De Ana Hațeg,

Cele două femei în vârstă de 53 și 65 de ani, erau vecine și au fost găsite moarte în casa uneia dintre ele.

„Trupurile celor două femei prezintă leziuni, existând suspiciunea de omor în ambele cazuri”, a subliniat Iancu, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Florentina Nagy, citată de Mediafax.

Primarul comunei Bârsău, Traian Ciurdaş, susţine că cele două femei erau vecine şi că, în momentul în care au fost ucise, ele se aflau în aceeaşi casă.

Potrivit acestuia, făptaşii ar fi fost prinşi, fiind vorba de doi bărbaţi din Debreţin, Ungaria, dar poliția nu a confirmat informația.

Polițiștii continuau audierile când cei doi bărbați, acum suspecți principali în cazul de crimă, au fost prinși de polițiști în Poiana Codrului. Unul dintre bărbați are 39 de ani, iar celălalt are 59 de ani, spun surse citate de PresaSm.

Cei doi au fost predați Serviciului de Intervenție Rapidă, iar sub escortă au fost duși la locul faptei pentru o reconstituire.

Cei doi ar fi venit în zonă pentru a vinde plăpumi. Acesta ar fi și pretextul sub care au reușit să intre în domiciliul uneia dintre victime. Cel mai probabil, prima victimă a fost atacată în momentul în care s-a dus să ia banii pentru a plăti produsele, mai scrie presa locală.

Americanii au calculat care va fi prima zi în care nu vor mai exista decese cauzate de COVID-19
GSP.RO

Americanii au calculat care va fi prima zi în care nu vor mai exista decese cauzate de COVID-19

Horoscop 10 aprilie 2020. Berbecii pot tulbura atmosfera din familie
HOROSCOP

Horoscop 10 aprilie 2020. Berbecii pot tulbura atmosfera din familie