Doi olandezi au fost prinşi cu 84 de kilograme de heroină la Sighetu Marmaţiei. Traficanţii au fost reţinuţi.pentru 24 de ore.Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Potrivit unui comunicat al PoliIei de Frontieră, cei doi „s-au prezentat pentru a intra în tară, călătorind cu un autoturism marca Renault Sport GT, înmatriculat în Germania”.

Poliţiştii de frontieră au făcut un cpntrol amănunţit al autoturismului în care călătoreau bărbatul de 44 de ani şi femeia de 29 de ani.

Şi nu a fost surpriza să constate că, în podeaua autoturismului, era un spaţiu special amenajat, în care erau ascunse 167 de pachete, ce conțineau o substanță de culoare maronie-gălbuie.

Traficanţii au fost reţinuţi

Întreaga cantitate, în greutate totală de 84,3 kg, a fost ridicată de poliţiştii de frontieră şi trimisă spre analiză la laboratorul de specialitate, iar în urma expertizei s-a stabilit faptul că substanța este heroină.

„În cauză, cercetările sunt continuate de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și S.C.C.O. – Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, fapte prevăzute de art.3 alin 2 coroborat cu art.4 alin.2 din Legea 143 / 2000  privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, raportat la art. 38 alin. 2 din  Codul Penal”, se mai precizează în comunicatul oamenilor legii.

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Prințesa Diana, îngropată într-un sicriu de PLUMB. Regina Elisabeta a ales această cale de frică
Playtech.ro
Prințesa Diana, îngropată într-un sicriu de PLUMB. Regina Elisabeta a ales această cale de frică
O tânără româncă şi alte două femei au fost ucise în Valencia, în ultimele 5 luni. Toate trei au fost sugrumate, apoi aruncate în şanţ
Observatornews.ro
O tânără româncă şi alte două femei au fost ucise în Valencia, în ultimele 5 luni. Toate trei au fost sugrumate, apoi aruncate în şanţ
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
Știrileprotv.ro
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)