Fostul fugar Dorin Lazăr Maior susține că judecătorii l-ar fi înșelat la calcularea pedepsei. Ce vrea revoluționarul care a derulat operațiunea „Vărul lui Kovesi”

Comentează
Arhiva foto
Analiză

Fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior, cel care a patronat o „fabrică de certificate de revoluționar” cu sprijinul lui Ion Iliescu, cere judecătorilor să-i reducă pedeapsa de 5 ani de închisoare cu care s-a ales în 2023, atunci când a fost condamnat definitiv pentru complicitate la trafic de influență.

A fugit de două ori din țară

Dorin Lazăr Maior a fugit de două ori din țară (repatriat apoi din Emiratele Arabe Unite în 2016 și din Italia în octombrie 2023) și este recidivist, în trecut fiind condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru șantaj, în dosarul Romexterra.

  • Pe scurt, Maior ceruse câte un milion de lei de la trei persoane (doi afaceriști și de la directorul adjunct al băncii) pentru a nu-i denunța cu privire la credite acordate ilegal.
  • Ultima condamnare a lui Dorin Lazăr Maior a venit pe 19 iulie 2023, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influență.
  • Fostul președinte al Blocului Național al Revoluționarilor îi promisese unui alt infractor că va interveni pe lângă un văr închipuit al Laurei Codruța Kovesi pentru a-l scăpa de dosar.
  • În acest proces, Dorin Lazăr Maior primise, inițial, o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, redusă în apel la 2 ani, prin clemența instanței.

Cu toată bunăvoința, judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș au fost nevoiți să-i adauge restul de pedeapsă rămas neexecutat din dosarul Romexterra (1.186 de zile), Maior fiind condamnat definitiv la 5 ani de pușcărie.

În prezent, Dorin Lazăr Maior se judecă la Curtea de Apel București, unde are termen pe 28 august 2025.

Fostul președinte al revoluționarilor a atacat hotărârea Tribunalului Ilfov din data de 6 iunie 2025, prin care i s-a respins contestația la executare.

Aritmetica lui Dorin Lazăr Maior

Libertatea a consultat Hotărârea nr. 136/2025 a Tribunalului Ilfov, pentru a vedea ce anume solicită Dorin Lazăr Maior.

Fostul președinte al revoluționarilor susține, în esență, că numărul de zile de pușcărie executate în trecut ar fi mai mare decât cel reținut de judecători la calculul pedepsei.

Cu alte cuvinte, instanța l-ar fi „tras în piept” pe Dorin Lazăr Maior cu 781 de zile, adică vreo 2 ani și două luni. Cum Maior are peste 60 de ani, el poate fi pus în libertate la executarea a jumătate din pedeapsă, iar diferența de zile l-ar aduce mai devreme în fața comisiei de liberare.

  • „În motivare, petentul a arătat că prin hotărârea de condamnare s-a dispus executarea a 2 ani şi 1.186 de zile şi deducerea pedepsei executate ca urmare a contopirii pedepselor, dar şi a zilelor compensatorii (258) acordate conform dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017.
  •  Însă, la calculul zilelor efectuate s-a strecurat o eroare, deoarece petentul, conform procesului-verbal nr. 22 din data de 03.06.2021 al comisiei pentru liberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, executase efectiv un număr de 1.967 de zile, la care se adăugau zilele considerate executate conform Legii nr. 169/2017.
  • Astfel că, la data de 03.06.2021, avea executate un număr de 1.967 de zile efectiv executate, astfel: 1.637 de zile din mandatul anterior şi 330 de zile de la 09.07.2020 până la 03.06.2021.
  • În mod eronat, la contopirea pedepselor prin hotărârea de condamnare, s-au considerat numai un număr de 258 ca zile deduse şi executate.
  • A solicitat ca, din pedeapsa pe care o execută în prezent, să îi deducă perioada efectiv executată efectiv”, se arată în Hotărârea nr. 136/2025.

De ce a pierdut Dorin Lazăr Maior la Tribunalul Ilfov

Pe data de 6 iunie 2025, Tribunalul Ilfov i-a respins lui Dorin Lazăr Maior contestația la executare, cu următoarea motivare:

  • „Prin sentința penală pronunțată de Tribunalul București (…), definitivă prin necontestare la data de 21.05.2024, s-a admis contestația la executare formulată de petentul (Maior Dorin Lazăr – n.r.) și s-a dedus din pedeapsa de 2 ani și 1.186 de zile de închisoare perioada arestării provizorii și a arestului la domiciliu din Italia, de la data de 27.07.2023 până la data de 16.10.2023, precum și perioada executată de la data de 21.04.2016 la 20.05.2016, precum și de la 16.10.2023 la zi.
  •  În baza acestei hotărâri, a fost anulat MEPI nr. 506/19.07.2023 emis de către Tribunalul Brașov și a fost emis de către Tribunalul București MEPI nr. 1494/21.05.2024 (f.256), aflat în executare în prezent.
  • Ceea ce solicită prin prezenta contestatorul este să îi fie scăzute efectiv din restul rămas neexecutat la liberarea condiționată din pedeapsa rezultantă (…) zilele considerate ca executate pe baza muncii prestate, câștigate în executarea pedepsei anterioare.
  • Regimul privind efectele pe care zilele considerate ca executate pe baza muncii prestate le produc este reglementat prin dispoziţiile legale următoare: «Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate». (…)
  • Aceste dispoziţii legale stabilesc, în mod neechivoc, că aceste zile sunt avute în vedere strict în analiza fracţiei de îndeplinit pentru a se dispune liberarea condiţionată, iar nu la calculul pedepsei executate efectiv. De aceea, data de executare la termen a pedepsei nu se modifică ca urmare a zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate”, se arată în motivarea Tribunalului Ilfov.

Motivarea condamnării: Actul de justiție a fost comercializat ca marfă

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior – recidivist, condamnat ultima oară pentru complicitate la cumpărare de influență – a „comercializat ca marfă” actul de justiție atunci când l-a convins pe un alt infractor că îl va scăpa de pedeapsă prin intervenția la un așa-zis „văr” al fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Libertatea a consultat motivarea deciziei definitive de condamnare a lui Dorin Lazăr Maior, de unde rezultă de ce instanța l-a găsit vinovat, dar și argumentul pentru care judecătorii l-au „iertat” de o bună parte din pedeapsă:

  • „Instanța și-a format convingerea că, în fapt, participarea inculpatului (Maior Dorin Lazăr – n.r.) la infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență în beneficiul lui (Șerban Iulian Tiberiu – n.r.) s-a materializat prin aceea că, pe parcursul anului 2015 (începând cu luna martie), în scopul de a-l ajuta pe numitul (Șerban Iulian Tiberiu – n.r.) să obţină o soluţie frauduloasă de achitare împotriva sentinţei prin care a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal (sentinţa fiind pronunţată la data de 05.02.2015).
  • Cunoscând că (Șerban Iulian Tiberiu – n.r.) este dispus să dea sume importante de bani pentru a obţine achitarea, inculpatul (Maior Dorin Lazăr – n.r.) l-a pus în legătură cu numitul (George Costin – n.r.) pentru ca acesta la rândul lui să îl pună în legătură cu numitul (Lascu Horia Liviu – pretins văr al Laurei Codruța Kovesi, născută Lascu), pe care inculpatul Maior l-a prezentat ca fiind o persoană cu influenţă în justiţie, prin persoanele pe care le cunoaşte în sistemul de justiție, fiind rudă cu procurorul-șef al DNA din epoca respectivă. (…)
  • Fapta este gravă, sumele vehiculate în dosar sunt importante, punerea în discuție a unui act jurisdicțional la cele mai înalte niveluri și comercializarea lui ca marfă, subminarea unei hotărâri judecătorești de condamnare, afectarea imaginii justiției sunt vectorii de pericol social al acestei fapte și denotă o profundă lipsă de respect față de ceea ce înseamnă autoritatea judecătorească, dovedind atitudinea reflexă a inculpatului de neasumare a faptelor sale, atitudine evidențiată și în conduita procesuală a inculpatului Maior, care s-a sustras cercetărilor atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății. (…).
  • Curtea de Apel Târgu Mureş constată că, (…) în esenţă, inculpatul (Maior Dorin Lazăr – n.r.) este acuzat că a făcut cunoştinţă cumpărătorului de influenţă cu traficantul de influenţă, fără a participa ulterior la întâlniri.
  • Fapta sa reprezintă un «ajutor» dat autorului pentru săvârşirea faptei, întrunind elementele constitutive ale complicităţii la cumpărarea de influenţă.
  • Față de aspectele învederate anterior, fapta săvârşită de inculpatul (Maior Dorin Lazăr – n.r.), care are o gravitate concretă mult mai redusă raportat la faptele coparticipanţilor la săvârşirea infracţiunii, nu a primit o individualizare corespunzătoare raportat la criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, motiv pentru care pedeapsa va fi redusă de la 3 ani şi 6 luni de închisoare la 2 ani de închisoare”, se arată în motivarea din 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Maior, înainte de condamnare: „DNA este o inchiziție modernă!”

Invitat la o emisiune difuzată la Realitatea TV în data de 22 mai 2022, Dorin Lazăr Maior spunea că el nu vrea să trăiască într-o „patrie a procurorilor”.

„DNA este o inchiziție modernă. Prin aceste dosare se creează o altă clasă politică, umilă, fără putere, fără personalitate. Am spus atunci că refuz să trăiesc în patria procurorilor. Am ieșit în stradă cu aceste proteste și am spus lucrurilor pe nume. Atunci, toți liderii politici se uitau la mine ca la un extraterestru. Prima dată când am revenit mi s-a pus în vedere să nu revin la partid. Am spus clar că nu mai vreau. Nu intru în amănunte, că am fost în relații de prietenie. Am rămas la PSD ca simplu membru de partid”, spunea Maior.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!