Captivitate prin ochii unui copil. Desenele Emiliei, fetița de 6 ani de origine română ținută ostatică cu mama ei, 49 de zile, în tunelurile Hamas

 17 comentarii
Arhiva foto

În timp ce era ținută ostatică, Emilia a început să deseneze, îndemnată de mama ei, care voia ca micuța sa nu conștientizeze situația în care se află. Când a fost eliberată, alături de mama ei, Danielle Aloni, o israeliană de origine română, fetița și-a lăsat toate desenele în urmă. Trei dintre acestea au fost scoase de o altă ostatică și făcute publice acum, relatează publicația israeliană Yedioth Akronoth.

În timpul teribilei ei captivități în Fâșia Gaza, Emilia Aloni a desenat pe hârtie o lume cu mult soare, inimi, flori și familii zâmbitoare.

Desenând iarba roz din lipsa altor culori, copila a creat un univers cu linii optimiste, în contrast față de realitatea din jurul ei, o lume pe care poate doar un copil și-ar putea-o imagina într-un asemenea întuneric, scrie publicația israeliană.

Trei dintre desenele ei, acum dezvăluite, oferă o privire în această lume.

„O reflectare a dorului”

Primul desen prezintă patru figuri, toate răpite în aceeași dimineață a zilei de 7 octombrie. Acestea sunt familia Aloni-Cunio: Sharon, David și fiicele lor, Emma și Yuli, gemene de 3 ani.

Sharon, mătușa Emiliei, și micuțele au fost eliberate din captivitate. David este încă deținut de Hamas.

Danielle, mama Emiliei și sora lui Sharon, interpretează desenul Emiliei ca pe o reflectare a dorului față de cei mai apropiați ai familiei, față de „momente normale înainte de răpirea lor”.

Întrebată despre ce i-a trecut prin minte Emiliei în timp ce desena, Danielle spune că este o „întrebare imposibilă. Înțelegerea gândurilor unui copil de 6 ani în astfel de perioade este o provocare și nu pot decât specula”.

M-a auzit vorbind mult despre ei, cu îngrijorare, cu oamenii care au fost cu noi. Părea că mintea și inima ei au ghidat-o în timpul desenului.

Nunta din vis

Al doilea desen prezintă trei figuri: Elena Trufanov, fiul ei, Sasha Trufanov, și partenera lui, Sapir Cohen. Toți trei au fost răpiți din kibțul Nir Oz. Desenul înfățișează nunta lui Sapir și Sasha.

Emilia a cunoscut-o pe Elena în captivitate și s-a apropiat de ea. Nu i-a văzut niciodată pe copiii acesteia, Sasha și Sapir, dar și i-a imaginat și a desenat o nuntă din vis. Elena și Sapir au fost eliberați, Sasha este în continuare în mâinile Hamas.

Danielle nu este sigură de ce Emilia a desenat o nuntă: „Poate că a ales să devanseze realitatea în felul ei”.

Într-un alt desen, apar două figuri: Elena și soțul ei, Vitali, care a fost ucis pe 7 octombrie, în ziua declanșării atacului Hamas. În desenul copilei, ei sunt arătați plimbându-se împreună.

Lumea în roz și violet

Emilia a umplut un caiet întreg cu desene, folosind doar două pixuri pe care le-a primit, unul roz și unul violet. Ea a desenat copaci, flori, păsări și multe curcubee, spune mama Danielle.

Teroriştii nu le-au permis să ia caietul din captivitate. Desenele au fost recuperate de Elena, care le-a adus cu ea când a fost eliberată, după 54 de zile de captivitate.

Desenele ascund o poveste extraordinară de supraviețuire. Acolo, în captivitate, Danielle și Elena au creat o realitate alternativă pentru Emilia.

„Învelirea unui copil în vată de zahăr”

„A fost învelirea unui copil în vată de zahăr”, așa cum spune Danielle.

Elena a transformat răpirea de la Nir Oz într-un fel de basm, pe care Emilia a cerut să-l audă în mod repetat.

Când a fost mutată dintr-o ascunzătoare în tuneluri, Danielle i-a spus că au fost duși într-un loc mai sigur din cauza exploziilor de afară.

I-am spus că au adunat cei mai speciali copii și aici suntem ținuți în siguranță până când se oprește. Când va fi mai sigur, vom ieși.

Fecare mișcare, fiecare explozie, fiecare comportament a fost altă poveste. „Așa ne-am construit viața acolo, timp de 49 de zile”, a mai spus mama.

„Speranța ei de a vedea soarele era și speranța noastră”

„Emilia s-a exprimat prin desene. A desenat soarele, iar speranța unui copil de a vedea soarele era și speranța noastră”, a conchis Daniella Aloni.

Surorile Daniella Aloni şi Sharon Aloni-Cunio, răpite de Hamas la 7 octombrie şi eliberate împreună cu fetiţele lor în urma armistiţiului de şapte zile, au primit cetăţenia română, la finalul anului trecut.

Danielle și Elena Trufanov s-a numărat printre cele trei femei care au apărut într-un videoclip cu ostatici lansat de Hamas la sfârşitul lunii octombrie, în care cerea insistent guvernului să negocieze eliberarea lor.

După apariția videoclipului, Remus Aloni, tatăl Daniellei, care este născut în România, a reacționat, spunând că atunci când și-a văzut fiica în imagini inima sa „aproape a încetat să mai bată”.

Zeci de oameni au ieșit în stradă pentru a le întâmpina pe Danielle Aloni și pe fiica acesteia, Emilia, în vârstă de 6 ani, la întoarcerea acasă, pe 26 noiembrie, după ce au fost ținute ostatice în Fâșia Gaza de către militanții grupării islamiste Hamas timp de 49 de zile.

5-year-old Emilia Aloni and her mother, Danielle, are home ? pic.twitter.com/vxr4Zw8TAz— Hananya Naftali (@HananyaNaftali) November 25, 2023 

Foto: Shaul Golan/ YnetNews

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    MoSi202 14.01.2024, 17:54

    Câtă durere / suferință pentru oamenii/ copii nevinovați!

  • Avatar comentarii

    Nana02 14.01.2024, 18:20

    Cata suferinta.............

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 14.01.2024, 19:54

    A fost greu sa trăiești permanent sub amenințarea armelor dar au trecut cu brio de această perioadă poate vor reuși să se întoarcă acasă toți ostaticii cu voia Domnului

  • Avatar comentarii

    adriann_ 14.01.2024, 20:36

    O experienta ingrozitoare cauzata de niste teroristi. E penibil insa ca se incearca o conexiune fortata propagandistic cu Romania. Bunicul fetitei este un evreu plecat din Romania (vorba ceea, nu l-a obligat nimeni), mama fetei si-a luat cetatenie romana ca sa aiba pasaport UE. Fetita nici n-a calcat pe aici. Acestea fiind zise si aia din Hamas care au rapit si omorat copii si aia din IDF care omoara copii cu miile sunt efectiv fiare, nu oameni.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 14.01.2024, 20:55

    Aceasta fetita va ramine traumatizata toata viata.

ALTE ȘTIRI
Pompieri intervenind la incendiul provocat de exploziile de la stația GPL din Crevedia Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
07:50
Muncitorii de la Liberty Galați lucrează fără salarii, sindicatele cer intervenția de urgență a Guvernului
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate