iau pe copil de la temă să-mi curețe cartofii. Eu sunt mulțumită că își face patul dimineața. Sâmbăta fata mai șterge praful, mai puțin în camera mea, iar băiatul aspiră”, menționează Alexandra.
Copiii o apreciază enorm pentru sacrificiul ei, adaugă ea, însă au și criticat-o. I-au reproșat că muncește prea mult și că trăiește doar pentru ei.
„Grija exagerată cred că am văzut-o și la mama mea, dar mi-am canalizat toată energia asupra lor. Pentru mine era un mod de dăruire, de a arăta cât de mult îi iubesc. Deși până la urmă nu prin asta se vedea. Dar așa gândeam eu”, se analizează femeia pe sine.
Cu trecerea timpului, a înțeles că era un timp alocat greșit. Genul acesta de sacrificiu poate fi apăsător pentru copii, explică Alexandra, pentru că se vor învinui că mama lor e mereu obosită din cauza lor.
„Fiica mea mi-a zis că ea clar nu o să fie așa. Îmi zicea când era mai mică că sunt ca o sclavă, că stau până la 12 noaptea să le calc până și chiloții, și șosetele. Nu mai fac asta, dar a fost o perioadă când au sesizat și au zis că ei nu o să facă niciodată asta. Ea consideră că o să își permită femeie în casă și că nu o să le facă pe toate, cum le fac eu”, spune Alexandra.
O mamă odihnită
A început să învețe să facă diferența între ce e util și ce nu e. Nu i-a fost ușor, pentru că se simțea vinovată. Era prinsă într-un sistem în care rolul ei era doar să ofere grijă altora, încât i se părea greșit să aibă grijă și de ea.
„Copiii mi-au zis că am nevoie de timp și pentru mine. Să merg la teatru, să fac ceva util pentru mine. Am conștientizat și celelalte lucruri mărunte pe care le făceam în casă. Nu le mai fac. Era doar curent consumat aiurea”.
Timpul câștigat și l-a dedicat ei, dar și copiilor.
„Inițial a fost timp mai mult de calitate cu ei. S-a îmbunătățit prin faptul că nu mai vedeau o mamă obosită, care a adormit la 12 noaptea și s-a trezit la 4 că mai avea ceva de făcut. Au avut o mamă odihnită, care în momentul când se așeza cu ei la o poveste, a fost doar acolo”, adaugă ea.
Blifam 24.08.2022, 11:24
Si daca ne vaitam ce se va schimba? NIMIC. Asa va fii mereu. Da. Aveti perfecta dreptate. Si eu am 3 copii mici ( 1an jumate,4 ani,8 ani) . Si stam la tara? Comparati munca de la oras cu cea de la tara? Va vaitati cei de la oras? Stiti cata treaba e in plus la tara? Gradina animale curte camp....... si asa mai departe. Vi se pare greu curat calcat facut mancare? Hai la tara la facut curat animale sapat in gradina etc si dupa sa va plangeti de restul....
DoarDiviziaB 24.08.2022, 13:48
exact asta ma gandesc si eu. plus ca sunt treburi care sunt facute "de barbati" cum spun femeile. atunci trebuie sa existe si treburi facute "de femei". cine contorizeaza caratul sacoselor grele daca discutam de oras sau zugravitul casei, reparatul sopronului sau alte treburi care necesita DOAR atentia barbatului atunci cand discutam de la tara. nu vor acum saracele femei sa munceasca doar barbatul si ele sa nu faca nimic? daca discutam de oras in mare parte spalatul rufelor se refera DOAR la pusul in masina de spalat iar mancarea nu este o munca istovitoare (eu gatesc acasa). hai sa ne plangem din orice. numai rapratiile prin casa de luna trecuta ar fi costat doar manopera 500-600 lei daca le facea altcineva.
Ronron 24.08.2022, 17:44
Hai ca ati gasit un subiect. Femeile respective fac menajul, cat il fac, nu de bune crestine, nu ca ajuta niste fiinte la nevoie, ci ca sa fie "in randul lumii" si ca sa-si urle implinirea oriunde merg. Si, apropo, pruncii pe care-i fac ele trebuie sa fie stersi la fund de altcineva, in timp ce ele se lauda cu cezariana? Iar mancarea pentru fraierul care le aduce acasa sacul de bani si sacul de cartofi, si repara prin casa, ca altfel ele ar trebui sa plateasca reparatiile scump, din munca lor, cine ar trebui s-o faca? Fac totul doar pentru ele,asa ca nu le mai dati apa la moara cu bocitul.
DoarDiviziaB 24.08.2022, 19:14
acum cand am citit articolul de la cap la coada ma socheaza si mai tare. deci exista cineva care a solicitat ca munca de acasa sa fie platita? pai si cei fara copii trebuie sa spele vasele si sa spele rufele. lor de ce sa nu le dam nimic? si batranii spala vase si gatesc. pana la urma eu cred ca fiecare face ceva in casa lui deci hai sa dam la toata lumea. daca nu ai copil primesti mai putin pentru ca ai mai putine haine sa spalat sau ceva de genul insa tot trebuie sa platesti. articolul este o ineptie! plus ca am citit si partea cu femeia care sta acasa, barbatul lucreaza pe motiv ca nu are cu cine sa lase copii. hmmm si alte familii cum reusesc sa lase copii cu cineva? sunt familii care lasa copii la cresa de mici dupa care la gradinita si totul la program prelungit si merg la munca. ea de ce spune ca nu poate? nu vrea? asta este altceva. hai sa o platim pentru asta. eu asa propun!
Roby858 25.08.2022, 01:13
Nu ar exista vreodată un buget de la stat care sa acopere munca de acasa, în principiu munca la firma e contorizata de norma,ore de lucru, zile lucrate din care rezulta produsul fabricat si vandut de patron...asa își ia omul banii. Munca de acasa cine si cum o va contoriza? Asta e treaba noastră personala ca ne place sau nu. Problemele descrise in articol sunt mai dese unde se zice: " trăiască berea si țigara" si alta grija nu mai este. Cine e întreg la cap își recunoaște nevoile in gospodărie, casa, apartament etc. Creșterea copiilor e istovitoare pentru orice mamă și acolo bărbații trebuie sa se implice mai mult peste norma de "mascul alfa". In fine munca de acasa o faci gratuit PENTRU VIITORUL FAMILIEI TALE.