Diana Stănculeanu, psihoterapeut: „Vacanțele, oricât de simple, oferă contextul pentru joacă liberă și reconfirmă legăturile de familie”

Comentează

Vacanțele în familie sunt mai mult decât o pauză din rutină. Ele sunt una dintre cele mai accesibile forme de reconectare cu noi înșine și cu cei dragi. Și totuși, în realitate, ele devin adesea un compromis între dorință și posibilitate. Mulţi români declară că nu au suficienți bani pentru vacanța ideală, iar lipsa timpului a devenit principalul obstacol.

În același timp, peste 90% dintre români spun că își doresc să își păstreze spiritul ludic și curiozitatea, chiar și la vârsta adultă. Pentru mulți dintre părinți, vacanțele înseamnă exact asta: o încercare de a păstra vie o parte din propria copilărie. Însă între liste, bagaje, program și costuri, bucuria devine proiect logistic.

Visurile din copilărie sunt păstrate de multe ori în registrul simbolic: „cândva, dacă se poate, dacă rămâne timp”. Însă copilăria nu așteaptă.

„În agitația zilnică, între serviciu, cumpărături, teme și mese, e ușor să amânăm ceea ce pare «neesențial»: vacanțele în familie, weekendurile în care ne deconectăm de griji și sarcini și ne conectăm la cei dragi, timpul de calitate petrecut cu copiii noștri. Dar tocmai aceste momente sunt cele care clădesc amintiri durabile și consolidează legătura emoțională dintre părinți și copii. Pentru un copil, o vacanță nu este doar o destinație - este dovada că părinții aleg să fie prezenți, să râdă împreună cu el, să-i ofere timp și atenție neîmpărțite cu dispozitive digitale sau sarcini profesionale.
Când părintele este copleșit de responsabilități, gândul că «va fi timp și pentru vacanță, mai târziu» devine adesea o realitate. Însă copilăria nu așteaptă. Copiii cresc repede, iar ceea ce vor ține minte nu va fi curățenia perfectă sau mesele bine gătite, ci cum s-au simțit: văzuți, ascultați, importanți. Vacanțele - oricât de simple - oferă acest cadru de reconectare, de joacă liberă și de reconfirmare a legăturilor de familie”, spune Diana Stănculeanu, psihoterapeut, expert în psihologia copilului și educație parentală.

Cum te ajută creativitatea să transformi un vis în realitate

Vacanțele de familie nu trebuie să fie nici costisitoare, nici perfecte. Trebuie să fie potrivite. Pentru mulți părinți, asta înseamnă să fie bine gândite, să implice timp pentru joacă, libertate, descoperire, dar și un strop de strategie.

„A planifica timp liber cu copiii nu este un lux, ci o investiție în relația cu ei și în sănătatea emoțională a întregii familii. Chiar și o zi petrecută fără grabă, într-un loc nou sau familiar, în care râdeți, vă jucați sau doar povestiți, poate avea un impact profund asupra sentimentului de siguranță și iubire al copilului și îl poate învăța că timpul împreună contează mai mult decât orice altceva”, explică Diana Stănculeanu, psihoterapeut, expert în psihologia copilului și educație parentală.

Cei care călătoresc des știu că cele mai bune oferte apar fie cu mult timp înainte, fie complet spontan: bilete de avion la prețuri reduse, intrări limitate la evenimente sau în parcuri de distracții, pachete promoționale cu cazare și acces inclus. Toate cer, însă, decizii rapide. Iar aceste decizii rapide devin posibile doar dacă ai la îndemână instrumente financiare flexibile, care susțin alegerea fără a pune presiune pe echilibrul lunar al bugetului.

Disneyland® Paris: magie, planificare și bucurie comună

Arhiva foto

Pentru copii, Disneyland® nu e doar o destinație. E locul în care personajele preferate prind viață, iar lumea lor imaginară se întâlnește cu realitatea. Pentru părinți, poate deveni locul în care copilul interior își recapătă vocea. Iar pentru întreaga familie, o vacanță acolo este o experiență completă: joc, emoție, libertate, amintiri.

Potrivit studiului „Preferințele de vacanță ale românilor” realizat de ING Bank România, cu sprijinul Frappe Digital în iulie 2025, părinții cu copii sub 10 ani sunt cei mai interesați de vacanțele în parcuri de distracții. 73% dintre cei care pun pe listă Disneyland® sau alte parcuri tematice sunt părinți cu copii mici. Mai mult, 68% dintre părinții care își planifică vacanțele spontan, în ultimul moment, au copii sub 10 ani - ceea ce indică o nevoie reală de flexibilitate și reacție rapidă atunci când apare o ocazie potrivită.

Cardul de credit: un sprijin real, nu o soluție de avarie

Pentru a susține acest tip de decizie - una care combină impulsul cu oportunitatea - ING Bank România se alătură Visa și anunță un parteneriat strategic cu Disney.

Între 20 iulie și 30 septembrie 2025, fiecare plată realizată cu un card de credit ING devine automat o înscriere în tombola pentru o vacanță de familie la Disneyland® Paris - cu transport și cazare pentru patru persoane.

Cardul de credit ING oferă libertatea de a acționa atunci când visul întâlnește ocazia. Cu opțiuni de plată în rate și control complet prin aplicația Home’Bank, devine un instrument care susține planurile de vacanță ale românilor, fără a se limita la acestea. Este, în fond, o formă de a transforma un vis într-un plan. Și de a-l trăi, nu doar de a-l amâna.

Mai multe detalii despre derularea campaniei ING Bank, Visa și Disney care te poate trimite la Disneyland® Paris sunt disponibile aici Credit Card ING | sHop și tu cu ING.

Despre Diana Stănculeanu

Psihoterapeut, expert în psihologia copilului și educație parentală, autor al unor programe de psihoeducație destinate părintilor de adolescenți, contributor al Paginii de Psihologie www.paginadepsihologie.ro, lector asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:01
Decizia luată de PSD pentru ziua votului Guvernului Siegfried Mureșan în Parlament. Grindeanu: „Programul este o insultă”
Ultimele știri
LiveText
19:16
LiveScore: România înfruntă Bosnia pe Arena Națională într-un meci crucial din Liga Națiunilor. Mai multe suprize în primul 11 al tricolorilor
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Fotografia a doi ofițeri de poliție din Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia 30.08.2025
13:41
O vânzătoare de supermarket a fugit după un hoț român și s-a agățat de portiera mașinii, în Italia. Femeia a ajuns la spital
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Procuror Claudiu-Constantin Sandu agerpres
Exclusiv
17:00
Procuror în Consiliul Superior al Magistraturii, despre judecătorii prea miloși: „Nu voi dori ca aceștia să mai continue în penal”
Criza apei Târgu Neamț
Analiză
15:00
Aglomerație și „păruială” la o licitație banală, pentru conducta de 16 kilometri care să aducă apă în județul Neamț. Până și câștigătorul a depus contestație
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză