Eugen Carasevici și Florin Zugun sunt imunologi și cercetători ieșeni ai centrului de cercetare Transcend, care funcționează în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iași. Aceștia au detaliat pentru Libertatea de ce vaccinurile anti-COVID sunt sigure, chiar dacă au fost finalizate în timp record, iar tehnologiile folosite au stârnit controverse.

O parte dintre teorii, spune Eugen Carasevici, sunt „de-a dreptul aberante”, precum observația că vaccinurile cu ARN mesager „sunt colportoare de coduri dușmănoase”, prin care ni se modifică genele.

Ei consideră că s-a ajuns la astfel de teorii fiindcă suntem în fața unor tehnologii nemaiîntâlnite până în prezent în producerea de vaccinuri.

Însă viteza cu care s-au făcut produsele biologice nu ar trebui să ne îngrijoreze, explică Eugen Carasevici, tocmai pentru că vaccinul nu a fost gata în 10 luni, ci are la bază cercetări derulate de peste 15 ani.

„Nu există motive de îngrijorare”

„Aparent a fost un timp scurt, dar nu este așa, fiindcă epidemii variate cu virusuri corona, SARS-1, MERS, au tot existat și au pus laboratoarele la lucru. Din 2003 și până acum cred că a trecut ceva timp și există un background în sensul acesta. Apoi a existat experiența cu Ebola, o patologie extrem de agresivă, unde virusul nu se răspândește fiindcă își omoară gazdele repede, iar vaccinul ar trebui să aibă o activitate de producție foarte rapidă încât s-a lucrat și în acest sens. Sigur că genomul Ebola nu seamănă cu cel Corona, dar e îndeajuns că ai tehnologia la îndemână”, a explicat Eugen Carasevici.

Cercetătorul a mai exemplificat faptul că, deși vaccinurile cu ARN mesager nu au mai fost folosite pentru a realiza un vaccin antiviral folosit pe oameni, există o serie de vaccinuri cu o astfel de tehnologie ce au fost utilizate pe animale. De altfel, compania BioNTech, cu sediul în Mainz, Germania, folosește această tehnologie pentru a dezvolta vaccinuri ARN care să atace tumorile.

Doi imunologi români, despre miturile false privind vaccinul anti-COVID: „Lumea aici se împiedică, atunci când aude că «îmi introduci un cod»”

„S-au preluat antigene tumorale și chiar au fost probate pe pacienți, fiindcă există protocoale care să îngăduie acest lucru și au avut efecte. Prin urmare, tehnic vorbind, nu ne putem îndoi de nimic. Viitorul vaccinurilor anti-tumorale este ARN. Lumea aici se împiedică, atunci când aude că «îmi introduci un cod» e o mare nenorocire, că o fi codul de modificare a unei proteine, dar cine știe ce îmi face? Nu există motive de îngrijorare”, a completat Eugen Carasevici.

Imunitate după vaccinare, „sigur mai mult de un an”

Indiferent de vaccinul ce va fi aprobat, vor fi, cel mai probabil, două momente de vaccinare: una inițială și un booster la 21 de zile, iar protecția maximă va veni la 7 zile după a doua vaccinare, deci la 28 de zile, explică Florin Zugun.

Acesta spune că imunizarea în doi pași reflectă felul în care funcționează și în mediul natural procesul de dezvoltare a unui răspuns imun. 

„Imunitatea are «timingul» ei, așa funcționează, iar acest «timing» îl regăsim în foarte multe alte răspunsuri imune, mai ales cele apărute în timpul vieții față de noi agenți infecțioși, dar nu neapărat microbieni agresori. Se perfecționează stilul de răspuns imun astfel încât să se obțină maximum de eficiență, iar metodologiile cele mai bătătorite, clasice, exploatează acest «timing» sub două aspecte: primul contact, inițializarea, și al doilea contact, așa-numitul booster, care consolidează memoria de răspuns imun și eficiența acestuia”, a explicat Florin Zugun.

Cercetătorul spune că nu putem să știm, în momentul de față, cât va dura răspunsul imun pe baza acestor vaccinuri fiindcă cercetarea nu a fost finalizată. Însă, bazându-se pe dovezile preexistente și pe răspunsul imun al organismului la astfel de produse biologice, Florin Zugun spune că va fi „sigur mai mult de un an”. 

El a explicat că sunt cazuri de persoane ce au supraviețuit infecției cu SARS din 2003 care prezintă și astăzi „imunitate celulară măsurabilă”.

Cele câteva vaccinuri care vor fi aprobate pentru folosire este posibil să dea o imunitate destul de lungă, în orice caz cu mult peste cele 6 luni cât pare că rezistă anticorpii formați natural prin trecerea prin boală.

Florin Zugun, imunolog:

„Virusul se folosește de noi ca de niște păduchi, să îl purtăm de colo-colo”

Cercetătorul a respins teoria potrivit căreia o vaccinare nu are rost, deoarece imunizarea ar dura doar câteva luni, deci procesul ar trebui să fie reluat. 

„Privind din avion această patologie, virusul se folosește de noi ca de niște pioni, ca să treacă de la unul la altul. Se folosește de noi ca de niște păduchi, să îl purtăm de colo-colo. Prin vaccinare, în mod sigur noi ne alegem momentul în care să ne expunem la materialul virusului. Cred că pentru cineva care afirmă că nu îi place să fie manipulat, alegerea momentului și a căii de vaccinare este parcă mai rațională decât să aștepte să îl lovească boala, cine știe în ce condiții”, a precizat Florin Zugun. 

„Nu trebuie să ne temem că s-ar putea să treacă materiale neverificate”

Imunologul a spus că sunt și întrebări legitime, care nu țin doar de frica de necunoscut, ci de faptul că, în momentul de față, nu știm dacă apar reacții adverse pe termen lung în zona de autoimunitate. Studiile efectuate până în acum nu arată asta, dar Florin Zugun spune că verificările sunt foarte amănunțite înainte de aprobare. 

În Agenția Europeană pentru Medicamente există mai mulți specialiști, de la doctori la bioinformaticieni, care au diferite criterii de depistare a erorilor în statistică sau a diferitelor greșeli.

„Sunt și unele întrebări, dar din această cauză toate materialele vaccinale, inclusiv cele noi, sunt supuse unor verificări după criterii draconice. Rămâne deschisă posibilitatea ca în marea masă de materiale vaccinale acum în curs de omologare, unele să fie de calitate îndoielnică, iar acestea s-ar putea să nu fie omologate. Ne mirăm și noi că aparent lucrurile merg repede, dar nu este așa, nu trebuie să ne temem că s-ar putea să treacă materiale neverificate”, a conchis Florin Zugun. 

Citeşte şi:

FOTO | Cum arată primul centru în care vor fi vaccinați anti-COVID românii

VIDEO | Klaus Iohannis: „Vaccinarea este sigură. La începutul anului viitor este posibil să avem 1 milion de doze”

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 24 ianuarie 2021. Berbecii dau importanță unor impresii de moment și îndepărtează prietenii
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2021. Berbecii dau importanță unor impresii de moment și îndepărtează prietenii
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Știrileprotv.ro
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)