Au fost 316 voturi pentru şi o abţinere, iar proiectul merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit propunerii, „se interzice exportul de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani, în spaţiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021”.
Nerespectarea interdicţiei de export a masei lemnoase se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă în cuantum de 100.000 de lei.
Proiectul prevede şi instituirea Registrului naţional de evidenţă informatizată a proprietăţilor forestiere la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea aplicării regimului silvic şi gestionării durabile a fondului forestier.
USR: Proiectul, o „frecţie durabilă la picior de lemn”
Deputatul USR Cornel Zainea a afirmat că acest proiect reprezintă „un pas de furnică înainte” şi o „frecţie durabilă la picior de lemn”.
„PSD şi PNL fac un pas de furnică înainte. Această prevedere va fi frecţie durabilă la picior de lemn. USR propune crearea «DNA a pădurilor», sistem de monitorizare video a camioanelor care transportă lemn, să interzicem şi exploatările forestiere în parcurile naţionale”, a spus Zainea.
Şi liderul USR, Dan Barna, a arătat că legea propusă este o perdea de fum menită să acopere tăierile ilegale de păduri.
„Astăzi se propun interdicţii minore, se intervine neesenţial, fără vlagă. E un pas mic. Exportul pe care îl interzicem se referă strict la ce pleacă în afara UE”, a adăugat Barna.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a spus că în acest an nu au fost exportaţi buşteni. „Zero metri cubi de buştean au fost exportaţi anul ăsta din România. Din acest punct de vedere, am spus mult despre ce rezolvă acest proiect. (…) Vom vota această lege necesară, pentru că avem şi noi un proiect de lege în acest sens”, a mai spus Roman.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a spus că îl înţelege pe premierul Ludovic Orban că nu are curajul să interzică exportul de buştean, întrucât a fost în situaţia acestuia.”De la 1 ianuarie nu s-a exportat nimic din afara UE, dar în Austria s-a exportat. (…) Eu îl înţeleg pe domnul Orban de ce nu are curaj să interzică exportul de buştean. Am fost în poziţia domnului Orban”, a adăugat Ponta, menţionând că în mandatul său din 2015 a fost anchetat atunci când a luat măsuri de interzicere a exportului acestei mase lemnoase.
„Eu votez pentru. (…) Sunt pentru ca să nu mai plece deloc buşteni din România”, a menţionat Ponta.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că acest proiect, iniţiat de PSD, este necesar pentru a stopa tăierile ilegale.
„Am văzut camioane de buşteni, jaf în perioada stării de urgenţă, iar Guvernul nu a făcut nimic”, a susţinut Simonis.