Doi belgieni care au înfiat un orfan român sunt terorizați de acesta: „Poliția a stat o zi întreagă la ușa noastră”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un cuplu de șaptezeci de ani din Belgia primește amenințări cu moartea din partea fiului lor român pe care l-au adoptat. Povestea publicată de cotidianul belgian DeMorgen arată trauma care continuă să bântuie copiii din orfelinatele românești.
Cuprins:
Adus în Belgia dintr-un orfelinat din Constanța
Pe noptieră se mai află încă o fotografie cu Luc (nume fictiv), făcută pe când avea aproximativ 18 ani. „Atunci era încă un băiat normal”, povestește tatăl său adoptiv, Omer (78). Din motive de siguranță, numele de familie și localitatea lor nu vor fi făcute publice.
Astăzi, Luc – ajuns între timp la vârsta de 30 de ani – trăiește din nou în România. De acolo, de câțiva ani, trimite periodic amenințări cu moartea către părinții săi adoptivi. „Într-o zi ne-a scris că e pe drum ca să ne omoare. Atunci poliția a stat o zi întreagă de pază la ușa noastră”, povestește Omer.
Luc a ajuns în 1992, la 5 ani, dintr-un orfelinat din Constanța – oraș-port la Marea Neagră – în zona flamandă a Belgiei. „Am auzit un apel la Radio 2 pentru familii-gazdă”, își amintește Lieve (74), soția lui Omer, care a lucrat toată viața ca educatoare. „Ne doream să ajutăm și ne-am oferit să primim un copil pe timpul vacanței de vară.”
După căderea lui Nicolae Ceaușescu în 1989, lumea a descoperit ororile orfelinatelor românești, unde mii de copii creșteau în condiții mizere. Dictatorul interzisese contracepția și obligase familiile să aibă cel puțin cinci copii, dar într-o țară copleșită de sărăcie mulți părinți nu-i puteau întreține.
Imagini cu copii scheletici, ținuți în pătuțuri cu gratii, au provocat un șoc internațional. Până în anul 2000, peste 30.000 de copii au fost adoptați internațional. Însă traumele începutului de viață i-au urmărit pe mulți, așa cum s-a întâmplat și cu Luc.
Când a venit pentru prima dată în Belgia, Luc nu vorbea olandeză, iar familia lui nu știa română. „Dar, în ciuda barierei lingvistice, a fost o vară minunată”, povestește Lieve. „Am mers cu toată familia cu rulota până în Spania, iar Luc înflorise.”
La finalul vacanței, băiatul de 5 ani a trebuit să se întoarcă în România. „Îmi amintesc cum l-am dus plângând la aeroport. Mi s-a rupt inima”, spune Lieve.
L-au adoptat, deși mai aveau cinci copii
Ideea adopției a venit chiar de la copiii familiei. „La început nu era deloc planul nostru”, adaugă Lieve. „Aveam deja cinci copii, nu mai simțeam nevoia să adoptăm. Dar nu voiam să-l lăsăm pe Luc în urmă”.
Procedura de adopție a durat mai bine de un an, timp în care familia a mers de două ori în România ca să-l viziteze. „Îi promisesem că vom reveni. A părut că ne crede doar când ne-a văzut acolo. Îl văd și acum cum strălucea de fericire printre ceilalți copii când ne-a observat.”
Traumele din orfelinat erau însă vizibile. „Locuri de joacă nu existau”, își amintește Lieve. „Mulți copii purtau bonete ca să nu-și transmită păduchii”.
Băiatul avea hepatită și șchiopăta
La sosirea în Belgia, Luc avea hepatită și mergea șchiop. „Medicul ne-a spus că femururile îi erau lipite din cauza injecțiilor zilnice pe care le primeau copiii ca să tacă atunci când plângeau. Probabil așa a luat și hepatita”, explică Omer.
Luc a fost operat la Leuven și a reușit să meargă normal, însă rănile psihice s-au dovedit mai greu de vindecat. În adolescență a început să caute răspunsuri despre părinții biologici.
La 18 ani, Omer și Lieve au călătorit împreună cu el în România, unde au găsit femeia menționată în dosarul său ca mamă naturală. „A acceptat să se întâlnească cu noi, dar pentru Luc a fost o mare dezamăgire”, spune Lieve.
Într-un interviu acordat revistei românești DOR în 2022, Luc a mărturisit că a simțit atunci că acea femeie nu era mama lui adevărată. În mintea lui s-a conturat ideea unui complot pus la cale de părinții adoptivi.
Viața profesională nu a mers nici ea așa cum spera. A absolvit ca stivuitorist, dar visa la o carieră mai bună, cu salariu mare și mașină de serviciu.
A strâns datorii și a fugit în România
A trimis CV-uri în care se prezenta drept specialist IT poliglot, însă joburile obținute erau de scurtă durată. A început să acumuleze datorii și în cele din urmă a fugit în România.
Anii următori au adus conflicte, excese și reproșuri. În 2012 s-a întors în Belgia, dar situația a degenerat: nopți pierdute, consum de alcool, certuri violente. În cele din urmă a plecat definitiv, iar de atunci comunicarea s-a transformat în amenințări, acuzații grave și plângeri fără temei la poliție și procuratură.
Un psiholog clinic explică fenomenul: „Copiii abandonați dezvoltă adesea un mecanism de respingere. Își testează constant apropierea de ceilalți și, inconștient, forțează ruptura pentru a confirma convingerea că nimeni nu îi iubește.” Studiile arată că mulți dintre cei adoptați din orfelinatele românești în anii ’90 suferă și ca adulți de tulburări emoționale și sociale.
Susține că părinții adoptivi l-au răpit
Chiar dacă Luc refuză probele ADN care confirmă identitatea mamei sale biologice, continuă să creadă că dosarul său este falsificat și că părinții adoptivi l-au răpit. Îi acuză de crime, incest și alte fapte fără dovezi, iar mailurile trimise recent sunt pline de ură și amenințări violente.
Omer și Lieve au transmis aceste mesaje poliției, dar nu au depus niciodată plângere oficială împotriva lui, de teamă să nu agraveze situația. „E dureros. El rămâne fiul nostru, chiar dacă acum ne respinge. I-am scris de Crăciun să lăsăm totul în urmă, dar nu am primit niciun răspuns”, spune Omer.
„Am ajuns să ne obișnuim cu asta”, adaugă Lieve cu tristețe. „Tragedia”, concluzionează fratele mai mare, Tom, „este că o familie cu intenții bune și o inimă mare nu a reușit să ofere unui copil traumatizat o viață normală și, în final, a ajuns ea însăși victimă”.
