Circulaţia, paralizată pe zeci de drumuri naţionale
Ieri, la ora 18.00, circulaţia era închisă pe nu mai puţin de 27 de drumuri naţionale, dar şi pe cele două autostrăzi A1 Bucureşti – Piteşti şi A2 Bucureşti – Constanţa. Şi podul de peste Dunăre a fost închis pentru toate vehiculele. Mai mult decât atât, zeci de curseferoviare au fost anulate, iar câteva avioane nu au mai putut decola din cauza condiţiilor meteo.
25 de oameni, morţi de frig
De când s-a emis avertizarea de cod galben de ger, nu mai puţin de 25 de persoane au decedat din cauza hipotermiei. Două dintre cazuri sunt cel unui bebeluş de 8 luni, din Iaşi, care a murit degerat după ce mama sa l-a uitat în casă şi cel al unei femei de 69 de ani, care fost strivită de un utilaj de deszăpezire pe strada Orşova din Capitală.
Ce trebuie să faci dacă rămâi înzăpezit
Ideal ar fi ca în aceste zile să nu ieşi din casă,dar dacă se întâmplă totuşi să fii obligat să pleci la drum lung, e bine să încerci să-ţi iei măsuri de siguranţă pentru situaţia în care ai putea rămâne blocat în zăpadă.
Reprezentanţii ISU le recomandă şoferilor care pleacă la drum să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează eficient, rezervorul să fie plin şi să îşi pună în maşină şi câteva pături, apă şi mâncare. Dacă de întâmplă să rămână înzăpeziţi, trebuie să respecte următorii paşi: – Să anunţe evenimentul la 112. – Să rămână în autoturism până când echipele de intervenţie vin să îi salveze. – Să pornească motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră. – Să cureţe periodic ţeava de eşapament.
– Să se mişte, pentru a menţine corpul cald, evitând extenuarea. – Să pornească lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să îi localizeze
Cât de puţină zăpadă au strâns de pe străzile Capitalei
De peste o săptămână, munţi de zăpadă îngheţată stau la marginea străzilor din Bucureşti. În acest context, maşinile de deszăpezire nu mai au unde să împingă neaua care a început să se depună de ieri pe carosabil. Asta pentru că mormanele strânse la ultima deszăpezire nu au fost transportate în locurile de depozitare desemnate de cei de la Mediu, pe motiv că aceste spaţii sunt deja pline.
Nu este adevărat! În zona bulevardului Unirii, de exemplu, mai este loc berechet, numai că nu a mai fost vizitat de mult de cei care se ocupă de evacuarea tonelor de zăpadă de pe marginea drumurilor.
Iadul alb are doar cod galben
După ce în ultimele zile s-a tot vorbit de cod roşu de vreme rea, meteorologii nu au ridicat avertizarea decât până la culoarea galbenă, Libertatea îţi spune cum se instituie codurile în ţara noastră.
Meteorologul de serviciu de la ANM ne-a explicat de ce în România era ieri doar cod galben de ninsori şi viscol şi în ce condiţii acesta ar putea urca la cod portocaliu, iar apoi la cel roşu. Ieri, la închiderea ediţiei, ţara noastră se afla sub atenţionarea de cod galben dată până mâine la ora 20.00. Codul galben de ninsori şi viscol intră în vigoare atunci când, pe arii extinse, stratul de zăpadă are între 10 şi 30 cm, iar viteza vântului este între 55 şi 90 km/h.
În momentul în care stratul de zăpadă depăşeşte 30 cm şi ajunge până la 50 cm, iar vântul suflă cu o viteză între 90 şi 125 km/h, se instituie cod portocaliu.
Codul roşu se anunţă atunci când situaţia devine mult mai gravă, viteza vântului depăşeşte 125 km/h, iar stratul de zăpadă ajunge să aibă, în 24 de ore, peste 50 cm pe arii extinse.
Numere de telefon în caz de urgenţă
Sectorul 1. Persoanele vârstnice sau nedeplasabile pot suna la telefon 021.9644 (Ambulanţa Socială). Bucureştenii care văd pe străzi oameni care au nevoie de adăpost pot suna la numărul de telefon 021.9540.
Sectorul 2. Persoanele vârstnice care rămân fără alimente şi nu pot ieşi din case pot cere ajutor echipelor de intervenţie ale Gărzii Civice Voluntare a Primăriei Sectorului 2 , la numărul de telefon gratuit 0800.800.386.
Sectorul 3. Persoanele fără adăpost pot fi găzduite în centre speciale. Cei care vor să anunţe astfel de cazuri trebuie să sune la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, telefon 0372.126.100.
Sectorul 4. Vârstnicii singuri, nedeplasabili, izolaţi în locuinţe, pot apela 037.275.63.13 şi 037.275.63.14, pentru a primi sprijinul echipelor mobile.
Sectorul 6. Şi sectorul 6 a pus la dispoziţia locuitorilor mai multe numere de urgenţă. Iată care sunt acestea: telefon fix non-stop – 021.9856; urgenţă persoane fără adăpost- 0731.624.849; compartiment intervenţii de urgenţă – telefon 0727.225.480; persoane vârstnice care nu se pot deplasa – 021.569.55.83.
Primăria Capitalei. Pentru orice sesizare privind oamenii fără adăpost, se poate suna gratuit la numărul de telefon 0800.821.218.
Turiştii blocaţi în staţiuni. Românii care nu mai pot ajunge acasă din cauza viscolului pot suna la numărul gratuit 0800.86.82.82. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului oferă o reducere de 50% din valoarea cazării pentru cei rămaşi în staţiuni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro