Cum sunt exploatați de către angajatori muncitorii români detașați în industria construcțiilor din Germania: „Exact ca pe sclavi ne-a vândut”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sociologul Alexandra Voivozeanu continuă în Libertatea prezentarea unor cazuri documentate pentru lucrarea ei de doctorat despre experienţele de lucru ale românilor detaşaţi în Germania, în industria construcţiilor şi a producţiei de carne. În episodul de astăzi, scrie despre un grup de muncitori români care au lucrat în 2016 pe şantierul de 27 de milioane de euro al Curţii de Justiţie Penală din Nürnberg și nu au fost inițial plătiți.
Cuprins:
În februarie 2016, lucrările la clădirea Curţii de Justiţie Penală din Nürnberg- dominată de ferestre înalte şi înguste care să întărească imaginea unei justiţiii democratice deschise - sunt oprite temporar pentru anchetarea unui caz care implică un grup de cinci muncitori angajaţi de un subcontractor român.
Într-o întâlnire informală, un angajat al Staatliches Bauamt Erlangen-Nürnberg, instituţia publică care a comandat ridicarea clădirii, cu costuri de 27 de milioane de euro, își exprimă părerea de rău față de condițiile în care au lucrat muncitorii pe șantierului Curții de Justiție Penală. Vorbeşte clar şi răspicat, de parcă discursul, în care îi numeşte colegi de Uniune, ar fi fost repetat dintotdeauna.
Practic, li se cere scuze că, după cel puţin 10 ore de lucru pe zi, adorm câte trei, într-un container pentru unelte, de şase metri pătraţi, unde gătesc şi se încălzesc cu un reşou care ar putea să se aprindă oricând. Scuze că au lucrat fără să-și primească salariile şi că, dacă ar vrea să se întoarcă acasă, nu ar avea cu ce să-şi plătească biletul de autocar. Scuze că nu mai ştiu ce să le răspundă familiilor care-i întreabă când trimit banii pentru rate.
Muncitorii, împrăştiaţi în jurul unei mese, dau din cap în semn că acceptă scuzele. După terminarea discursului, adorm, însă, tot în incinta şantierului, pe saltele înghesuite într-un birou.
Cum au ajuns muncitorii, dintr-un sat din România, să lucreze pe şantierul de 27 de milioane de euro al Curţii de Justiţie Penală din Nürnberg?
Pentru prestarea lucrărilor, Staatliches Bauamt Erlangen-Nürnberg a încheiat un contract cu o companie din Germania. Compania respectivă a subcontractat activităţi către diverse alte firme. Una dintre acestea a angajat un sub-subcontractor din România. După ce a recrutat muncitorii cu ajutorul unui intermediar, firma i-a trimis la lucru, în Müenchen şi Nürnberg. În astfel de lanţuri de subcontractare, banii vin de sus în jos şi se blochează, uneori, la nivelul uneia dintre companii, fără să mai ajungă la cei de la baza piramidei: muncitorii.
Colegii celor cinci au primit o parte din salariu şi s-au întors în România, dar ei nu au fost plătiţi şi nu au fost dispuşi să plece fără ceea ce li se cuvine. Cum nu vorbeau germană sau engleză şi nu erau familiari cu cadrul legal şi instituțional al ţării de destinaţie, au căutat sprijin la biserica românească din Nürnberg.
Cu ajutorul unei românce care locuia de mai mulţi ani în Germania, au intrat în contact cu un birou de consiliere pentru muncitori est-europeni. Sindicatul IG-BAU, a aflat despre caz din presă, i-a înregistrat pe muncitori retroactiv ca membri şi a decis să îi reprezinte.
Drumul către Germania
Doru (48 de ani), unul dintre muncitorii de la Curtea de Justiţie Penală, care lucrează de 25 de ani în construcţii, a primit propunerea de a pleaca în străinătate de la un „maistru” care a recrutat mai mulţi bărbaţi din satul lui. Şi-a îndesat în traistă mâncarea care mai rămăsese de la Crăciun, s-a urcat într-un autocar şi a plecat, pentru trei luni, în Germania.
Se gândea că o să fie puțin mai bine: „În România doar supraviețuiești, doar trăiești ca să mănânci. N-am avut posibilitatea nici să scot copilul într-o excursie, să îl duc la mare”, povestește el.
Parcursul lui e similar cu al multora care, într-o tranziţie agresivă, au rămas fără oportunităţi de lucru care să îi menţină pe linia de plutire: „în zona din care suntem, a fost platforma, unde lucrau câte 12.000 de oameni […] a închis tot, a dat la fier vechi rafinăria […] nu mai e nimic”.
Slujbe nesigure și condiții de muncă grele, și acasă, și în Germania
Deşi, în construcţii, reuşesc, totuşi, să îşi găsească de lucru şi în România, cei cinci povestesc că drepturile lor ca angajaţi le sunt încălcate sistematic: merg la serviciu, deşi sunt în concediu fără plată, lucrează 10-12 ore pe zi, deşi în documente sunt trecute doar patru. “Pe timp de iarnă, semnezi că îți iei singur concediu fără plată. Ești în fără plată, dar te cheamă la muncă [...]. Dacă ai dreptul la șomaj, te dă în șomaj, dar vii la muncă...”, spune unul dintre colegii lui Doru. Şi acasă i s-a întâmplat să nu îşi primească salariul după luni întregi de lucru: „eu sunt Stan Pățitul, de șaptezeci și ceva de milioane”.
Pentru că, de regulă, situația este temporară și pentru că sunt obișnuiți cu condiţii de muncă grele, românii nu se plâng de contextele în care ajung, uneori, să lucreze în Germania. Pe şantierul de la Curtea de Justiţie Penală, “era o singură macara. Ca să nu pierdem timpul, cofram şi ridicam panourile cu mâna. Panourile erau destul de mari, ridicam trei – patru persoane până îl duceam la poziţie”, povesteşte Doru.
Înţelegerea era să primească 1250 de euro pe lună, pentru 10 ore de lucru pe zi, şi încă 1500 de euro, la sfârşitul perioadei de trei luni, drept garanţie că nu o să plece de pe șantier (în zona în care lucrau, salariul minim brut în construcţii era de 14.45 euro pe oră). Urma să mai primească avansuri din salariu, din care să se întrețină în Germania.
Cel mult 50 de euro pe săptămână pentru mâncare
„Dar, la copacul lăudat să nu te duci cu sacul mare”, avea să înveţe Doru. În prima săptămână, n-au primit nimic: „spunea că firma trece printr-o situaţie mai dificilă [...] «oricum, acum aţi venit cu ceva mâncare de acasă şi nu aveţi nevoie de bani»”. În a doua săptămână au primit 50 de euro. În a treia, 20.
Cei mai norocoşi au primit 220 de euro din care să se întreţină, în Germania, timp de o lună jumătate, alţii şi mai puţin. „Când mergeam şi spuneam: banii de mâncare, un domn inginer [spunea]: întâi munca şi apoi banii de mâncare”, povestește Doru.
„Exact ca pe sclavi ne-a vândut”, concluzionează el, cu gândul la cel care i-a intermediat angajarea şi la condițiile în care a lucrat în străinătate. „Nu am crezut că, pe teritoriul statului german, […] să păţească românii aşa ceva”, adaugă un alt muncitor din grup.
Nu toţi colegii lui sunt, însă, la fel de surprinși. După ce a lucrat pe un alt șantier, unul dintre ei nu și-a primit integral salariul în ciuda intervenţiei sindicatului, iar alţii, din grupul extins, aveau în desfășurare, de mai bine de doi ani, un proces într-un caz asemănător.
Cum s-a finalizat cazul?
Muncitorii au aşteptat fără rezultat, timp de aproape o săptămână, ca, în urma presiunii sindicatului IG BAU, firma care se ocupă de managementul lucrărilor să le achite salariile – aşa cum îi obligă legislaţia atunci când muncitorii nu sunt remuneraţi de angajatorul direct.
Pentru ca lucrătorii să se poată întoarce în acasă, Staatliches Bauamt Erlangen-Nürnberg i-a plătit pentru zilele de lucru pe șantierul Curţii de Justiţie Penală, urmând să recupereze suma respectivă de la compania cu care este sub contract, explică Kathrin Winkler, reprezentanta IG BAU implicată în caz.
În ianuarie 2020, instituţia Staatliches Bauamt Erlangen-Nürnberg declară pentru Libertatea că „regretă situaţia şi circumstanţele” şi că „a fost foarte afectată de soarta muncitorilor”.
Detaşarea, printre formele de angajare atipică încurajate pe piaţa muncii germane
În Germania, dincolo de piaţa muncii standard, bine reglementată, s-au răspândit forme de angajare atipică. Deși nu se ajunge, întotdeauna, la cazuri de precaritate extremă, precum cele descrise anterior, muncitorii străini sub aceste forme de angajare ajung să lucreze în poziții caracterizate de securitate socială scăzută și salarii sub nivelul normelor țării de destinație.
Cercetătoarele Bettina Wagner şi Anke Hassel, de la Hertie School of Governance, susţin că numărul muncitorilor în forme de angajare atipică a crescut ca efect al restricţiilor de acces pe piaţa muncii germane impuse, temporar, cetăţenilor din ţările intrate în Uniunea Europeană în 2004 şi 2007. Măsurile aveau rolul de a proteja salariaţii germani de competiţia cu lucrători care ar fi acceptat salarii mai mici şi condiţii de lucru mai proaste.
Aceste restricții nu vizau, însă, muncitorii detaşaţi, muncitorii sezonieri sau pe cei care lucrau ca proprii angajaţi. Astfel, în cazul ţărilor care au devenit membre UE în 2004, în perioada limitării accesului direct pe piaţa muncii, numărul muncitorilor detaşaţi a depăşit numărul migranților în slujbe standard.
După eliminarea restricţiilor, detașarea și alte forme de angajare atipice, preferate de companiile din țara de destinație pentru că le oferă oportunitatea să dispună de forţă de muncă ieftină, în contexte legislative favorabile, s-au sedimentat pe piaţa muncii germane.
*Pentru a proteja identitatea muncitorilor, prenumele le-au fost schimbate, iar unele detalii care i-ar fi putut conduce la identificarea lor au fost omise.
*Dacă lucrezi în Germania, poţi primi, gratuit, în limba română, consultanţă pe probleme de muncă aici: https://www.faire-mobilitaet.de/ro/beratungsstellen; https://www.bema.berlin/ro/
